REPORTAJUL DE DUMINICA: Sanatate din varful muntelui

Natura ramane cea mai valoroasa farmacie a lumii. Daca stim sa folosim tot ce ne ofera, ne putem trata gratuit si nu mai avem nevoie de tot felul de „suplimente miraculoase” si scumpe, prezentate in reclame adesea mincinoase.  

 

Multi ani iti trebuie ca sa afli ca in jurul tau se afla adevarata farmacie la care poti merge neconditionat pentru a primi gratuit cata sanatate ai nevoie. Nu trebuie sa prezinti retete si scrisori medicale de la medici de familie ori specialisti, nu ai nevoie de formulare pe care sa le completezi sub privirea unei farmaciste nervoase ori mult prea sictirita de cati oameni are de ajutat zilnic.

Natura ramane inca cea mai valoroasa si incapatoare farmacie a lumii. Insa nu avem noi cunostintele necesare pentru a ne ajuta sa ne vindecam gratuit, cu ceea ce ne ofera farmacia aceasta. Ba chiar ne place sa nu stim si sa nu invatam.

In actuala perioada ne lasam uimiti de falsurile prezentate ca model si uitam ca de fapt am crescut atat de natural, de simplu si frumos si ca am putea usor reproduce o parte din acea perioada a copilariei care s-a petrecut cu ceai din zahar ars si felii unse cu unt si sirop de brad.

 

Ramanem si astazi in minunatul judet Buzau, care ascunde oameni valorosi ce poseda cheile cunoasterii farmaciei naturii. Daca avem rabdare, ii gasim mai repede decat am banui.

Si, pentru ca e perioada concediilor, merita sa petreceti o parte din perioada de odihna mergand acasa, acolo unde fiecare si-a lasat o parte din viata, convins ca o va gasi oricand, in astepatarea copilului de odinioara.

Acest acasa miroase a ceai de zahar ars, a corcoduse sau poate a paine calda,  atat de calda incat una nu ar ajunge la trei copii rapusi de foame, dupa atata joaca. Acasa e bine sa faci popas, atat cat sa-ti amintesti cum mirosea copilaria. Vei gasi praf mult si, poate, o bunica purtand o bluza inflorata si cusuta sub cotul drept. Ii dardaie mainile de-atata truda si de cata mancare a pregatit pentru copilul ajuns inginer, profesor sau doctor la oras. Este valoarea de acasa.

Daca merita sa o numesti bunica si sa o simtiti ca atare, mergi in acest concediu sau macar intr-un week-end, acasa.

 

Acasa o sa gasesti, asa cum am gasit si eu, dupa multi ani, in mijlocul bataturii, un tuci. In ceaunul mare, vara se pregatesc multe dintre tainele de iarna ale beciurilor sau camarilor. Tuciul acesta e mereu cald.

Pe langa el este mereu bunica, ce poarta sortul sumes intr-o parte, caci are acolo ba o ceapa, ba vreo legatura cu morcovi sau cateva tufe de fasole.

Sta langa ceaun si mesteca, la intervale aproape fixe. Intre ele, curata boabele dupa pastai sau impleteste ceapa. Din ulita, bunica pare un om ghemuit, care a atipit cu soarele in spate. O arde, dar trebuie sa fiarba si acest tuci in care stau, unul langa altul, invelite in hartie de ziar, borcanele cu compot din corcoduse. O mai urmaresc cateva clipe. Nu pleaca de langa locul ei de munca, pe care in fiecare vara ii place sa-l aiba. Ii e teama sa nu se sparga vreun borcan, dupa ce a adunat cu greu, din corcodus, o galeata cu fructe sa faca din ele cel mai valoros compot pe care ea il manaca in postul Craciunului cu paine, iar ceilalti, ca pe un deliciu in mijlocul iernii. Nepotii ii cer si acum, compot de corcoduse. Si ea li-l pregateste si li-l pune in bagaj, la plecarea catre oras.

 

Imi sterg fata atinsa de caldura si dau binete. Bunica isi ridica mainile in aer si ii multumeste Domnului, ca i-a venit un nepot. Imi sopteste repede in ureche sa ma intind pe iarba, ca are patura curata. Imi spune ca are ascuns pe gratar, sub tuci, un copan de pui, pe care sa mi-l puna in saramura si sa mi-l serveasca cu mamaliga rece. Mama, si cat te-i odihni, sa vorbim si noi, ca eu, dupa compotul asta, am de fiert bradul.

Ma minunez, pentru ca dupa 15 iulie nu are cum sa mai fie mugur de brad proaspat si bun de facut sirop. Ei, mama, m-ati invatat cu frigiderul si am adunat eu anul acesta mugur chiar dupa 15 mai, cred ca pe la 25 mai am mai gasit sus, la Valea cu Arini. Am venit acasa si l-am pus la punga de plastic si apoi in congelator, ca atunci nu am avut timp sa-l fac.

