REPORTAJUL DE DUMINICA: O delicatesa regala pentru maria sa, cititorul SB

Ciocul de rata umplut, facut la Chiojdu de mama Lice, e un lux culinar  pe care ar fi bine sa ni-l permitem cu totii din cand in cand, pentru a ne pastra sanatatea si bunadispozitie.

 

Abia am asteptat ziua de astazi ca sa va pot povesti ineditul. Facem terapie cu bunadispozitie si un meniu fix preparat pentru sanatatea noastra. Nici nu m-as gandi sa va recomand ceva care va displaca ori sa va afecteze tonusul sau sa va prezint oameni pe care sa nu-i indragiti si dumneavostra. Astazi doamna, o data viitoare, domnul.

In fiecare vara, in august sau mai devreme, mi-am facut un obicei sa vizitez doi prieteni – deveniti prieteni prin intermediul meseriei si al mintii deschise.

Augustul se lasa deja pa mana toamnei care ii fura din caldura ca sa agoniseasca mai repede cel de-al treilea anotimp. Ideea pare ca imi intra in oase, in suflet si in minte. Ar fi cazul sa nu suferim inca regrete, strangeri de inima, sa nu ne punem pantolnii lungi si bluza de trening. Ar fi cazul sa mai transpiram putin. Si pentru mine ar fi bine sa ma conving daca la munte e la fel.

 

Gonesc cat pot, pentru a ajunge cel putin la Magura. Las portiera si simt aer racoros de munte. In fapt e soare, frumos, deloc nu miroase a toamna, oamenii nu apar in oglinda zgribuliti si cu fetele lasate de frig.

Muntele iti inunda sufletul de bunadispozitie, de viata frumoasa. De cate ori simt ca as dori o zi de concediu si nu pot sa imi iau acest drept, plec in zona montana a Buzaului cel minunat, asezat pe harta cu toate formele de relief.

Scap si de drumul transportului de marfa spre Ardeal sau invers si dau de calea Calvinilor. E scurta, gri uneori sau chiar prea colorata pe alocuri. Langa palatul bulibasei e agitatie. Nu plange nimeni pentru regele ridicat la ceruri, oamenii de aici planteaza un afis pe care scrie cumpar nuci.

Mi-as dori ca urmatoarea localitate sa spuna, in sfarsit, ceva. Catina e doar Catina si atat. Aceeasi constructie hidoasa pe stanga, care acum are geamuri. Sa fie hotel, magazin, primarie, bloc…nimic de cel putin 10 ani.

 

Apare in sfarsit legendarul Chiojdu, cu deschiderea larga si muntii asezati intocmai ca un zid de aparare pe trei laturi. Padurea are acelasi verde inchis care binedispune, vorbeste si indeamna.

E zi de targ la Chiojdu. Saptamanal. Forfota pentru ca aici vin oameni de pe toate vaile. Se vand mai ales lanturi de drujba fiind mama padurii, legume si zarzavaturi, branza si ceva tuica, dulciuri pentru copii si gumari – incaltamintea din cauciuc a bietului taran.

A aparut si varza. E pacaleala, pentru ca muntenii nu cunosc ca e prea devreme pentru ca varza de toamna, varza de Buzau sa fi ajuns la maturitate. De fapt, e doar parerea vanzatorilor samsari, caci munteanca e agera, stie cand si ce sa puna la beci pentru iarna. Asa ca… nu se prea vinde.

In pragul usii de la primarie, un domn lipsit de gratie, dar plin de smechereala se uita lung, dupa fiecare masina straina, la propriu, care trece. Smechereala lui e de fapt prostia care il tine in anonimat. Pare sa aiba functie in spatele usii, dar e deja lipsit de importanta.

 

Prima la stanga si fac popas. Puntea auto care duce spre punctul meu final e trainica, a sustinut sute de masini ale turistilor care au venit aici din Dallas, Bruxelles, Bombay, Dubai, Oslo, Dublin si cine mai stie de unde.

Romania salbatica, pura, neatinsa de termopane, manele, supe la plic, pui la punga ascuns in cuptor cat timp faci o cafea, fete preparate, povesti din cartea de istorie comunista este aici. E Romania adevarata, de care avem nevoie din cand in cand. E de gasit la ea acasa, la Chiojdu, spre exemplu, si asta pentru ca judetul Buzau mai are inca vreo cateva astfel de locuri.

Pe marginea paraului e curat. Liam, irlandezul care s-a mutat aici aduna periodic sticlele din plastic si pungile aduse de apa curgatoare. Liam e un model pe care oamenii din sat l-au adoptat in mica parte. El le vorbeste romanilor si ii educa prin fapte. Si romanii ii predau o lectie, dar poate imi aduc aminte altadata sa va spun povestea irlandezului din Chiojdu.

