Program naţional de suport destinat copiilor, în contextul pandemiei

Scopul acestuia este acela de a oferi soluții pentru a contracara efectele pe care pandemia le-a avut asupra copiilor, în plan psiho-emoțional.

 

Madalina Turza

Programul național „Din grijă pentru copii” a fost lansat de Guvern la începutul acestei săptămâni, ca un preambul la Ziua Copilului. Scopul programului este găsirea de soluţii ca răspuns la efectele pandemiei asupra copiilor în plan psiho-emoţional, dar şi în raport cu riscurile de siguranţă online şi violenţa domestică.

Coordonatorul programului, Mădălina Turza, consilier de stat, Cancelaria primului ministru, a precizat că acesta va fi structurat pe două arii de intervenţie, respectiv inteligenţă emoţională – managementul emoţiilor şi siguranţa copiilor și se va derula pe o perioadă de doi ani. „Este primul program de această amploare dedicat exclusiv bunăstării copiilor din România. Pandemia de Covid-19 a generat un impact pluridimensional asupra creşterii şi dezvoltării copiilor. Studiile internaţionale în domeniu, dar şi analizele exploratorii realizate la nivel naţional indică o serie de efecte nocive asupra stării de bine a copiilor, cu posibile repercusiuni pe termen scurt, mediu şi lung. Printre cele mai frecvente efecte ale pandemiei asupra copiilor, constatate şi prin cel mai recent studiu elaborat de Salvaţi Copiii România, se numără anxietatea, anxietatea şcolară, tulburări de comportament, depresia, tulburări de anxietate sau somn”, a declarat Mădălina Turza.

 

Despre componenta de inteligenţă emoţională şi managementul emoţiilor, coordonatorul programului spune că vizează dezvoltarea de mecanisme de management emoţional, precum şi de resurse pentru practicieni şi beneficiari, atât prin sistemul de educaţie, cât şi la nivelul comunităţii. Aria de siguranță a copiilor vizează echiparea copiilor, a părinţilor şi a altor actori implicaţi cu instrumente şi informaţii în legătură cu riscurile utilizării internetului, dar şi dezvoltarea de mecanisme de prevenire şi combatere a violenţei domestice împotriva copiilor.

Printre măsurile propuse în cadrul programului se numără introducerea tematicii „managementul emoţiilor şi inteligenţă emoţională” în şcoli, formarea profesorilor, elaborarea unor ghiduri de intervenţie adaptate contextului pandemic, facilitarea accesului la terapii psihologice şi psihoterapeutice pentru copiii care întâmpină dificultăţi. Totodată se dorește crearea de resurse pe tema siguranţei online şi domestice, pentru a identifica pericolele şi semnele diferitelor forme de violenţă şi abuz. Nu în ultimul rând, vor fi întocmite planuri aplicate de acţiune pentru raportarea şi asistarea cazurilor identificate de abuz şi violenţă împotriva copiilor, și va fi creată o platformă de resurse online pentru părinţi, copii şi profesori.

 

Mădălina Turza spune că proiectul este rezultatul a zeci de ore de documentare, analiză, „răscolit după date, informații și resurse ascunse prin cotloanele administrației publice”, dar mai ales rezultatul unei munci de echipă. Aceasta a subliniat că încurajările premierului Florin Cîțu care acum două luni i-a spus „Da. Foarte bun proiectul. Îl facem!”, susținerea consilierului prezidențial Ligia Deca care i-a spus că „sunt aici pentru orice e nevoie” și disponibilitatea miniștrilor de resort, a organizațiilor profesionale, organizațiilor neguvernamentale și internaționale și multor specialiști „de la firul ierbii” care i-au acordat sprijinul au făcut posibilă „articularea” conceptului Programului de Suport pentru Copii, în contextul pandemiei de COVID-19 – DIN GRIJĂ PENTRU COPII. Au urmat discuții complexe” cu miniștii Educației, Muncii și Sănătății, cu specialiști din zona de psihologie, psihiatrie, protecția copilului, elevi, părinți, specialiști din zona de cyber security și poliție. „Totul, pentru ca azi, în pragul zilei de 1 iunie, Ziua Copilului, să putem fi cu toții, în jurul unei mari mese de dialg și construcție, cu asumare și responsabilitate, din grijă pentru copiii noștri” a subliniat Mădălina Turza.

