Rețeaua de sănătate Regina Maria a achiziționat cel mai mare spital privat din Vestul țării

21 octombrie 2019 | 0 comentarii |

Tranzacția a fost aprobată de Consiliul Concurenței, operatorul privat de sănătate depășind astfel 30 de achiziții preluate 100%.

 

Rețeaua de sănătate „Regina Maria”, al doilea jucător privat de sănătate din piața românească și singurul care deține trei spitale acreditate internațional, a anunțat că și-a consolidat poziția în zona de Vest a țării prin achiziția celui mai mare spital privat din regiune. Este vorba de spitalul Première din Timișoara, tranzacția, inițiată în primăvara acestui an, fiind de curând avizată și de Consiliului Concurenței. „Regina Maria” a pătruns pe piața serviciilor medicale private in Timișoara în urmă cu patru ani, când și-a propus, prin strategia de management adoptată, să devină lider regional în zonă, concomitent cu menținerea la un nivel ridicat de calitate a actului medical.

În prima jumătate a acestui an, rețeaua privată de sănătate a făcut noi pași în această direcție, pătrunzând și pe piața de imagistică din județul Timiș, prin preluarea centrelor de cardioimagistică dr. Bîrsăşteanu şi Telescan, care numără patru unităţi specializate, alături de Spitalul Première. Acesta s-a remarcat prin ritmul de dezvoltare rapid cu care şi-a extins activitatea, cu servicii medicale complexe, aliniate la standardele europene. Echipa medicală este formată din medici angajaţi sau colaboratori recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional, specializaţi în obstetrică-ginecologie, ortopedie, chirurgie generală, neurochirurgie, chirurgie ginecologică si medicină materno-fetală, alături de alte specialităţi medicale.

 

Spitalul Première dispune de un ambulatoriu integrat, laborator propriu de analize medicale şi un centru performant de imagistică, dotat cu aparate RMN şi CT. Spitalul are o suprafaţă de 5.300 de metri pătrați, o capacitate de 134 de paturi şi dispune de 6 săli de operaţie şi bloc de naşteri. Aici au loc peste 2.500 de intervenţii chirurgicale şi 1.400 de naşteri în fiecare an. În prezent, are aproximativ 300 angajaţi și colaboratori, iar la finalul anului 2018 a înregistrat o cifră de afaceri de 7 milioane de euro.

Directorul medical al spitalului, dr. Radu Prejbeanu a declarat că „încă de la început, ne-am dorit să oferim pacienţilor din Timişoara un loc în care ei să simtă că primesc grija şi atenţia pe care le merită şi, în acelaşi timp, servicii medicale de înaltă calitate. Faptul că această dorinţă s-a dovedit a fi una dintre valorile comune cu Reţeaua de sănătate Regina Maria, mă face să cred că acest parteneriat va fi unul de succes, care va aduce beneficii majore pacienţilor din vestul ţării”. Acesta a adăugat că, printre centrele cu înaltă expertiză medicală ale spitalului se numără Centrul de Medicină Fetală, Centrul de Chirurgia Endometriozei, Centrul de Chirurgie Spinală, Centrul de Chirurgia Sânului, Centrul de Chirurgie Bariatrică şi Centrul de Chirurgie Ortopedică Avansată.

Nici la momentul anunțului preluării spitalului și nici după finalizarea tranzacției nu a fost făcută publică suma pe care rețeaua de sănătate privată a plătit-o pentru această achiziție, însă presa locală scria că ar fi vorba de 10 milioane de euro.

 

Și principalii concurenți ai rețelei Regina Maria, MedLife și Medicover, au intenționat să achiziționeze cel mai mare spital privat din Vestul țării, însă se pare că oferta făcută de compania manageriată de Fady Chreih a fost cea mai avantajoasă. „După patru ani de la deschiderea primei unităţi medicale Regina Maria în Timişoara, suntem încântaţi să ne extindem serviciile medicale de înaltă calitate, alături de echipa Spitalului Première. Oferim acum abonaţilor şi pacienţilor noştri din vestul ţării servicii medicale complexe. Mai mult, ne luăm angajamentul ferm să dezvoltăm în continuare serviciile pe care le oferim şi în această parte a ţării”, a declarat CEO-ul rețelei Regina Maria, la finalizarea tranzacției.

Operatorul privat de sănătate a depășit astfel pragul de 30 de achiziții cu preluare 100% a business-ului, ajungând la un portofoliu de peste 40.000 de abonaţi, ce pot accesa 13 locaţii proprii, în Timişoara: spitalul Première, 5 centre de imagistică, 4 policlinici, o clinică de medicina muncii și două laboratoare de analize medicale. La dispoziția pacienților din Vestul țării se află o echipă formată din 550 de angajați și colaboratori, în timp ce la nivel național, numărul acestora se ridică la 5.500. În total, Regina Maria are peste o jumătate de milion de abonați în toată țara.  Rețeaua cuprinde în total 7 spitale, 4 centre cu spitalizare de zi, 4 maternităţi, 10 campusuri medicale, 27 de centre de imagistică, 35 de laboratoare de analize, o bancă proprie de celule stem şi peste 290 de policlinici partenere la nivel național.

 


Adaugati un comentariu


 

*