Participare românească la Congresul Academiei Multidisciplinare de Neurotraumatologie

Cea de 18-a ediție a evenimentului internațional a reunit peste 200 de neurologi de top din 22 de țări.

 

La sfârșitul lunii trecute a avut loc, la Cairo, în Egipt, cea de-a 18-a ediție a Congresului Academiei Multidisciplinare de Neurotraumatologie, eveniment de înaltă ținută academică, în cadrul căruia cercetători şi medici din domeniul neurologiei, neurochirurgiei şi neuroştiinţelor încearcă să găsească noi soluţii pentru a diminua rata mortalităţii, de a eficientiza sistemele de diagnostic şi tratament, precum şi de a îmbunătăţi substanţial calitatea vieţii pacienţilor care au suferit un traumatism cranio-cerebral (TCC), prin metode inovative de recuperare.

În organizarea congresului, care a reunit peste 200 de specialiști din 22 de țări, s-a implicat și Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii și Societatea de Neurologie din România, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj Napoca, Academia de Ştiinţe Medicale din România şi Institutul de Cercetare RoNeuro.

Referitor la acest eveniment, prof. dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii şi al Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare a declarat că „este îmbucurător că neurologia românească, prin valorile sale, continuă să fie prezentă şi apreciată în cadrul unor astfel de dezbateri de top la care participă, anual, personalităţi ale cercetării ştiinţifice medicale, profesori neurologi şi neurochirurgi din întreaga lume, fapt ce demonstrează încă odată că întreaga cercetare ştiinţifică neurologică din România şi aplicabilitatea acesteia în practica medicală sunt superpozabile celor din state cu un puternic grad de dezvoltare socio-economic”.

 

În cadrul lucrărilor congresului s-a reiterat faptul că, la nivel mondial, peste un milion de tineri mor anual din cauza TCC, iar alte aproximativ 27 de milioane supravieţuiesc unor astfel de traume dar rămân cu dizabilităţi fizice şi psihice care vor persista pe tot parcursul vieţii. Pentru aceştia, programele intensive de neurorecuperare ce se dezvoltă concomitent cu cele de cercetare ştiinţifică neurologică aprofundată reprezintă soluţiile optime ce vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii şi speranţa unei reabilitări considerabile.

În acest context, dr. Dafin Mureșanu a subliniat că prevenţia, diagnosticarea corectă, tratamentele inovative şi metodele eficiente de recuperare au fost principalele teme de dezbatere din cadrul reuniunii ştiinţifice de la Cairo. „Și anul acesta, dezbaterile din cadrul reuniunii Academiei Multidisciplinare de Neurotraumatologie s-au centrat pe îmbunătăţirea substanţială a calităţii vieţii pacientului cu TCC, prin aducerea în prim plan a perspectivelor din domeniul cercetării ştiinţifice medicale şi integrarea eficientă a rezultatelor obţinute în aria clinică prin abordarea unor tehnici inovative de diagnostic şi tratament. Este mult mai important de reţinut faptul că, în aceste cazuri, se depăşeşte metoda paliativă, amplificându-se tot mai mult ideea de recuperare. Aceasta a condus în ultimii ani la dezvoltarea unor tehnici şi metode inovative, menite să repoziţioneze actul medical. Astfel i se conferă pacientului afectat perspectiva unui stil de viaţă cât mai aproape de normalitate şi, în unele cazuri, acesta se poate integra perfect în familie şi societate”, a mai spus medicul neurolog.

 

Prof. dr. Dafin Muresanu

În ultimii ani, numărul supravieţuitorilor TCC a crescut considerabil chiar dacă, la nivel mondial apar 10 milioane de cazuri noi. Principala cauză a TCC o constituie în continuare la accidentele rutiere, iar acestora li se adaugă şi agresiunile fizice, căderile accidentale sau provocate, accidentele sportive sau accidentele pe care copii le suferă la joacă.

În Europa, 1,6 milioane de pacienţi sunt internaţi anual cu TCC, iar aproximativ 70.000 dintre aceștia decedează. Totodată, aproximativ 11,5 milioane de europeni prezintă o deficienţă cauzată de un traumatism cranian.

În România, incidenţa TCC este de 300 de cazuri la suta de mii de locuitori – peste media europeană – în fiecare an înregistrându-se peste 60.000 de cazuri noi.

Aproximativ 80%-90% dintre TCC sunt minore şi nu necesită intervenţie medicală în urgenţă, dar există câteva semne de avertisment care nu ar trebui trecute cu vederea de către pacienţi sau familiile acestora. Vorbim de sângerarea masivă la nivelul zonei lovite sau de la nivelul nasului, gurii sau urechilor, pierderea stării de conştienţă, durere puternică de cap asociată cu ameţeală, somnolenţă sau greaţă cu vărsături, paralizie, probleme de coordonare, de vorbire sau de vedere. În primele ore sau zile de la producerea unui traumatism pot să apară simptome sau semne noi, complicaţii neprevăzute, iar starea pacientului se poate agrava brusc, evoluând în unele cazuri până la moarte subită”, a avertizat medicul.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*