Campania de promovare a donării de sânge și celule stem a ajuns la final

Acțiunea s-a adresat în special studenților și a fost derulată timp de trei luni, în cadrul mai multor instituții de învățământ superior.

 

Zilele trecute a avut loc ultima conferință din cadrul campaniei „Inimi tinere bat pentru tine”, inițiată de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din Capitală, Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice și coordonatorii programului național „N-avem sânge”. Campania s-a adresat cu precădere studenților din centrul universitar București, având ca principal scop promovarea importanței donării de sânge și de celule stem în rândul acestora, desfășurându-se sub forma unor workshop-uri care au fost organizate în perioada februarie-aprilie în șapte instituții importante de învățământ superior.

Ultima activitate din cadrul campaniei a fost găzduită de Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, ocazie cu care dr. Aurora Dragomirişteanu, directorul general al Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice a oferit noi date despre acest registru și despre situația transplanturilor de celule stem efectuate până acum în România prin intermediul său.

Astfel, conform precizărilor medicului specialist, peste 1.000 de pacienți au beneficiat în țară de un astfel de transplant, în majoritatea cazurilor, celulele transplantate provenind de la donatori înrudiți sau de la același pacient. „Dintre cei peste o mie de pacienți, jumătate au făcut autotransplant, pentru că sunt limfoame care pot fi tratate de către pacientul însuşi atunci când boala este în remisie, iar cealaltă jumătate sunt transplanturi de la alte persoane”, a precizat dr. Aurora Dragomirișteanu.

 

În cazurile cele mai fericite, pentru pacienții care necesită un astfel de transplant se găsesc donatori compatibili în rândul rudelor apropiate, însă când nu există astfel de rude, salvarea poate veni de la un alt donator compatibil, înscris în registrul național al donatorilor voluntari. Acest registru include în prezent puțin peste 62.000 de persoane, iar cu ajutorul său au fost efectuate până acum doar 225 de transplanturi.

„Până acum, în Registru sunt înscrise puţin peste 62.000 de persoane, ceea ce este foarte puţin, mai ales dacă e să facem o comparaţie între registrul nostru şi alte registre din alte ţări care au milioane de persoane înscrise. Important este ca un număr cât mai mare de persoane, mai ales tineri, pentru că se presupune că ei sunt mai sănătoşi, să se înscrie în registru pentru a creşte şansa de a găsi un donator compatibil cu pacienţii români. Este important să ne înscriem în registru pentru că această şansă este de 1 la 500.000, în general, iar în comunităţile geografice mai restrânse, şansa creşte la 1 la 200.000. Dar tot trebuie să avem 200.000 de persoane, că să-i găsim unui pacient o persoane care să-i fie compatibila. Cu cât registru este mai mare, cu atât această şansă creşte”, a explicat medicul.

Cu ocazia unei conferințe precedente, în cadrul aceleiași campanii, dr. Aurora Dragomirișteanu preciza că mai mult de jumătate din pacienții români cu afecțiuni hematologice grave au nevoie de un astfel de donator compatibil.

 

Cu ocazia încheierii campaniei,  reprezentanții ASSMB au precizat că 30% dintre studenții care au luat parte la cele șapte conferințe organizate în facultăți din luna februarie până acum au declarat că au donat sânge cel puțin o dată, iar mulți dintre cei prezenți și-au manifestat interesul pentru a deveni donatori de celule stem.

Adresându-se studenților care au răspuns invitației de a participa la acțiunile din cadrul campaniei, dr. Turkes Ablachim, director medical în cadrul ASSMB, a declarat că „aș vrea ca împreună să reușim să schimbăm mentalități, să fim cei care învățăm să ne gândim și la ceilalți. Îndemnul nostru este să vă gândiți că noi toți avem puterea să salvăm pe cel care poate fi în suferință. Medicii noștri din universități sunt alături de dumneavoastră să vă ofere toate informațiile pe care le doriți și să vă răspundă la întrebările pe care, poate, le aveți”.

Un mesaj a venit și din partea lui Radu Gănescu, președintele COPAC, el însuși un pacient a cărui viață depinde de sângele primit de la donatori. „Din punctul de vedere al unui pacient ca mine, care mâine trebuie să aibă o pungă de sânge, am nevoie de acel sânge indiferent dacă există donator sau nu. De multe ori, dacă donați o dată în viață nu înseamnă că v-ați încheiat ceea ce înseamnă datoria de cetățean. Spun asta pentru că e nevoie de sânge și mâine și poimâine. Noi avem nevoie de donatori și mai ales de donatori fideli, care să vină periodic să doneze sânge. Un donator nu va salva o singură viață; dintr-o pungă de sânge poți salva trei vieți” a precizat acesta.

Reprezentanții ASSMB au precizat că această campanie va continua, urmând a fi reluată și pe parcursul următorului an universitar.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*