Renunțarea la fumat reduce riscul complicațiilor post-operatorii

25 ianuarie 2020 | 0 comentarii |

Un studiu recent a demonstrat că este suficient ca această decizie să fie luată cu cel puțin patru săptămâni înainte de o intervenție chirurgicală.

 

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat zilele acestea că renunțarea la fumat este o decizie înțeleaptă în contextul pregătirii unui pacient pentru o intervenție chirurgicală. Experții OMS susțin că în acest mod pot fi prevenite o serie de complicații post-operatorii. Subiectul era unul oarecum controversat în lumea medicală, specialiștii fiind unanim de acord că renunțarea la fumat înainte de operație este o decizie înțeleaptă, însă având opinii diferite în privința momentului în care pacientul ar trebui să renunțe la țigări.

Studiul realizat de OMS, în colaborare cu Universitatea Newcastle din Australia şi Federaţia Mondială a Societăţilor Anesteziştilor, a relevat că este suficient ca pacientul să se lase de fumat chiar și cu patru săptămâni înainte de a fi supus intervenției chirurgicale, însă cu cât renunță mai devreme, cu atât riscurile complicațiilor post-operatorii sunt mai mici. În cadrul studiului s-a constatat că, la şase luni după intervenţia chirurgicală, persoanele care renunțaseră la fumat se recuperau mai bine decât pacienţii care continuau să fumeze.

 

Într-un comunicat al OMS pe această temă se arată că, după o operaţie, corpul uman îşi activează toate resursele pentru a facilita cicatrizarea şi pentru a combate eventualele infecţii, iar acest proces sporeşte necesarul de oxigen şi de nutrienți. Nicotina şi monoxidul de carbon, prezente în ţigarete, pot să scadă nivelurile de oxigen din organism, crescând astfel riscul de complicaţii post-operatorii.

Studiul mai arată că, începând cu patru săptămâni de sevraj nicotinic, fiecare săptămână suplimentară petrecută fără a fuma ameliorează cu 19% starea de sănătate a pacientului, graţie unei mai bune circulaţii sangvine.

OMS încurajează ţările lumii să includă programe despre sevraj în campaniile educative implementate de sistemele lor naţionale de sănătate, cu scopul de a-i ajuta pe oameni să renunţe la fumat.

Medicul Vinayak Prasad, directorul Iniţiativei Fără Fumat din cadrul OMS, subliniază că „raportul demonstrează că există avantaje în amânarea unei intervenţii minore sau non-urgente, pentru a oferi pacienţilor posibilitatea de a renunţa la fumat, ceea ce se traduce printr-un rezultat mai bun pentru starea lor de sănătate”.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*