Primul spital public din România cu sistem informatic de gestionare a pacientului

De astăzi, Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu utilizează exclusiv acest instrument, care a fost conceput și implementat cu sprijinul unui medic rezident din cadrul unității medicale.

 

Dr. Alexandru Herdea

Astăzi a fost inaugurat, oficial, la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din București, primul sistem informatizat de gestionare a pacientului, utilizat în sistemul public de sănătate din România.  

Ideea implementării unui astfel de sistem a venit de la tânărul medic Alexandru Herdea, într-un moment în care se simțea nevoia unei schimbări pentru îmbunătățirea managementului gestionării pacienților. Prioritară era reducerea timpilor de așteptare și o mai bună evidență și monitorizare a celor care beneficiază de servicii medicale în cadrul spitalului. Potrivit dr. Herdea, sistemul aduce inovaţie, fezabilitate, cost-eficienţă, accesibilitate, cercetare, eficientizarea serviciilor medicale, optimizarea timpului de aşteptare, reducerea birocraţiei, creşterea calităţii serviciilor medicale, iar personalul nu are nevoie de o pregătire prealabilă în informatică. „E un sistem simplu de operat, medicul are doar de bifat căsuțe”, a explicat tânărul medic, menționând că o parte interesantă a acestui program informatic este că „prin cumulul de informații, sistemul calculează care sunt perioadele cele mai aglomerate și care sunt, de asemenea, cele mai des întâlnite patologii. Cu acest ajutor se pot suplimenta cabinetele, paturile și medicii specialiști, în timp util”.

 

Conferință de presă lansare sistem IT

Managerul spitalului, dr. Alexandru Ulici, a ținut să evidențieze implicarea medicului rezident Alexandru Herdea, care a realizat sistemul MediWeb voluntar, apoi l-a actualizat săptămânal și și-a instruit și colegii, să știe cum să-l folosească. Despre el, managerul unității medicale a precizat că poate constitui „modelul implicării tinerilor în îmbunătăţirea sistemului medical”. Astfel, mulțumită eforturilor făcute de dr. Alexandru Herdea și a sprijinului fundației Telekom România, care a furnizat  echipamentele necesare, s-a trecut la implementarea sistemului MediWeb, o soluție informatică de gestionare a pacientului. Managerul unității medicale a menționat că deși sistemul este funcțional de mai mult timp, până acum s-a aflat în teste, iar astăzi a fost dat oficial în folosință, înlocuind sistemul clasic, folosit până acum.

Decizia de a trece la utilizarea exclusivă a sistemului MediWeb a fost luată și ținând cont de rezultatele obținute în perioada de testare, rezultate ce indică o îmbunătăţire atât a experienţei pacientului în cadrul ambulatoriului de specialitate și pe secțiile Ortopedie și Chirurgie, cât şi a experienţei medicilor.

 

 

 

Dr. Alexandru Ulici

Medicul Ioan Fodor, șeful Secţiei Ortopedie Pediatrică, în cadrul căreia dr. Herdea este rezident anul III, spune că proiectul are un feedback foarte bun, în special din partea pacienţilor. La rândul său, șeful Secţiei chirurgie, dr. Cătălin Chiria Babei, a subliniat că sistemul a rezolvat problema accesului acestora la sala de pansamente și permite, în același timp, comunicarea între cabinete, atunci când este nevoie de o redirecționare a pacientului. S-a constatat astfel că timpul de așteptare al pacienților a scăzut cu 40%, concomitent cu o creștere cu 75% a timpului alocat consultațiilor.

Toate informaţiile pe care medicii le înregistrau manual sunt acum preluate de sistemul informatic şi formează dosarul electronic al pacientului. Se face astfel trecerea de la folosirea unui registru medical clasic, la o bază de date securizată. Acest sistem informatic, ce se adaptează permanent la progresele tehnologice, permite creşterea timpului şi a calităţii actului medical”, a explicat dr. Alexandru Ulici, managerul spitalului, demonstrând că, acolo unde entuziasmul și viziunea tinereții se completează cu experiența și deschiderea spre nou a maturității depline, se pot obține rezultate extraordinare și în sistemul public de sănătate.

 

Începând de azi, fiecare pacient care se prezintă în ambulatoriul spitalului „Grigore Alexandrescu” primește un număr de ordine înregistrat automat în sistemul informatic, număr pe care îl va utiliza în tot circuitul spitalicesc şi care îi va permite să îşi păstreze ordinea în accesarea serviciilor medicale de care are nevoie.

Pe lângă utilitatea în relaţia cu pacienţii, sistemul informatic permite și o evidenţă clară a numărului de persoane care au beneficiat de serviciile medicale şi a tipului de afecţiuni tratate, furnizând astfel date exacte pentru realizarea de statistici şi cercetări medicale.

Unele dintre rezultatele implementării sistemului IT din spital, cum ar fi afişarea în timp real a perioadei de aşteptare pentru consultaţie, numele medicilor dispo­ni­bili şi programul acestora, posibili­tatea de a selecta doctorul preferat de pa­cient reprezintă o noutate chiar şi pentru multe unităţi medicale private.

Noul sistem cuprinde o serie de echipamente precum monitoare, tablete, routere şi imprimante de ultimă generaţie, toate acestea fiind puse la dispoziție de fundația Telekom România, a cărei implicare în proiectul de la spitalul „Grigore Alexandrescu” nu s-a limitat doar la atât.

Din fonduri proprii, fundația a modernizat spațiul de așteptare al unității medicale, înlocuind vechiul mobilier cu unul nou, adaptat special pentru copii. Totodată, reprezentanții fundației au amplasat în sala de așteptare coșuri speciale pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*