REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ: Trei candidați admiși cu nota 10 la „Carol Davila”

Cea mai mare concurență a fost la Facultatea de Medicină, însă notele de 10 au fost obținute de candidații de la alte facultăți din cadrul universității. Vestea bună este că cei mai mulți dintre studenți vor să rămână în țară.

 

Lacrimi de bucurie, emoție și speranțe. Sunt sentimentele care au dominat, ieri, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, unde peste 3.000 de candidați și-au pus în valoare cunoștințele, în încercarea de a deveni studenți pe unul din cele 1.464 de locuri scoase la concurs în această sesiune. Principalele vizate au fost cele 1.154 de locuri bugetate, iar rezultatele arată că, deși concurența a fost ceva mai mică decât în anii anteriori, viitorii mediciniști s-au dovedit mult mai bine pregătiți, notele de admitere fiind mai mari. În acest context, speranța că viitorii medici, farmaciști și asistenți medicali cu facultate vor fi bine pregătiți pentru a profesa în domeniul pe care l-au ales, ar putea fi întemeiată.

O altă veste bună este că mulți dintre cei care au intrat anul acesta la una dintre facultățile UMF „Carol Davila” sunt deciși să rămână să profeseze în țară, pe de o parte pentru că salariile s-au mărit considerabil în ultimii ani, iar pe de altă parte, pentru că au convingerea că ei pot fi cei cei care vor schimba mentalități și vor demonstra că pot face performanță și în România.

 

Ca în fiecare an, concurența cea mai mare a fost la Facultatea de Medicină, unde s-au înscris aproape două treimi dintre candidații care au susținut examen. Mai exact, 2.002 candidați au concurat pentru 650 de locuri bugetate și alte 200 de locuri cu taxă. Singurii scutiți de emoțiile examenului de admitere au fost cei 31 de olimpici naționali și internaționali admiși din oficiu, toți optând pentru Medicină.

Dintre cei care au susținut examenul de admitere la această facultate, primii pe listă s-au clasat candidații Maria Teodora Gheorghe și Radu Stefanos Poajgă, care a obținut nota 9,90. Printre candidații la UMF Carol Davila s-au aflat și 19 absolvenți care au obținut media 10 la Bacalaureat, iar dintre ei, cea mai bună notă la admitere a obținut Cristian Bogdan Trifan, notat cu 9,80, la fel ca și alți 11 candidați. Cea mai mică notă cu care s-a intrat la Medicină pe locurile bugetate a fost 8,10, notă obținută de un lot de șase candidați. În cadrul aceleiași facultăți, la secțiunea bugetată a fost disponibil și un loc pentru candidații de etnie romă, pentru care au concurat nouă absolvenți. Otilia Georgia Mihai este fericita candidată admisă, după ce a a obținut cea mai mare notă, respectiv 6,70.

 

La Facultatea de Medicină Dentară au dat examen 448 de candidați, care au concurat pe 180 de locuri la buget și 74 de locuri cu taxă. Prima pe listă la această facultate a fost admisă Ioana Adina Antonescu, care este unul din cei trei candidați la UMF Carol Davila notat cu 10.00 la examen, precum și unul din cei 19 absolvenți cu 10 la Bacalaureat. Al doilea candidat admis, Robert Cosmin Dinu, a obținut nota 9,90, iar pe locul trei s-au poziționat, la egalitate, trei candidați notați cu 9,80, dintre care unul a avut media 10.00 la Bacalaureat.

Toți candidații admiși anul acesta au obținut note mai mari decât ani trecuți, astfel că ultimii doi candidați aflați pe lista locurilor fără taxă au fost notați cu 7,00 la examenul susținut ieri.

Și la Medicină Dentară a fost disponibil un loc special pentru candidații rromi, pentru care au concurat 7 candidați, toți dovedindu-se slab pregătiți. Doina Maria Manolache a fost declarată admisă cu 5,50, în timp ce candidatul cu cea mai mare medie la Bacalaureat de la această secțiune – 9,03, a obținut nota 3,00.

 

Concurența cea mai mică a fost la Facultatea de Farmacie, unde pe 150 de locuri la buget și 20 de locuri cu taxă au concurat 181 de absolvenți. Cu toate acestea, primul candidat admis în acest domeniu a obținut punctaj maxim. Astfel, Ana-Maria Cîrjan este unul dintre viitorii studenți de 10,00 cu care UMF „Carol Davila” se poate mândri. Note foarte mari au obținut și următorii zece candidați admiși, toți fiind notați cu același punctaj, respectiv 9,90.

Foarte bine pregătiți s-au dovedit și următorii 48 de viitori farmaciști care au obținut peste 9,00 la examenul de admitere, iar alți 33 dintre cei care au optat pentru acest domeniu au obținut note peste 8,00.

La polul opus, din cauza concurenței foarte mici, de puțin peste un candidat pe un loc, ultimii doi candidați au fost admiși cu 5,00 și alți 11 viitori studenți au intrat la facultate cu note mai mici de 6,00.

 

La Facultatea de Moașe și Asistență Medicală (FMAM) au susținut examen 427 de candidați, care au avut dispoziție 75 de locuri la buget, 12 locuri cu taxă și 4 locuri destinate absolvenților care provin din centrele de plasament.

La specializarea Balneofiziokinetoterapie și recuperare, unde au fost disponibile 34 de locuri la buget, primul admis pe listă este Loredana Bucur (Bucaleț) care a obținut nota 10,00. Ea fost urmată de Vasile Robu (9,83) și Anda Raluca Ungureanu (9,33), iar ultimii patru candidați admiși au fost notați cu 5,83.

La specializarea Tehnică Dentară, unde au fost 40 de locuri bugetate, Raluca Cristina Pușcașu, Florica Sorina Militaru și Florina Bianca Rusu s-au situat, practic, pe primul loc, cu 9,50. Cea mai mică medie de admitere la această specialitate a fost 6,00.

La Asistență Medicală Generală, pentru care au optat cei mai mulți dintre candidații la FMAM, Florentina Ioana Ganciu și Greti Lelioara Pirone (Stancu) au obșinut cele mai mari note, 9,88. La polul opus, ultimii trei candudați admiși au fost notați cu 5,88. Tot la această specializare, candidatul de etnie rromă care a încercat să ocupe locul special destinat a „reușit” să obțină abia nota 3,00, așa că a fost respins, ca și candidatul care a susținut examen pentru ocuparea locului special destinat absolvenților din centre de plasament și care a fost notat cu 4,75.

 

Listele cu candidații admiși la UMF Carol Davila pot fi consultate AICI

 


Adaugati un comentariu


 

*