Premieră mondială în chirurgia cardiacă

31 ianuarie 2020 | 1 comentariu |

Medicii japonezi au realizat, la începutul acestei săptămâni, primul transplant de țesut muscular cardiac, folosind celule stem derivate artificial.

 

O echipă de specialiști japonezi a anunțat, la începutul acestei săptămâni, că a reușit efectuarea primul transplant de ţesuturi musculare cardiace din lume, cu celule stem derivate artificial, create din materialul biologic al pacientului, cunoscute sub numele de iPS.

În acest context, medicul Yoshiki Sawa, profesor în cadrul Departamentului de Chirurgie Cardiovasculară al Facultății de Medicină a Universităţii din Osaka și consilier CiRA (Centrul de Cercetare și Aplicație Celulară iPS) de la Univesritatea Kyoto, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că transplantul a fost efectuat în cadrul unui studiu clinic pentru cercetarea eficacităţii şi siguranţei tratamentului la un pacient diagnosticat cu insuficienţă cardiacă gravă. În cursul acestor intervenții, foițe de ţesuturi musculare cardiace realizate din celule stem au fost transplantate în zonele afectate ale inimii. În cadrul acestei proceduri, medicii japonezi utilizează celule iPS stocate la Universitatea din Kyoto, pentru a reduce riscul ca transplantul să fie respins de sistemul imunitar al pacientului.

Inițial, oamenii de știință japonezi din echipa condusă de prof. Yoshiki Sawa planificaseră să efectueze transplantul până în luna martie a anului 2019, însă planul lor a fost întârziat cu aproape un an, după ce un cutremur major produs în iunie 2018 a avariat o instalaţie de cercetare de la Spitalul Universitar din Osaka unde erau dezvoltate celulele iPS.

 

Prof. Yoshiki Sawa

Cercetătorii japonezi vor continua să monitorizeze pacientul timp de un an, iar în următorii trei ani speră să efectueze aceeași procedură asupra altor nouă pacienți diagnosticați cu cardiopatie ischemică, afecţiune în cazul căreia muşchii inimii nu beneficiază de suficient sânge din cauza cheagurilor din artere. Dacă studiile clinice vor continua conform planificării, procedura ar putea deveni o alternativă esențială la transplantul cardiac. Diferența constă în faptul că celulele iPS sunt mult mai ușor de obținut decât găsirea unei inimi compatibile de la un donator, iar sistemul imunitar al primitorului ar putea tolera mult mai ușor celulele stem, decât un organ nou.

În paralel, oamenii de știință japonezi vor să dezvolte un studiu care presupune evaluarea strictă a riscurilor, în special a probabilităților de cancer, precum și eficacitatea transplantului a aproximativ 100 de milioane de celule per pacient, care pot include celule tumorale.

Acesta este al doilea studiu clinic bazat pe celule iPS din Japonia, după cel realizat de Institutul de cercetare Riken, pe pacienți cu afecțiuni oftalmologice.

În paralel, o echipă de la Universitatea Keio din Tokyo intenţionează să efectueze un alt transplant de ţesuturi musculare cardiace obţinute din iPS, pentru a trata un pacient cu cardiomiopatie dilatativă.

 


Categorii: Actual, Stiri

Comentarii (1)

  1. Avram Nicolae spune:

    Foarte interesant , mă bucur să aud că se fac progrese în tratarea inimii eu însumi având probleme cardiace . Aștept să aud despre astfel de progrese și în România pentru că…nevoi materiale !

Adaugati un comentariu


 

*