Romancele, mai potrivite sa aiba copii decat bulgaroaicele

15 mai 2012 | 0 comentarii |

Sa fii mama in Romania, pare in ultima vreme o adevarata aventura, pentru ca indemnizatia de crestere a copilului este mai mica in unele cazuri decat salariul, se acorda integral numai pentru un an iar in al doilea nu poate dapsi 1.200 de lei si, din acest an, aceasta se suspenda daca ai restante la impozite.

Cu toate acestea, Romania se afla pe locul 35 intre 45 de state „mai dezvoltate” ale lumii, potrivit ultimei editii a Raportului privind „Situatia mamelor in lume”, publicat de organizatia Save The Children. In acelasi top, Norvegia ocupa pozitia I, ca fiind locul cel mai potrivit din lume pentru a fi mama, inaintea Islandei si Suediei, iar pe ultimul loc din acest punct de vedere se afla statul vest-african Nigeria. Bulgaria s-a clasat pe pozitia 37, sub Belarus, Romania si Serbia, iar SUA, pe locul 25.

 

Vulnerabilitati

Factorii luati in calcul pentru realizarea clasamentului mentionat, ce cuprinde 165 de tari, sunt situatia educationala, situatia economica, starea de sanatate, precum si alimentatia copiilor.

Studiul pune in evidenta faptul ca, din cauza malnutritiei cronice, mamele care au suferit de foame in copilarie vor avea la randul lor copii sub greutatea normala si vulnerabili, iar lipsa de educatie amplifica riscurile de imbolnavire.

O mama care traieste in saracie, munceste prea mult, are un nivel scazut de educatie si de sanatate nu isi va putea hrani copilul in mod adecvat, cu efecte in cea mai mare parte ireversibile. De aceea, o serie de masuri care sa se concentreze asupra primelor 1000 de zile din viata unui copil, incepand din timpul sarcinii, pot contribui la spargerea acestui cerc vicios, considera Save the Children.

 

Concediul de maternitate in Romania

 Mamele din Romania beneficiaza de 126 de zile (18 saptamani) de concediu de maternitate (pre si post natal) platit, care are caracter de concediu medical si se acorda  femeilor care au cel putin o luna stagiu de cotizare sau stagiu asimilat in ultimele 12 luni anterioare lunii de acordare a concediului medical de sarcina/lauzie. „Concediul postnatal nu poate fi mai mic de 42 de zile, iar indemnizatia de maternitate reprezinta 75% din baza de calcul, care inseamna media veniturilor lunare din ultimele 6 luni. In ceea ce priveste concediul pentru ingrijirea copilului, in Romania, acesta poate fi solicitat atat de mamici cat si de tataici, care pot opta pentru varianta de 12 luni (un an), in care primesc indemnizatie integrala, care inseamana 75% din media veniturilor nete din ultimele 12 luni, la care se adauga coeficientul de insertie (nu poate fi mai mica de 600 de lei si nici mai mare de 3.400 de lei), sau pentru cea de 24 de luni (doi ani), caz in care nu se mai acorda stimulentul de insertie, astfel ca va fi cuprinsa intre 600 si 1.200 de lei”, explica jr. Simona Anghel, director relatii cu Furnizorii in cadrul Casei de Asigurari de Sanatate Buzau.

 

Protectie

Pentru ca mamele sa fie protejate de riscul de a-si pierde locul de munca in timpul in care se afla in concediu de maternitate, legiuitorul roman a prevazut ca angajatorul nu poate concedia salariatele gravide, care au nascut recent sau alapteaza, pe cele aflate in concediu de risc maternal sau in concediu de maternitate, in concediu de crestere a  copilului pana la varsta de 2 ani, pespectiv 3 ani pentru copilul cu handicap, in concediu de ingrijire copil bolnav pana la varsta de 7 ani, respectiv 18 ani pentru copilul cu handicap. Exceptie fac situatiile de reorganizare judiciara sau falimentul angajatorului, in conditiile legii. Incepand cu 2012, OUG 124/2011 adoptata la 27 decembrie 2011, plata indemnizatiilor pentru cresterea si ingrijirea copilului este conditionata de plata obligatiilor catre bugetul local (impozite si taxe).

 

Aspecte demografice

In ceea ce priveste natalitatea, potrivit datelor puse la dispozitie de purtatorul de cuvant al Directiei de Sanatate Publica Buzau, Mihaela Voineagu, in Romania s-au nascut vii  212.199 de copii in anul 2010, indicele de natalitate fiind de 9,9‰. La nivelul judetului Buzau, in 2011 s-au nascut 3.697 de copii vii, ceea ce inseamna o rata a natalitatii de 7,7‰, in scadere fata de 2010 cand s-au nascut 4.179 de copii ( 8,6‰). Tot in 2011, la Buzau s-au nascut morti 22 de copii (5,9‰), iar in 2010 numarul acestora a fost 12 (2,9‰), in timp ce la nivel national s-au inregistrat 856 de copii nascuti morti (4,0‰).

In ceea ce priveste mortalitatea infantila, in 2010 s-au inregistrat, la nivel national, 2.078 de decese la copii mai mici de un an (9,8 decese la 1.000 de copii nascuti vii), in timp ce in judetul Buzau, in 2011 si-au pierdut viata 33 de copii mai mici de un an (8,9‰ , in timp ce in 2010 au fost 39 decese (9,3/1.000 de copii nascuti vii).

Mortalitatea perinatala a fost in 2011, in Buzau, de 4.3‰ ( 16 cazuri), iar medicii buzoieni au intrerupt, la cerere sau din motive medicale, 1.528 de sarcini (in 2010 au fost 1.623 de intreruperi de sarcina).


Categorii: Comunitate, Lifestyle

Adaugati un comentariu


 

*