E atata liniste, incat imi e si rusine sa fac un pas. Raman pe marginea lacului din curtea familiei Lezeu. Doua scaune pe o pluta ma asteapta. Altele doua sunt pe mal, mai aproape. E si undita. Vreo zece minute mi le petrec aici. Nu ma intreaba nimeni ce caut, de ce, daca nu cumva am venit sa fur… Asta e Romania care te obliga sa fii corect!

 

Urc pe langa cei doi caini aparent fiorosi, care apara casa. Nu se deranjeaza. Ii salut, pentru ca si ei sunt prietenii mei, si trec. Nu vad ratele lesesti despre care vorbesc de vreo cinci ani cu mama Lice. V-as spune numele complet, dar niciodata nu l-am stiut, asa ca mergem pe mana musfairilor care doar asa i se adreseaza, mama Lice. E ora cafelei de dimineata. O cafea buna, cu lapte. Si mare! Cat pentru toata ziua. Bucuria revederii ramane de retinut doar pentru mine. Sunt egoista, pentru ca trebuie sa o cunoasteti si voi pe mama Lice si o sa aveti parte de acelasi tratament.

Intram repede in atmosfera care ne place. Bucataria. Ce am descoperit nou, ce am aflat, ce putem prepara minutios, de dragul oamenilor pe care ii avem la masa.

Ei bine, chiar sa notati! Nu se poate sa va spun din start ce e cu ciocul de rata umplut. Gustam o dulceata de nuci verzi care a devenit pasiune pentru musafirii de la Chiojdu. Multa munca, atentie, maini innegrite, femei care curata nucile si in final cea mai faina dulceata pe care o poate cineva prepara. Scursa in borcane de 200 de mililitri. Este un cadou regal. Dulceata aceasta are o cheie, un secret al ei. Nucile decojite se oxideaza repede. Asa ca trebuie trecute prin zeama de var.

 

Nu stiu, la inceputul sau la finalul mesei trebuie servita aceasta dulceata, ori poate dupa ce gusti o alta delicatesa, cioc de rata umplut.

E un lux sa mananci la Chiojdu ficat de rata leseasca sau cioc umplut. Ii cureti foarte bine interiorul. Limba, pregatita cu ficatul de pasare, facute pasta si condimentata. Umpli ciocul fiert in prealabil, ca sa fie usor de modelat. E un deliciu!

Eu m-am intalnit cu acest produs prin 1972, in China.

Inclusiv intestinele, spalate foarte bine, precum in zona Chiojdului cele de la miel si ied de Paste, au o aroma … e un lux! Se spala fir cu fir, se pastreaza in otet, se limpezesc in foarte multe ape, se oparesc cu grija fara a le fierbe, se maruntesc si se fac un preparat extraordinar de gustos. Are gustul creierului.

Ciocul se mananca fara partea osoasa. Ideal ar fi sa il umpli cu limbi de rata. De sarbatorile de iarna e ideal! Am in congelator, acum, cel putin zece ciocuri de rata. Sunt nemaipomenite iarna!

 

Si mai este ceva despre care invatam de la mama Lice. Plantele aromate si plantele de leac pe care le gasim din belsug pe minunatii munti ai Buzaului. Deocamdata, bagam in seama doar plantele ce pot fi folosite drept condimente pentru ciocul de rata umplut despre care povestim.

Am avut niste musafiri din Belgia. Au colindat ei la un moment dat prin zona si, la intoarcere, aveau bratele pline cu niste ierburi, sa spun asa.

Noi le stiam ca fiind sovarf – planta buna pentru tratarea afectiunilor cailor respiratorii.

Ei erau asa de incantati ca au gasit peste tot oregano, caci de fapt sovarful, zis maghiranul romanesc, este oregano cumparat la plic de noi. E asa de aromat! De atunci si noi, la randul nostru, uscam foarte mult, pentru iarna. Este supereficient pentru caile respiratorii, dar impreuna cu cimbrisorul si menta de munte se face un mix de arome care concureaza orice condiment de pe piata romaneasca. Si-l  folosim si pentru rata!

 

Nici nu am putut sa inchid gura! Totul pare rupt dintr-un documentar german despre arta de a trai frumos, sanatos si fericit din ceea ce ai langa tine, in zona in care existi.

E bine accentuat si explicat atunci cand stie ea, mama Lice, ca am nevoie de detalii, incat cu ocazia primei rate lesesti care va fi sacrificata voi pastra ciocul pana cel putin la cinci, adunate in congelator.

Eu am sa incerc. E un preparat aparent ciudat, inedit, excentric dar sanatos si tocmai bun pentru uimit musafirii. Na, ca ma umflu in pene! Mai ales soacrele!, imi sopteste cineva din apropiere.

Viata insasi e o experienta, dar in preajma unor oameni ca mama Lice din Chiojdu, candva profesoara in zona centrala a Bucurestiului, iar acum gazda naturala, trairile au alta dimenisiune. Reala.