Premiera mondiala la Clinica de Reumatologie din Targu Mures

22 octombrie 2014 | 2 comentarii |

Aici va fi derulat pentru prima data un proiect de evaluare a prevalentei si incidentei osteoporozei in cazul adultilor tineri.

 

Dr. Monica Copotoiu

Dr. Monica Copotoiu

Cu ocazia Zilei Mondiale a Osteoporozei, marcata la inceputul acestei sapatamani, reprezentantii Clinicii de Reumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures au anuntat ca au demarat un proiect ce constituie o premiera mondiala, fiind prima clinica in care se vor face cercetari privind evaluarea prevalentei si incidentei osteoporozei in cazul adultului tanar.  Anuntul a fost facut de medicul Monica Copotoiu, in cadrul unei mese rotunde organizata cu ocazia Zilei Mondiale a Osteoporozei, in cadrul careia a facut si o prezentare sumara a proiectului. Colectivul Clinicii de Reumatologie din Targu Mures a demarat un proiect prin care sa evalueze prevalenta si incidenta osteoporozei, sa realizam un screening al tanarului adult cu osteoporoza. Proiectul <<Osteoporoza la tinerii adulti pe baza de diagnostic si screening>> are ca  obiectiv principal screeningul la acesti pacienti care sunt la limita de a dezvolta osteoporoza. Obiectivele secundare ar fi infiintarea unui Registru National de Osteoporoza la Tinerii Adulti si elaborarea, in special cu endocrinologia, de recomandari nationale pentru diagnosticul, tratamentul si monitorizarea osteoporozei la tinerii adulti”, a precizat medicul.

 

osteoporozaProiectul este unul complex, presupunand interdisciplinaritate, voluntariat si o relatie „pe orizontala” intre medicul epidemiolog, medicul de familie, reumatolog, medicul de recuperare, endocrinolog si medicul ortoped. Ideea demararii acestui proiect a fost inspirata de rezultatele unui raprort intocmit in urma unui studiu al Comisiei Europene, care arata ca osteoporoza nu mai este de mult o boala specifica doar adultului varstnic, aparand tot mai des si in cazul adultilor tineri. Astfel, conform raportului,  pana in 2025 vor fi diagnosticate inca 25 la suta de cazuri noi de osteoporoza in Europa, iar  pana atunci costurile pentru tratamentul si preventia osteoporozei vor creste la 37 de miliarde de euro, din care 66 la suta sunt reprezentate de tratamentul fracturilor – consecinta osteoporozei – 5 la suta sunt alocate preventiei farmacologice, iar 29 la suta din costuri sunt alocate tratamentului fracturilor pe termen lung.

 

osteoporozaIn ceea ce priveste Romania, datele statistice arata ca in perioada 2013-2014, prevalenta osteoporozei postmenopauza este de 11,5 la suta, iar  in fiecare an au aparut 94.000 de fracturi de fragilitate. In 2010 au fost diagnosticate 90.000 de cazuri noi de osteoporoza, costurile momentane pentru aceasta afectiune ajungand la 577 de milioane de euro, iar pana in 2025 se estimeaza ca vor creste cu 17 la suta, mai precis  cu 151 de milioane de euro.

Conform dr. Monica Copotoiu, in Romania, persoanele diagnosticate cu osteoporoza nu sunt tratate corespunzator, fapt pentru care tara noastra ocupa un loc codas in clasamentul european referitor la aceasta afectiune. Medicul specialist a mai precizat ca printre cauzele principale care duc la aparitia osteoporozei se numara dieta necorespunzatoare si lipsa exercitiilor fizice.

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Comentarii (2)

  1. Marian lazar spune:

    Cum pot face programare la doamna doctor Monica Copotoiu

Adaugati un comentariu


 

*