Plaja terapeutica de la Mamaia, prădată de hoți

Din păcate incidentul vine la doar o zi după ce proiectul inițiat de psihologul Adrian Gemănaru a fost premiat la Gala Turismului ca fiind cea mai frumoasă și spectaculoasă plajă de pe litoralul românesc.

 

Bucurie dulce-amară pentru pentru psihologul Adrian Gemănaru și colectivul care își desfășoară activitatea împreună cu acesta pe Plaja Terapeutică din Mamaia, un proiect unic în Europa, inaugurat în această vară și destinat cu precădere persoanelor cu dizabilități. Încă din faza premergătoare inaugurării, proiectul a întâmpinat unele dificultăți privind locația, însă în cele din urmă s-a reușit găsirea unui spațiu adecvat, care a fost amenajat special pentru a veni în întâmpinarea nevoilor persoanelor cu dizabilități, iar proiectul a fost pus în practică odată cu debutul sezonului estival. Din păcate, plaja a atras și alte categorii de turiști care nu au ezitat să-și etaleze aici gradul ridicat de nesimțire, acaparând facilitățile puse la dispoziție pentru persoanele cu dizabilități, consumând băuturi alcoolice și dând dovadă de un comportament cu adevărat „mârlănesc” atunci când administratorul plajei le-a atras atenția că se află într-un spațiu în care trebuie să respecte anumite reguli.

Cu toate aceste inconveniente, proiectul s-a dovedit a fi unul de succes, fapt confirmat și de distincția pe care Plaja Terapeutică a primit-o zilele trecute în cadrul Galei Turismului Românesc. Proiectul a fost premiat la categoria „Cea mai frmoasă și spectaculoasă plajă de pe litoralul românesc în 2018”, care a atras în acest sezon peste 45.000 de turiști și 4.000 de persoane cu nevoi speciale, ce au beneficiat de numeroasele facilități ce le sunt puse la dispoziție aici.

 

Printre acestea se numără și un atelier de terapie cu tobe africane, care se desfășoară într-un cort special construit pe plajă și care constituie unul dintre principalele puncte de atracție ale pacienților cu nevoi speciale care vin aici.

Din păcate, administratorul plajei a fost nevoit să reducă temporar activitatea acestui atelier, întrucât, în noaptea de luni spre marți, persoane încă neidentificate au spart magazia unde sunt depozitate peste noapte bunurile de pe plajă și au furat o parte din tobele africane folosite pentru terapia persoanelor cu nevoi speciale.

Incidentul s-a petrecut la o zi după ce proiectul fusese premiat în cadrul Galei Turismului Românesc, astfel că bucuria obținerii acestui trofeu a fost umbrită de acest nou incident neplăcut, care scoate din nou la iveală nivelul moral extrem de scăzut al unora dintre semenii noștri.

 

Anunțul referitor la furtul comis în noaptea de luni spre marți a fost făcut de administratorul plajei, psihologul Adrian Gemănaru, care face în același timp un apel către toți cei care pot ajuta la identificarea autorilor și mai ales, la recuperarea bunurilor furate. Printr-o postare pe Facebook, acesta povestește că „după ce duminică seară am câștigat premiul pentru Plaja cea mai frumoasa de pe litoralul romanesc în 2018, in seara următoare, persoane necunoscute au spart ușa magaziei unde păstrăm bunurile pentru atelierele de pe timpul zilei și au furat o parte din tobele africane”. În această situație Adrian Gemănaru face apel către utilizatorii rețelei de socializare să distribuie mesajul său, cerându-le totodată celor care vor observa persoane care încearcă să vândă acest tip de tobe, să apeleze secția de poliție din Mamaia, la numărul de telefon 0241 831 221.

De asemenea, administratorul plajei terapeutice îi roagă și pe eventualii martori, care au observat persoane suspecte în zona plajei în noaptea respectivă, să se adreseze aceleiași secții de poliție pentru a da detalii ce pot ajuta la prinderea infractorilor și la recuperarea bunurilor furate.

Nu în ultimul rând, mesajul psihologului se adresează și direct celor care au comis această faptă, pe care îi roagă să returneze bunurile furate, precizând că acestea sunt folosite pentru a veni în ajutorul unor persoane cu nevoi speciale.

„Este pentru prima data când sunt victima unui furt, mai trist ca acest furt are loc într-un loc destinat persoanelor ce ar trebui protejate. Greu de imaginat”, își încheie mesajul Adrian Gemănaru.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*