Patru pacienți decedați în urma unui incendiu izbucnit la Institutul Matei Balș

29 ianuarie 2021 | 0 comentarii |

UPDATE, 11.30: A fost înregistrată a cincea victimă a incendiului de la cel mai mare institut de boli infecțioase din țară. Aceasta a fost găsită carbonizată, în baia unității medicale. Alți 102 pacienți cu COVID au fost transferați, 44 în alte spitale din Capitală, iar ceilalți în alte secții ale institutului. 

Cauza incendiului nu a fost încă stabilită, dar managerul Streinu-Cercel de „spală”deja pe mâini, spune că spitalul a fost verificat recent pentru securitatea la incendiu, dar spune că deși nu sunt probleme cu căldura în spital, unii aparținători aduc diferite dispozitive de încălzire, sugerând că incendiul ar fi pornit de la o aerotermă.

Unii pacienți și aparținători îl contrazic și spun că în saloane era frig și chiar cadrele medicale le-ar fi permis să ducă în spital astfel de dispozitive. 

 

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că la ora 13.00 se va deplasa la unitatea medicală, pentru a se asigura că se face tot ce trebuie pentru ca ancheta să decurgă cum trebuie și se vor lua toate măsurile pentru ca pacienții să fie în siguranță, iar în viitor să nu mai aibă loc astfel de incidente.   

Corpul de control al prim-ministrului Florin Cîțu s-a deplasat deja la Institutul Balș pentru a face verificări privind cauzele care au dus la izbucnirea incendiului, iar la ora 14.00, premierul va face declarații referitoare la primele concluzii.  

La Institutul Matei Balș este în desfășurare o anchetă, fiind deschis dosar penal pentru „ucidere din culpă”, sub coordonarea Parchetului Tribunalului București. La anchetă vor participa și specialişti de ai INSEMEX Petroşani. Aceștia au participat și la investigațiile de după incendiile de la Colectiv și spitalul din Piatra Neamț.

***

Autoritățile au declanșat planul roșu, iar pacienți care se mai aflau în pavilionul afectat au fost transferați la alte spitale din Capitală.

 

Un incendiul violent a izbucnit în această dimineață, în jurul orei 5.00, la parterul  Pavilionului 5 al Institutului Matei Balș, unitate medicală aflată în prima linie încă de la începutul pandemiei. La momentul respectiv, în clădire se aflau peste 100 de persoane, printre care mulți pacienți în stare gravă, conectați la oxigen.

Imediat ce incendiul a fost anunțat, s-a declanșat planul roșu, iar odată cu echipele de intervenție ale pompierilor, la fața locului au ajuns și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, împreună cu ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, secretarul de stat Andreea Moldovan și prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.

Din păcate, pompierii care au intervenit au găsit într-unul dintre saloane trei pacienți carbonizați, semn că incendiul se manifestase cu violență în prima fază. Un al patrulea pacient a fost găsit în stare critică și a fost supus manevrelor de resuscitare, însă nici în cazul său nu s-a mai putut face nimic, pacientul fiind declarat decedat.

Flăcările nu i-au afectat în mod direct și pe ceilalți pacienți aflați în pavilionul respectiv, însă aceștia au avut de suferit din cauza degajărilor mari de fum, in condițiile în care deja aveau probleme mari respiratorii.

 

Prioritară a fost evacuarea persoanelor aflate în pavilionul cuprins de flăcări, pacienții care aveau nevoie primind primul ajutor la fața locului și fiind îmbarcați în ambulanțe, care i-au transportat către alte spitale din Capitală care aveau locuri libere pentru pacienți cu Covid. Raed Arafat a declarat că nu mai există alte persoane în stare critică, iar până la acest moment , singurele victime sunt cei patru pacienți decedați.

La rândul său, ministrul Vlad Voiculescu a declarat la scurt timp după ce a ajuns la fața locului că „pacienţii sunt evaluaţi, iar până acum au fost transferaţi la Victor Babeş patru pacienţi, și vor fi transferați și la alte spitale din București. După informaţiile mele, cu siguranţă vor fi șapte spitale la care vor fi transferați. Pacienţii sunt evaluaţi în acest moment în camera de gardă la Matei Balş. Este clar că este o problemă şi vorbim despre institutul cel mai bine finanţat din această ţară. De asemenea, vorbim despre spitalul care a tratat – sunt două spitale mari în Bucureşti care au tratat – foarte mulţi pacienţi, au fost folosite la capacitate până astăzi”.

 

Pavilionul în care a izbucnit incendiul era destinat pacienților cu Covid-19, mulți dintre ei având nevoie de mască de oxigen. Managerul institutului, dr. Adrian Streinu Cercel, a declarat în urmă cu puțin timp că acesta funcționa într-o clădire veche, însă ultimul control al instalației electrice fusese efectuat în luna noiembrie a anului trecut, la scurt timp după incendiul de la spitalul din Piatra Neamț, în urmă căruia au murit 10 pacienți. Atunci nu a fost descoperită nicio problemă, iar o lună mai târziu, pavilionul a fost dotat cu o instalație de oxigen nouă.

Incendiul a fost lichidat în scurt timp de pompieri, înainte de a se extinde la etajele superioare, iar acum urmează să fie făcute cercetări pentru stabilirea cauzelor care l-au generat. Până acum, se știe că incendiul a izbucnit într-unul dintre saloanele de la parterul pavilionului, extinzând-se apoi în alte trei saloane, suspectându-se drept cauză o sursă de încălzire suplimentară folosită în salonul respectiv. Totodată, a fost întocmit un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.

 

Atenția medicilor este îndreptată acum asupra pacienților care au fost transferați la alte 11 spitale din București, aceștia fiind monitorizați permanent pentru că este posibil ca starea lor să fi fost agravată de faptul că au inhalat fum toxic până când echipele de salvare au reușit să îi evacueze din clădirea cuprinsă de flăcări. În total, au fost transferați 53 din cei 102 pacienți aflați în pavilionul afectat, ceilalți fiind mutați în alte saloane ale institutului

Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat în urmă cu puțin timp că „dată fiind situația generată în urma producerii nefericitului eveniment din această dimineață, care a necesitat evacuarea și relocarea mai multor persoane la alte unități spitalicești, precizăm faptul că imediat după ce este actualizată lista privind repartiția pacienților la spitalele suport din aria București-Ilfov, vor fi operaționalizate două linii telefonice, unde aparținătorii pot afla informații despre noua locație unde pacienții sunt internați, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impun acestora”. Cele două numere disponibile pentru aparţinători sunt 021.2069398 şi 021.2648515.

 


Adaugati un comentariu


 

*