Programul „Școala părinților”, demarat în patru maternități din Capitală

1 noiembrie 2018 | 0 comentarii |

Cursurile vor fi susținute de personal medical din cadrul celor patru unități sanitare, iar participarea viitorilor părinți este gratuită.

 

La jumătatea acestei săptămâni a fost lansat oficial, în cadrul maternității Filantropia, programul „Școala părinților”, prin intermediul căruia viitorii părinți pot beneficia gratuit de cursuri de puericultură, oferite de personal medical specializat din cadrul a patru maternități importante din Capitală. Inițiativa aparține Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale din Bucureşti, care are în administrare cele patru maternități la nivelul cărora se va derula programul și a fot demarată ca urmare a interesului sporit pe care personalul medical l-a constatat din partea viitorilor părinți, care se arată dornici să afle cât mai multe informații despre nașterea și îngrijirea copilului.

Acest lucru a fost precizat de dr. Turkes Ablachim, directorul medical al administrației spitalelor din Capitală, care declarat cu ocazia lansării oficiale a programului că acesta „a derivat din nevoia de a afla informaţii utile despre naştere, îngrijirea nou-născutului, alăptare, vaccinare pentru viitorii părinţi”.

Cursurile au fost realizate în colaborare cu echipele de specialiști de la maternitățile Filantropia și Giulești, care împreună cu maternitățile Cantacuzino și Malaxa au fost incluse în program.

 

Cursurile vor fi structurate pe patru module și se vor derula lună de lună, în cadrul celor patru maternități, prima sesiune debutând odată cu luna noiembrie. Acestea sunt susținute de cadre medicale ale secţiilor de neonatologie şi obstetrică din cele patru spitale, iar viitorii părinți beneficiază absolut gratuit de acest program. Tot ceea ce trebuie să facă este să se înscrie la maternitatea la care doresc să urmeze cursurile.

Cele patru module ale cursului sunt „Naşterea”,Lăuzia”, „Îngrijirea nou-născutului” și „Alimentaţia nou-născutului”, specialiștii transmițând informaţii utile viitorilor părinţi, referitoare la aceste aspecte.

La final, participanții primesc certificate de puericultură și absolvire, iar în baza acestora, viitorii tați vor putea beneficia, conform legii, de 10 zile libere, după nașterea copilului.

 

Tot din această lună, la nivelul Capitalei demarează un alt proiect, care presupune  acordarea unui sprijin financiar pentru persoanele tinere diagnosticate cu cancer, care doresc să-și prezerve fertilitatea înainte de a începe tratamentele oncologice. Denumit „Newborn-Oncofertilitate”, programul s-a născut din dorința legitimă a pacienților tineri cu cancer, de a avea propriul copil după tratamentele oncologice, tratamente care au ca reacție adversă temporară sau permanentă, infertilitatea.

Beneficiarii programului vor fi femei și bărbați, diagnosticați cu cancer, care primesc indicația de la medicul specialist să-și prezerve fertilitatea.

Acesta se va derula pe o perioada de 24 de luni, în intervalul noiembrie 2018 – octombrie 2020 prin Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie Prof. Dr. Panait Sîrbu.


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*