Premieră medicală: Implant auditiv de trunchi cerebral, realizat la spitalul „Marie Curie”

22 noiembrie 2022 | 0 comentarii |

Dedicarea și priceperea unor medici cu suflet de înger au făcut posibil ca un copil de patru ani să aibă şansa de a se bucura de acum încolo de glasul mamei și de a auzi sunetele pe care nu putea decât să și le imagineze. 

 

Minunile se întâmplă tot timpul lângă noi, trebuie doar să ne oprim o clipă din iureșul vieții cotidiene și să le observăm. Iar când vorbim despre viață, care este ea însăși o minune, vom înțelege că în jurul nostru există mulți medici binecuvântați cu știință și har care fac posibil să vedem aceste minuni, să le trăim, să ne bucurăm, să sperăm.

La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” din Bucureşti a fost realizată, marți, o astfel de minune. Medicul chirurg pediatru ORL conf. univ. dr. Dan Cristian Gheorghe, șef secție ORL, împreună cu dr. Sorin Târnoveanu, medic neurochirurg pediatru, șeful Secției de Neurochirurgie au realizat, în cursul zilei de marți, prima operaţie de implant auditiv de trunchi cerebral din România.

Un copil de patru ani a fost supus unei operaţii efectuate în premieră de medicii din România. Pacientul a primit un implant auditiv de trunchi cerebral care îi va da şansa de a se bucura de sunete”, va putea auzi glasul mamei, va înțelege lumea care până acum i-a fost străină și se va bucura de tot ce-l înconjoară.

 

Copilul „fusese diagnosticat cu aplazie cohleară bilaterală şi surditate neurosenzorială profundă bilaterală, fără posibilitate de reabilitare a funcţiei auditive prin implant cohlear. După operaţie, pentru pacient urmează perioada de recuperare, cu perspectiva unei vieţi din care sunetele vor face parte”, transmit specialiștii care au realizat această premieră medicală pentru România, printr-un comunicat citat de Agerpres.

La operaţie a asistat prof. dr. Wolf-Peter Sollmann, de la Staedtisches Klinikum Braunschweig GmbH, cel mai important specialist european din acest domeniu al neurochirurgiei, care a efectuat în 1992 primul implant auditiv multicanal de trunchi cerebral din Europa, iar între 1992 şi 2015 a realizat 129 de operaţii de implant auditiv de trunchi cerebral în 30 de centre medicale din Europa şi Asia.

Implantul auditiv de trunchi cerebral ocoleşte cohleea şi stimulează direct aria auditivă cerebrală. Operaţia de implant auditiv de trunchi cerebral se efectuează în cazul în care pacientul nu are nerv auditiv sau suferă de aplazie de cohlee, iar implantul cohlear cu inserţia unui electrod în cohlee nu poate fi utilizat. Implantul auditiv de trunchi cerebral stimulează direct aria cerebrală auditivă, transmiţând impulsurile electrice venite din procesorul de sunet”, explică medicii.

 


Adaugati un comentariu


 

*