Peste 3,8 milioane de dosare electronice de sanatate au fost activate

22 ianuarie 2015 | 0 comentarii |

Procesul a avut loc in decurs de noua luni, incepand cu 20 aprilie 2014, cand s-a inceput initializarea datelor in sistemul electronic, iar peste 6.000 de medici au fost implicati in acest proces.

 

absolventi de medicina 2. jpgPeste 3.800 de romani au activate dosarele elctronice de sanatate, a precizat purtatorul de cuvant al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Mihaela Tanase, care a prezentat un raport al operatiunilor realizate. La acesta si-au adus contributia 6.200 de medici, iar cele peste 3.800 de dosare au fost activate in mai putin de un an, mai precis pe parcursul a noua luni. Procesul a fost initiat la 20 aprilie 2014, cand s-a inceput initializarea datelor in sistem electronic.

Purtatorul de cuvant al CNAS  a mai precizat ca orice roman, indiferent daca are sau nu calitatea de asigurat, beneficiaza de un astfel de Dosar Electronic de Sanatate (DES), initializarea datelor in sistem si activarea dosarului facandu-se la prima consultatie, indiferent daca aceasta are loc la medicul de familie, in ambulatoriu sau la spital. Din acel moment, toate datele pacientului existente in Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) sunt incluse in dosarul electronic, care va contine astfel toate internarile, analizele si retetele eliberate pacientului.

 

Mihaela-Tanase-CNAS

Mihaela-Tanase-CNAS

Mihaela Tanase a mai explicat ca Dosarul Electronic de Sanatate contine toate informatiile medicale care, in mod normal, sunt in fisele de observatie, foile de observatie si registrele de consultatii ale pacientilor. Odata cu implementarea dosarului electronic de sanatate, toate datele medicale, incepand de la consultatii, trimiteri, analize, retete, foi de observatii, dar si antecedente si istoric medical, vor fi colectate in acesta, dar numai cu acordul pacientului. Orice persoana isi poate consulta, oricand si de oriunde, dosarul medical. Pana in prezent au fost deschise peste 3,8 milioane de dosare electronice de sanatate la care au contribuit cu informatii peste 6.200 de medici”, a declarat purtatorul de cuvant al CNAS. Aceasta a mai precizat ca dosarul electronic mai contine si informatii din istoricul medical considerate vitale in caz de urgenta, informatii precum alergii, grupa de sange, boli cronice, proteze, internari si ultimele prescriptii medicale.

 

dosar_electronicLa dosar au acces doar proprietarii datelor, respectiv pacientii, si medicii curanti, iar accesul la acest document fara acceptul pacientului se poate face doar in cazuri de urgenta. In prezent, aproximativ 35.000 de medici au acces la dosarele elctronice de sanatate, conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca fiind detinerea unui cod de parafa, a unei semnaturi electronice si a calitatii de medic specialist.

Potrivit CNAS, accesul la dosarul electronic se poate face pe baza a doua chei, respectiv cardul de sanatate al pacientului, introdus in cititor, sau matricea de securitate, si semnatura electronica a medicului. Matricea de securitate este elementul alternativ cardului de sanatate, reprezentand combinatii unice de cifre pe orizontala si diagonala, instrumentul fiind in proprietatea pacientului. De retinut este faptul ca persoanele care au activat dosarul electronic de sanatate pot vedea oricand cine le-a accesat acest document, ziua si ora la care s-a intamplat acest lucru si chiar IP-il calculatorului de pe care s-a facut accesarea. In acest mod, prin folosirea cardului de sanatate si a dosarului electronic, se spera sa se impiedice fraudarea sistemului sanitar.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*