Muntenii au sanatatea la degetul mic cu acest elixir greu de preparat, dar miraculos. La fiecare inceput de mai, iar anul acesta mai tarziu cu vreo doua-trei saptamani, caci vremea a fost mai rece, merg sus la munte si culeg mugur curat de brad. Cate un sac. O parte il pun pe ziar, in camera buna, de oaspeti, la umbra,  uscandu-l pentru ceai. Cealalta parte merge la fiert. Atunci, crud.

 

Sa va spun cum face bunica siropul de brad. Mugurul proaspat cules este varsat in ceaun. Peste el se pune apa, cat sa-l acopere. Se fierbe pana se lasa acele de brad dupa crenguta. Apoi se strecoara prin tifon, ori strecuratoare din plastic, caci oxideaza altfel. A doua zi, sau daca-i prea cald afara, peste cateva ore, se pune la fiert, cu zahar, fix un kilogram pentru fiecare litru de zeama. Se mesteca in siropul in formare cu o lingura din lemn. Cam dupa un ceas se verifica consistenta. Se ia o lingura cu sirop si se lasa la racit, pe o farfurie. Daca are consistenta uleiului sau chiar mai gros, se ia de pe foc si se pune la sticlele care se inchid ermetic. Apoi, sticlele se infasoara in paturi si se tin asa pana cand se racesc. Peste iarna, siropul acesta ii vindeca pe munteni de toate bolile respiratorii. Am un nepot la scoala numarul 1 in oras. I-am dat fetei, mamei lui, cinci sticle de cate un litru. Toata iarna, Cosmin a baut  suc de brad facut din sirop, cu apa minerala. A fost prima iarna cand nu a mai racit. Si are 12 ani. Asa de tamaduitor este siropul acesta. Eu il pun in beci, sa am toata iarna. Si mai dau si la altii. De vad vreun copil mai rahitic, o intreb pe mama ce are si de-mi zice ca nu mananca,  ii dau o sticla de jumatate si intr-o saptamana ii vine copilului pofta de hrana.

 

Bunica are darul vorbirii. Inchide ochii si pare sa zica va stiu eu pe voi, orasenii, ca tot la noi ajungeti!

Incet-incet mananc puiul fript repede, de batrana. Mi-as manca si degetele de bun ce e. Mi-a inmuiat si un ardei verde in saramura si parca imi face si mai mare pofta de mancare. O aud spunand rugator,  Mama, sa mai pun si pieptul la fript, ca se face repde si poate ma indemn si eu? Nu zic nu, dar las farfuria jos. M-am cam saturat, dar pot s-o refuz?

Iau sa gust intre timp o lingurita din sirop. Nu e gata, dar a inceput sa prinda culoarea aramie. Miroase a brad proaspat si are lasate, special, cateva ace in zeama. Sticlele sunt de un litru, toate din sticla. Dopurile sunt pregatite alaturi, intr-un castron, toate uscate. A pregtit si sticle mai mici. Acelea sunt pentru dat de pomana, ca Dumnezeu imi ajuta sa fac si anul acesta, imi spune indemnandu-ma parca sa nu uit ca e bine sa faci milostenie.

 

Retin ca dar din dar se face rai,  e un principiu de care imi amintesc din copilarie si pe care femeia de 82 de ani inca il are in comportament. Mama, as mai zice eu ceva… am culese in frigider, dar nu inghetate cum am avut bradul asta din mai, ci in punguta, trandafiri roz, de luna. Ce spui, ii alegem si ii punem la foc, poate iei si tu acasa o sticla-doua?

Nu pot refuza sa dau o mana de ajutor, mai ales ca-mi ofera niste elixiruri. La trandafiri li se culeg doar petalele. Cu o lingura de lemn se freaca o farfurie plina cu petale, cu zeama de lamaie ori cu sare de lamaie nestinsa in apa. Apoi, petalele se storc bine. Pe foc se leaga siropul de dulceata. Cand e gata legat se pune zeama asta roz. Pentru decor, la ultimul clocot, se arunca o mana petale. Aceasta e reteta clasica, insa bunica are in beci si cateva borcane incarcate pe jumatate cu petale si cealalta jumatate cu miere de albine. In fiecare zi, mesteca cu lingura de lemn si misca borcanul intr-o alta pozitie decat cea de ieri. Peste 18 zile va strecura continutul, care va deveni mai lichid. Un sirop din trandafiri presati la rece.

Eu raman la bunica sa fierb si acest medicament. Poate treceti pe la noi, in concediul acesta. Bunica se gandeste sa caute boabe de soc…