Prima zi fără nici un caz nou de Covid-19 confirmat în Buzău

De la începutul pandemiei, 12.571 de buzoieni au fost confirmați oficial cu SARS-CoV2, însă numărul real al celor care au trecut prin boală este mult mai mare.

 

Pentru prima dată de la debutul pandemiei, în județul Buzău nu au mai fost consemnate cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în decurs de 24 de ore. S-a întâmplat pe parcursul zilei de ieri, după cum reiese din informarea zilnică transmisă de Prefectura Buzău. Este o zi pe care majoritatea buzoienilor o așteptau de mult, însă trebuie să ținem cont de faptul că  raportarea se referă la o zi de duminică, zi în care se fac mai puține teste. Este însă clar că incidența Covid-19 a scăzut considerabil la nivelul întregului județ, ca și la nivel național, scădere reflectată și în numărul tot mai mic de pacienți din spital, inclusiv în numărul de pacienți Covid-19 din secțiile de Terapie Intensivă.

Faptul că ieri nu s-a consemnat nici un caz nou de îmbolnăvire nu înseamnă însă că pandemia a trecut, specialiștii în epidemiologie menționând că sunt necesare mai multe zile consecutive cu rezultate similare. Pentru ca asta să se întâmple cât mai curând, autoritățile de sănătate publică insistă în continuare pe importanța vaccinării, Buzăul numărându-se printre județele care nu stau foarte strălucit la acest capitol. Astfel, cea mai ridicată rată de vaccinare este la nivelul municipiului Buzău, cu un procent puțin peste 26% din populație vaccinată, existând și localități în care abia dacă s-a atins procentul de 5%.

 

De la debutul pandemiei și până astăzi, când s-a raportat prima zi fără nici un caz nou de Covid-19, la nivelul județului Buzău au fost confirmate 12.571 de îmbolnăviri cauzate de noul coronavirus, iar dintre persoanele afectate, 12.104 au fost declarate vindecate, iar 412 au decedat din cauza complicațiilor, majoritatea suferind și de alte boli ale căror manifestări au fost agravate în urma infectării. Cifrele reale sunt însă mai mari, spun medicii, care consideră că este posibil ca un număr aproape dublu de persoane să fi trecut prin boală, unele fără simptome și deci fără să știe, iar altele cu simptomatologie ușoară dar care nu au informat medicii și deci nu au fost înregistrate oficial.

La acest moment, în izolare se mai află doar 15 buzoieni, în timp ce numărul persoanelor aflate în carantină este de 396. În ceea ce privește incidența la nivelul județului, aceasta a scăzut la 0,11 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile, doar la Blăjani înregistrându-se o depășire a pragului de 1 la mie, respectiv 1,01. De, altfel doar în 20 de localități din județ se mai poate vorbi de o incidență a bolii, în restul nefiind confirmate cazuri noi în ultimele 14 zile, rata de infectare fiind astfel de 0,00 la mie

 

Și în secțiile ATI de la Spitalul Județean și spitalul din Râmnicu Sărat situația este mult îmbunătățită față de perioada valului al treilea al pandemiei, când numărul pacienților care aveau nevoie de terapie intensivă îl depășea pe cel al paturilor disponibile. Nu doar că numărul paturilor din cele două secții ATI a fost redus, dar la acest moment există și locuri libere. În județ, doar 8 pacienți cu Covid-19 se mai află la ATI, dintre care 5 la Spitalul Județean de Urgență și 3 la spitalul din Râmnicu Sărat, la SJU Buzău fiind libere 3 locuri la ATI, iar la Râmnicu Sărat alte două.

În ceea ce privește vaccinarea, în ziua în care nu s-a mai confirmat nici un caz nou de Covid-19 au fost administrate 949 de doze, dintre care 616 au fost doze de rapel, iar 333, prima doză. 35 de doze au fost cu serul de la Johnson & Johnson, ceea ce înseamnă că persoanele în cauză au dobândit imunitate de la prima inoculare. În total, de la debutul campaniei de vaccinare, în județ au fost administrate 136.499 de doze de vaccin. Astfel, 62.630 de persoane au primit până acum ambele doze, la care se adaugă 2.467 de persoane vaccinate cu serul de la Johnson & Johnoson, rezultând astfel un total de 65.097 de persoane imunizate cu schema completă.

La nivel național, în ultimele 24 de ore s-au raportat doar 89 de cazuri de infecție cu SARS-CoV-2, la 10.000 de teste efectuate, iar în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.671, dintre care 315 sunt internate la ATI. În același interval de timp, 58.000 de persoane au fost vacinate anti-Covid, iar de la începutul campaniei, 4.440.483 de persoane au fost vacinate în întreaga țară, iar 3.798.547 dintre acestea au beneficiat de imunizare completă.

 


Adaugati un comentariu


 

*