 

Ligia Deca

În cadrul evenimentului, consilerul prezidențial Ligia Deca a subliniat rolul școlii în cultivarea inteligenței emoționale a elevilor, dar și în cultivarea rezilienței și a echilibrului lor emoțional. „În acest sens, școala nu trebuie să fie doar un loc pentru educaţia academică, ci şi pentru învăţarea abilităților sociale şi emoţionale, pentru interacţiune şi pentru sprijin social”, a spus .

Cel de-al doilea aspect al intervenției acesteia a vizat măsurile care se impun pentru protejarea elevilor de pericolele pe care le presupune prezența excesivă în mediul online, subliniind că „este vital să identificăm din timp pericolele și semnele diferitelor forme de violență, dezinformare sau abuz”.

Totodată, aceasta a lansat un apel la acțiune comună, pentru a preveni orice formă de violență. „Actele de violenţă la care un copil este supus sau este martor la o vârstă fragedă pot lăsa urme pe tot parcursul vieții”, a atras atenția consilierul prezidențial.

 

Reprezentanții Executivului au promis că până în septembrie va fi elaborată și aprobată o HG care va reglementa modul de aplicare a proiectului, prin măsuri guvernamentale și un pachet de măsuri creat și implementat de partenerii sociali (ONG, actori privați, autorități locale) care se vor alătura Programului Național.

Studiul prezentat cu prilejul lansării proiectului arată că peste 90% dintre copiii care au avut nevoie de terapie psihologică în ultimul an și au apelat la organizația Salvaţi Copiii au dezvoltat tulburări emoţionale legate de contextul pandemic. Cei mai mulţi copii care au apelat la programul de consiliere psihologică al organizaţiei Salvaţi Copiii România au fost diagnosticaţi cu anxietate. Mai mult de jumătate dintre adolescenţi au dezvoltat tulburări de anxietate, în cazuri severe mergând până la tentative de suicid. În cazul a peste 90% dintre cazuri, diagnosticul a fost dependent de contextul pandemiei și doar în 8,1% dintre cazuri, diagnosticele au fost independente de contextul pandemic fiind vorba de  opoziţionism, ADHD/ADD, tulburări de vorbire, intelect liminar sau tulburări de neurodezvoltare” – se arată într-un raport al organizației umanitare.

 

Gabriela Alexandrescu

Centrele de consiliere ale Salvați Copiii au preluat și au ajutat, în perioada martie-2020-martie 2021, nu mai puțin de 678 de copii şi adolescenţi care au dezvoltat diferite tulburări emoţionale, majoritatea dezvoltate pe fondul contextului psiho-social.

Restricţiile impuse de pandemie au modificat dramatic viaţa copiilor. Nu au mai mers la grădiniţă sau la şcoală, nu au mai interacţionat unii cu ceilalţi, au fost expuşi stărilor emoţionale negative ale adulţilor – frica, angoasele, nesiguranţa – şi chiar îmbolnăvirii celor dragi. Mai mult, copiii au fost nevoiţi să facă un efort greu şi pentru un adult, să îşi depăşească temerile şi incertitudinile şi să facă faţă şcolii online, pentru care nu aveau exerciţiu. Anxietatea pe care au dezvoltat-o nu e simplă reacţie, ea se poate transforma în traumă, dacă nu primeşte consiliere terapeutică adecvată”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al organizației.

Aceasta a subliniat că „fiecare dintre noi, ca membru al comunității, este obligat să cunoască drepturile copilului și să facă tot ce îi stă în putință pentru a impune respectarea lor. Stă în mâinile noastre să oprim violența, abuzurile, să le oferim copiilor accesul la educație și la servicii medicale, să îi tratăm fără discriminare și să credem în șansele lor”.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*