Pacienții și autoritățile cer o mai bună informare în privința suplimentelor alimentare

În acest sens este nevoie de un cadru legislativ adecvat, dar și de educarea consumatorilor, pentru a-și îndretpta atenția asupra informațiilor ce le sunt oferite.

 

Diana Loreta Paun

Suplimentele alimentare au constituit tema principală a unei dezbateri la care au luat parte reprezentanți ai autorităților, ai organizațiilor de pacineți și ai companiilor producătoare, subiectele abordate vizând în special nevoia unui cadru legislativ adecvat în acest domeniu și a unei mai bune informări a consumatorilor, mulți dintre aceștia având percepții total eronate despre suplimentele alimentare.

Despre necesitatea cadrului legislativ a vorbit, în cadrul conferinței, consilierul prezidențial Diana Loreta Păun, care a recunoscut efectele benefice ale suplimentelor alimentare asupra sănătății, cu condiția ca acestea să fie utilizate în mod responsabil.

„Rolul instituţiilor este de a oferi consumatorului şansa unei alegeri informate, astfel încât acesta să aibă încredere şi să facă o alegere sigură pentru propria lui sănătate. Avem nevoie de un cadru legislativ bine pus la punct, dar avem nevoie şi de controale avizate ale acestor produse de către instituţiile abilitate”, a mai precizat consilierul prezidențial.

Potrivit acesteia, o mare importanță o reprezintă și informarea populației asupra acestor produse, de la care mulți așteaptă efecte miraculoase sau pe care chiar le consideră înlocuitori pentru medicamente, consumându-le după cum cred de cuviință.

 

Diana Loreta Păun spune că informarea consumatorilor trebuie să vină din surse avizate, precizând în acest sens că medicii de familie, medicii specialiști și farmaciștii sunt cei mai avizați să recomande folosirea sau nu a unor produse din gama suplimentelor alimentare.

Totodată, medicii susțin că este nevoie de o mai bună educare a populației, astfel încât toți consumatorii să înțeleagă că trebuie să ceară sfatul unui specialist înainte de apela la astfel de suplimente. În opinia consilierului prezidențial, un canal important pentru diseminarea acestor informații din surse sigure îl constituie rețelele de socializare, care au tot mai mulți utilizatori, mai ales din rândul tinerilor, cu condiția ca acestea să fie furnizate de specialiști, de persoane avizate.

De aceeași părere este și Radu Gănescu, președintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, care a declarat că subscrie nevoii unei mai bune informări a consumatorilor, subliniind însă că este vorba de un demers dificil, pentru că este necesară în primul rând conștientizarea acestora asupra faptului că au nevoie să fie informați.

 

Radu Ganescu

Radu Gănescu spune că mulți dintre pacienți nu citesc nici prospectele medicamentelor pe care le cumpără, și mai puțini consumatori citesc etichetele suplimentelor sau produselor alimentare pe care le consumă, iar din această cauză diseminaea informațiilor va fi dificilă.

Să informăm 20 de milioane de cetăţeni ar fi imposibil şi nu ştiu cine ar avea capacitatea să o facă. Din punctul meu de vedere, la suplimentele alimentare şi la dispozitivele medicale, mai sunt foarte multe lucruri de înţeles de către consumatori, pacienţi. Eu aş spune că nu doar lipsa de comunicare, dar şi lipsa timpului pe care o are medicul în raport cu pacientul constituie o problemă. Dacă aici nu există o informare, dacă pacientul pleacă nelămurit, ajunge în farmacie şi nici acolo nu este corect informat, va merge totul greşit în continuare. Nu va şti ce să facă. Este o problemă şi faptul că oamenii nu citesc prospectul unui medicament”, a declarat în cadrul conferinței, președintele COPAC.

Cu aceeași ocazie, secretarul general al Patronatului Român al Industriei Suplimentelor Alimentare, Gerald Flintoacă-Filip a pus accent pe faptul că aceste suplimente sunt doar pentru prevenirea unor probleme de sănătate și cel mult pot fi folosite ca adjuvante, nicidecum pentru tratarea unor afecțiuni.

 


Adaugati un comentariu


 

*