Prof. Dr. Maria Dorobanțu, românca primită cu onoruri în Academia Națională de Medicină din Franța

10 mai 2022 | 0 comentarii |

Membru corespondent al Academiei Române și al Academiei Franceze de Medicină, profesor universitar Maria Dorobanțu a devenit, începând cu data de 5 aprilie 2022, primul român membru asociat din străinătate al Academiei Naționale de Medicină din Franța.

 

Prof. dr. Maria Dorobantu

Prof. univ. dr. Maria Dorobanțu, personalitate eminentă a Cardiologiei românești și europene, devine primul român căruia Academia Națională de Medicină din Franța îi acordă statutul de membru asociat. La data de 5 mai 2022, medicul cardiolog român a fost aleasă membru asociat din străinătate al Academiei Naționale de Medicină (Académie Nationale de Médecine) din Franța. Este cea mai înaltă poziție care poată fi deținută de un membru din străinătate, echivalentă cu statutul de membru titular, anunță Academia Română.

Doamna profesor Maria Dorobanțu era deja membru corespondent al Academiei Naționale de Medicină din Franța din anul 2017 și este primul român care devine membru asociat. Ceremonia primirii oficiale și acordarea însemnelor de membru asociat vor avea loc în data de 13 decembrie 2022, în cadrul ședinței anuale solemne. În scrisoarea de felicitare, profesorul Jean François Allilaire, secretar general perpetuu, arată că această alegere demonstrează întreaga stimă pe care Academia Națională de Medicină din Franța o manifestă față de munca științifică și personalitatea doamnei profesor Maria Dorobanțu, medic cardiolog cu o excepțională carieră națională și internațională”, notează Academia Română.

 

„De altfel, România se poate mândri cu prezența a patru reputați medici români membri ai Academiei Naționale de Medicină din Franța, dintre care trei sunt deopotrivă și membri ai Academiei Române: academician Victor Voicu, președintele Secției de științe medicale din Academia Română, prof. univ. Irinel Popescu și prof. univ. Maria Dorobanțu, membri corespondenți în această secție, menționează Academia Română.

Cel de-al patrulea român membru corespondent al Academiei Franceze de Medicină este conf. univ. dr. Camelia Diaconu – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davilla” Bucureşti, medic primar Medicină internă şi Cardiologie, Șef Clinică de Medicină Internă a Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, preşedintele Uniunii Medicale Balcanice, admisă în prestigiosul for științific francez la data de 3 decembrie 2019.

 

Carte de vizită 

 

Prof. dr. Maria Dorobanțu este medic cardiolog din 1975, doctor în științe medicale (1990), Șef Clinică de Cardiologie la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca) și cadru universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București începând cu 1979.

Începând cu anul 2005 a inițiat și a condus proiectul național SEPHAR („Studiul epidemiologic asupra prevalenței hipertensiunii arteriale și a riscului cardiovascular“), singurul studiul epidemiologic eșantionat pe populația adultă a României, pe care l-a repetat apoi în anii 2012, 2016, 2021.

În anul 2011, medicul Maria Dorobanțu a fondat Societatea Română de Hipertensiune, pe care a condus-o până în anul 2018, iar în 2015 a înființat Fundația „Viața fără hipertensiune“.

În perioada 2016-2018 a fost președinte al Grupului de lucru Fiziopatologie coronariană și microcirculație al Societății Europene de Cardiologie, iar din 2019 este responsabilă de coordonarea societăților naționale de hipertensiune, în calitate de membru al Consiliului de conducere al Societății Europene de Hipertensiune.

În prezent, prof. univ. dr. Maria Dorobanțu este director al Centrului de cercetare pentru diagnosticul și tratamentul urgențelor cardiovasculare și director al Centrului de excelență în hipertensiune din cadrul Societății Europene de Hipertensiune și coordonează activitățile Centrului de cercetare pentru diagnosticul și tratamentul urgențelor cardiovasculare din platforma de cercetare „George Emil Palade“.

Domenii de cercetare: urgențele cardiovasculare, insuficiența cardiacă, hipertensiunea arterială, metodele moderne noninvazive de explorare în patologia cardiovasculară. A participat la realizarea a zeci de studii de specialitate apărute în volume din țară și din străinătate și a publicat peste 275 de articole științifice.


Adaugati un comentariu


 

*