Peste 2.500 de buzoieni care și-au câștigat pensiile în instanță sau care au sesizat erori vor primi deciziile după „mica recalculare”

5 septembrie 2024 | 0 comentarii |

Casa Județeană de Pensii Buzău anunță că, de la 1 septembrie, a început recalcularea pensiilor persoanelor care dețin adeverințe pentru sporuri nepermanente, câștigate în perioada în care au lucra, iar în perioada următoare vor fi emise decizii și pentru pensiile câștigate în instanță (VIDEO).  

 

Sute de pensionari din județul Buzău s-au adresat Casei Județene de Pensii (CJP) în ultimele săptămâni, nemulțumiți de sumele regăsite pe deciziile de recalculare a pensiilor. Cei mai mulți au cerut lămuriri legate de analizele care s-au făcut și care au dus la creșterea sau scăderea pensiilor, despre ce date au fost luat în calcul, iar 120 de pensionari au cerut o nouă recalculare, nemulțumiți de noul nivel al pensiilor. Pe de altă parte, sute de buzoieni au reclamat că nu au primit, încă, deciziile de reclaculare.

„Mesajul pe care vrem să-l transmitem pensionarilor, în primul rând, este acela că nicio pensie nu scade și nu va scădea, chiar dacă în urma procesului de reclaculare va rezulta un cuantum mai mic decât cel aflat în plată. Totodată, vrem să asigurăm buzoienii că funcționarii Casei de Pensii Buzău stau în continuare la dispoziția tuturor pensionarilordin județ, pentru clarificarea eventualelor nelămuriri legate de decizia de recalculare a pensiei. Totodată, precizăm că începând cu 1 octombrie 2024, plafonul de impozitate a pensiilor se va ridica de la 2.000 la 3.000 de lei, aspect favorbail beneficiarilor sistemului public de pensii”, a declarat, într-o conferință de presă, Daniela Tuvene, director adjunct Direcția Economică, CJP Buzău.

 

Referitor la reclamațiile înregistrate de Casa de Pensii în ultimele trei săptămâni, directorul adjunct Pensii, Octavian Troncaș, a precizat că „până la această dată, la sediul Casei Județene de Pensii Buzău s-au înregistrat 520 de solicitări ale pensionarilor, referitoare la diverse neclarități pe care aceștia le au. Le vom răspunde în cel mai scurt posibil. În urma analizării acestor solicitări, au fost 130 de cazuri în care, într-adevăr, au fost identificate anumite neconcordanțe în datele înregistrate și pe baza cărora au fost emise deciziile de reclaculare. Pentru acestea vom emite o nouă decizie de revizuire și le vom acorda pensionarilor drepturile retroactiv, de la data intrării în vigoare a legii, adică, de la 1 septembrie”, a explicat Troncaș.

După încheierea procesului de evaluare, prin care s-a stabilit numărul de puncte, în aceste dosare au intervenit modificări, precum adăugarea de noi perioade de contributivitate sau depunerea unor documente pentru perioade anterioare, vizând anumite sporuri de care au benficiat peroanele în cauză”, a adăugat Purtătorul de cuvânt al CJP Buzău, Ionuț Constantin.

 

Totodată, conducerea CJP Buzău a anunțat că, la 1 septembrie, a fost demarată mica reclaculare, iar „toți cei care dețin adeverințe cu sporuri cu caracter nepermanent, care nu au fost valorificate la stabilirea drepturilor de pensie, le-au putut prezenta până la 31 august 2024. Drepturile lor vor fi recalculate prin includerea acestor adeverințe în stagiul de cotizare, începând cu 1 septembrie. Cei care nu au reușit să aducă aceste adeverințe până la 31 august, le pot aduce în continuare, doar că drepturile astfel câștigate se vor acorda începând cu data de 1 a lunii următoare”, a precizat directorul executiv al CJP Buzău, Carmen Androne.

Aceasta a menționat că acest proces vizează valorificarea formelor de retribuire în acord sau la bucată (în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale), premiile anuale și cele acordate în cursul anului pentru realizări deosebite, recompensele cu caracter limitat acordate în unele sectoare de activitate, al 13-lea salariu, formele de retribuire pentru orele suplimentare realizate peste programul normal de lucru, sporul acordat personalului didactic pentru practica pedagogică și celor care asigură perfecționarea colegilor lor, indemnizațiile de muncă nenormate și alte sporuri care nu au avut caracter permanent.

 

Pe de altă parte, sute de buzoieni au reclamat că nu au primit acasă deciziile de recalculare, dar așa cum a precizat Octavian Toncaș, „Casa Județeană de Pensii Buzău a finalizat transmiterea deciziilor de recalculare a pensiilor, dar „avem 2.500 de pensionari cărora nu li s-au putut emite deciziziile, ale căror drepturi au fost câștigate în instanță. Ne cerem scuze pentru această situație ușor nefavorabilă, dar asigurăm toți pensionarii că vor primi aceste decizi de recalculare în cel mai scurt timp posibil. Cred că de săptămâna viitoare, în momentul în care Casa Națională de Pensii Publice ne va furniza o soluție tehnică, vom începe emiterea acestor decizii de recalculare și le vom expedia beneficiarilor. Ca o măsură, am emis răspunsuri prin care înștiințăm acești pensionari că până la acest moment nu li s-au emis aceste decizii. Dacă în urma recalculării, că marea majoritate a pensiilor au crescut, le vom comunica la plată iar plata drepturilor se va face retroactiv

Inspectorii instituției vor oferi, în continuare, consiliere pensionarilor care au nelămuriri legate de reclaculare, iar cei care se consideră nedreptățiți în urma deciziei de recalculare primită, o pot contesta în instanță.

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*