Recompensele financiare stimulează renunțarea la fumat

4 noiembrie 2017 | 0 comentarii |

Acest fapt a fost dovedit în urma mai multor studii clinice care au relevat că perspectiva unor premii în bani i-a impulsionat pe cei mai mulți dintre fumători să renunțe la acest viciu.

 

Cercetătorii americani de la Centrul Medical din Boston susțin că fumătorii pot fi mai ușor convinși să renunțe la țigari dacă le este oferită perspectiva obținerii unor câștiguri financiare. La această concluzie au ajuns, în urma unui studiu la care au participat 352 de fumători, în vârstă de peste 18 ani. Dintre aceștia, 54% erau femei, 56% erau persoane de culoare și 11,4% erau hispanici, care fumau cel puțin 10 țigari pe zi.

Jumătate dintre participanții la studiu au primit documente în care li se explica ceea ce trebuie să facă pentru a beneficia de sprijin, cu scopul de a renunța la fumat. Cealaltă jumătate a avut acces la un consilier pentru a-i ajuta să obțină tratamente de substituție pentru nicotină, consiliere psihologică și un stimulent financiar. Acest stimulent era de 250 de dolari pentru aceia care renunțau la fumat în primele șase luni. Persoanele în cauză primeau apoi o sumă suplimentară de 500 de dolari, dacă se abțineau să fumeze în următoarele șase luni. O a doua șansă a fost oferită acelor persoane care nu au reușit să renunțe la fumat în primele șase luni, care au putut să încaseze 250 de dolari dacă au renunțat la fumat în următoarele șase luni.

 

Analizele ulterioare au permis medicilor americani să constate că aproape 10% din totalul participanților cărora li se promiseseră bani nu mai fumau după șase luni și 12% renunțaseră la acest viciu la un an după debutul studiului. În celălalt grup, aceste procente au fost mai mici, de 1% respectiv 2%. Programul a înregistrat rezultate bune mai ales în rândul fumătorilor mai în vârstă, femeilor și persoanelor de culoare.

În Franța, un studiu programat să se desfășoare pe durata a doi ani a fost lansat în aprilie 2016, cu obiectivul de a le încuraja pe femeile însărcinate să renunțe la fumat. Aici, 16 maternități oferă în medie 300 de euro participantelor pentru ca acestea să nu mai fumeze în timpul sarcinii, în condițiile în care aproximativ 20% din femeile însărcinate din Franța sunt fumătoare.

Eficiența acestei abordări a fost deja demonstrată și în Scoția, potrivit unui studiu publicat la începutul anului 2015. În acest caz, 23% dintre femeile care au primit o astfel de retribuție au renunțat la fumat, comparativ cu procentul de doar 9% înregistrat în rândul femeilor care au renunțat la țigari fără să primească stimulente financiare.

Rezultate similare a avut și un studiu realizat în 2015 pe un eșantion alcătuit din 878 de angajați ai grupului General Electric. După ce le-a fost oferită suma de 750 de dolari, numărul fumătorilor din grup care au renunțat la țigari s-a triplat.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*