Pacienții cu boli cronice solicită să fie tratați în continuare la spitalul Colentina

22 octombrie 2020 | 0 comentarii |

Nici râmnicenii nu s-au resemnat, iar conducerea Spitalului Municipal, care tratează exclusiv pacienți cu coronavirus, a trimis o nouă solicitare, autorităților, cerând să se aprobe ca o parte a unității medicale să poată asigura servicii medicale pacienților non-Covid.

 

La începutul acestei săptămâni, spitalul Colentina a redevenit unitate medicală destinată exclusiv pacienților cu Covid-19, ca urmare a creșterii îngrijorătoare a numărului de cazuri, mai ales la nivelul Capitalei. Conform deciziei autorităților, pacienți cu alte patologii internați aici sunt transferați către alte spitale din București sau chiar din județele limitrofe, în cazul în care nu există locuri disponibile pentru ei în secțiile de specialitate.

Așa cum era de așteptat, principalele asociații reprezentative ale pacienților cu boli cronice, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice și Alianţa Pacienţilor Cronici din România și-au exprimat nemulțumirea față de această măsură, precizând că, în acest mod, pacienții cronici sunt privați de dreptul la ocrotirea sănătății, garantat prin Constituție. Președinții celor două asociații au ridicat o serie de probleme pentru care solicită răspuns din partea autorităților, în condițiile în care nu au fost date lămuriri suplimentare despre modul în care vor fi transferați pacienții și cel în care li se va asigura tratamentul în perioada următoare.

 

Cezar Irimia și Radu Gănescu doresc să afle, astfel, cine este responsabil de efectuarea acestor transferuri și ce se va întâmpla cu pacienții pentru care nu se găsesc locuri în alte secții de specialitate. Totodată, aceștia întreabă cum se va proceda cu pacienții internați la Colentina și care nu pot fi externați și nici transferați din cauza stării precare de sănătate. În opinia celor doi, problematică va fi și cu asigurarea tratamentului pacienților transferați, respectând prevederile legale în vigoare. „Cum se va transfera medicaţia din programele naţionale de sănătate de la spitalul Colentina la alte unităţi medicale, având în vedere că medicamentele au fost cumpărate prin licitaţie de către spitalul Colentina în baza contractului semnat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate? Și cum se va transfera medicaţia primită prin donaţii de către spitalul Colentina, având în vedere că Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România a autorizat doar farmacia spitalului Colentina pentru aceste donaţii?” – sunt două dintre întrebările pentru care reprezentanții pacienților cronici așteaptă răspuns de la autorități.

Nu în ultimul rând, aceștia pun problema intervențiilor medicale care nu se pot realiza decât la Colentina și care, în aceste condiții, vor fi amânate până la un termen neprecizat, diminuând astfel șansele pacienților care au nevoie de aceste intervenții.

 

Ținând cont de aceste probleme, reprezentanții celor două asociați cer autorităților să permită în continuare tratamentul pacienților cronici la Colentina, în paralel cu cel al pacienților cu Covid-19, reamintind faptul că unitatea are o structură pavilionară și astfel se pot realiza cu ușurință circuite separate. Totodată, aceștia reamintesc faptul că în localitățile limitrofe Bucureștiului au fost construite mai multe spitale modulare care funcționează la capacitate redusă, iar o soluție mai bună ar fi dotarea acestor unități cu echipamente ATI și cu personal specializat transferat de la alte spitale din Capitală, astfel încât să poată primi un număr mai mare de pacienți.

Înţelegem situaţia specială prin care trecem şi acceptăm că situaţiile excepţionale cer măsuri excepţionale, dar şi pacienţii cronici au dreptul la servicii medicale. Nu putem să le luăm acest drept şi să ignorăm nevoile lor, de aceea vă rugăm ca orice măsuri luaţi acum şi pe viitor să ţineţi cont de nevoile medicale ale tuturor cetăţenilor României şi să organizaţi consultări cu asociaţiile de pacienţi reprezentative” se arată în încheierea mesajului transmis către autorități de președinții celor două organizații.

 

Nici râmnicenii n-au renunțat la solicitările lor prin care cer să li se redea măcar o parte din spital pentru tratarea pacienților non-Covid. Chiar ieri, conducerea unității medicale a remis o nouă solicitare autorităților, prin care cer ca unitatea medicală să funcționeze în sistem mixt, astfel încât atât pacienții cu alte afecțiuni să poată beneficia de îngrijiri medicale cât și medicii din specialități fără legătură cu bolile infecțioase, cum ar fi chirurgii, să „nu-și iasă  din mână”.

Am solicitat, din nou, Direcției de Sănătate Publică și Prefecturii Buzău, să ne aprobe să funcționăm în sistem mixt, COVID și non-COVID, pentru că avem posibilitatea să asigurăm circuitele astfel încât să prevenim răspândirea noului virus. Pacienții ne asaltează zilnic cu această solicitare, mulți se plâng că nu-și pot permite să meargă la Buzău și li s-au agravat bolile de care suferă, iar alții cer imperativ să fie tratați de medicii noștri, în care au căpătat încredere”, spune Adrian Danielescu, managerul unității medicale râmnicene, care începând cu 23 martie 2020 a devenit spital suport pentru pacienții COVID.

 

Reprezentanții DSP susțin însă că acest spital nu poate să beneficieze de circuite care să asigure calitatea actului medical și siguranța pacienților non-COVID.Am deschis ambulatoriul, unde medicii râmniceni pot să-și desfășoare activitatea, iar populația să beneficieze de consultații de specialitate, înțelegând că populația este nemulțumită că nu poate apela la medicii locali. Ne-am asumat un mare risc, pentru că medicii sunt aceeași, în ambulatoriu și în spitalul suport COVID. Le-am impus însă și condiții stricte, iar până acum, din fericire, nu au fost probleme. În spital însă, în afara de circuitul fizic care este aproape imposibil de realizat, există și problema personalului care nu are cum să fie stabil. Nu ne putem permite riscul de a transforma această unitatea într-o unitate unde să nu existe siguranța actului medical”, a justificat refuzul dr. Carmen Scântei, epidemiologul șef al DSP Buzău, care menționează că în secția de Boli infecțioase, care se dorește să rămână disponibilă pentru pacienții infectați cu SARS-CoV-2 nu se pot asigura sufuciente locuri pentru acești pacienți, iar în condițiile în care numărul îmbolnăvirilor crește și la Spitalul Județean sunt permanent ocupate toate locurile de la Infecțioase și Pneumologie, nu este posibil să se reducă numărul de paturi de la Râmnicu Sărat.

.

 


Adaugati un comentariu


 

*