Proiect internațional pentru incluziunea prin sport a copiilor cu dizabiltăți intelectuale

Acesta este derulat de fundația Motivation România în parteneriat cu filialele Special Olympics din România și din alte state.

 

Zilele trecute a avut loc lansarea oficială a proiectului  „Incluziunea prin sport pentru copiii cu dizabilităţi intelectuale”, a cărui implementare a debutat în urmă cu șase luni, în viitorul apropiat urmând a fi organizate și primele acțiuni concrete. Este vorba de un proiect internațional implementat de fundaţia Motivation România în parteneriat cu Special Olympics (SO) România, SO Islanda, SO Slovacia, SO Lituania, SO Bosnia şi Herţegovina, SO Muntenegru, cu sprijinul SO Europe Eurasia Foundation şi a Universităţii de Educaţie Fizică din Poznan, care beneficiază de o finanţare din partea Islandei, Liechtensteinului şi Norvegiei prin Granturile SEE şi Norvegiene.

Proiectul se va derula în nouă țări, până la finele anului 2023, perioadă în care se va facilita organizarea de competiţii pentru sporturi de echipă, la care vor participa peste 5.200 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani cu şi fără dizabilităţi intelectuale.

Participanţii provin din peste 55 de oraşe situate în Europa Centrală, Europa de Sud şi Balcani şi vor participa la evenimente sportive ce vor încuraja incluziunea socială şi vor îmbunătăţi abilităţile cognitive, sociale şi motrice ale copiilor cu dizabilităţi intelectuale.

 

Lansarea oficială a proiectului a avut loc în cadrul unui eveniment organizat on-line, la care au participat peste 70 de persoane din cele 9 țări incluse în program.

Printre aceștia s-a numărat și Gian Luca Bombarda, director al Fondului de Cooperare Regională al Granturilor SEE şi Norvegiene, care a declarat că „sportul şi artele contribuie la îmbunătăţirea sănătăţii, şi nu numai din punct de vedere fizic, pentru persoanele cu dizabilităţi. Având în vedere perioada de criză în care ne aflăm cu toţii, proiectul nu a putut fi aprobat într-un moment mai potrivit, acesta fiind foarte necesar pentru beneficiarii săi”.

La rândul său, Cristian Ispas, directorul general al fundaţiei Motivation România şi director naţional Special Olympics România, a precizat că „proiectul este rezultatul multor ani de muncă şi inovaţie în domeniul dizabilităţii. Pandemia a schimbat în multe feluri modul în care lucrăm, precum şi percepţiile oamenilor. Împreună cu partenerii noştri, vom găsi metode şi soluţii pentru adaptarea activităţilor noastre în cadrul proiectului. Cea mai mare provocare rămâne incluziunea socială a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi intelectuale şi implicarea lor în activităţi sportive, pe terenul de sport”.

 

La evenimentul de lansare a proiectului a participat și David Evangelista, preşedinte regional şi director general pentru Special Olympics Europe Eurasia, care a declarat cu această ocazie că „suntem onoraţi şi recunoscători pentru că am fost aleşi de finanţator să realizăm acest proiect de incluziune socială într-un moment în care acest lucru este atât de necesar. Putem spune că această pandemie economică şi sanitară a avut şi are în continuare un efect negativ atât asupra persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, cât şi a familiilor acestora. Atât în economiile dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare, lupta şi provocările sunt în continua creştere. Ca urmare, sprijinul financiar pentru proiect este generos şi acordat într-un moment de mare urgenţă”.

Organizatorii au mai precizat că principalele obiective ale Fondului de Cooperare Regională al Granturilor SEE şi Norvegiene sunt reducerea inegalităţilor economice şi sociale din Europa, precum şi întărirea relaţiilor bilaterale dintre ţările donatoare şi 15 ţări membre UE din Europa Centrală, Europa de Sud şi zona Baltică. Cele trei ţări donatoare colaborează îndeaproape cu Uniunea Europeană prin Acordul cu Spaţiul Economic European. Acestea au oferit 3,3 miliarde de euro prin subvenţii consecutive între 1994 şi 2014, iar pentru perioada 2014-2021, granturile SEE şi norvegiene au o valoare 2,8 miliarde de euro.


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*