România a cedat primul loc în topul țărilor UE cu cea mai ridicată rată a mortalități infantile

9 iunie 2021 | 0 comentarii |

În anul 2019, țara noastră a atins chiar un minim istoric la acest indicator, continuând trendul descendent înregistrat în ultimele două decenii.

 

Cele mai recente date Eurostat confirmă progresele pe care România le-a făcut în ultima vreme în ceea ce privește diminuarea ratei mortalității infantile, capitol la care  s-a aflat pe primul loc în UE încă de la momentul aderării. Raportul Eurostat arată că, la finele lui 2019, România a reușit pentru prima dată să coboare de pe primul loc în acest clasament, loc pe care l-a cedat Maltei – singura țară din UE cu o rată a mortalității infantile mai ridicată decât a României. Astfel, la sfârșitul anului 2019, țara noastră înregistra o mortalitate infantila de 5,8 decese ale unor copii cu vârsta sub un an la 1.000 de nou-născuți vii, fiind depășită de Malta, cu o mortalitate infantilă de 6,7 la mia de nașteri.

În 2018, România înregistrase o rată a mortalității infantile de 6 la mie, continuând trendul descendent înregistrat în ultimii 20 de ani. În acest fel, anul 2019, a consemnat un minim istoric al mortalității infantile în România, fiind înregistrat cel mai mic indice de când acest fenomen este monitorizat. În clasamentul țărilor din UE, țara noastră este urmată de Bulgaria, cu o rată a mortalități infantile de 5,6 la mie, înregistrată în 2019.

La extrema cealaltă a clasamentului, Estonia este țara europeană cu cea mai scăzută mortalitate infantilă, care este de doar 1,6 la mie, în timp ce Finlanda, Suedia și Slovenia consemnează o rată de 2,1 la mie.

 

În ciuda acestor progrese, România se situează în continuare cu mult peste media europeană, care este de 3,4 la mie în 2019. Totuși, în anul 1990, țara noastră avea o rată a mortalității infantile de 26, 9 la mie, un progres față de anul 1961, când s-a înregistrat o rată de 71,4 la mie.

La momentul aderării la Uniunea Europeană, în 2007, România avea o rată a mortalități infantile de 13,9 la mie, instalându-se direct în fruntea topului țărilor membre cu cea mai ridicată mortalitate infantilă. Totuși de la momentul aderării, trendul descendent înregistrat mai ales din anul 2000, s-a accelerat.

În 2018 s-a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de nou-născuți decedați, astfel că, de la o rată a mortalității infantile de 6,7 la mie în 2017, s-a ajuns la minimul istoric de 5,8 la mie în 2019.

 

Un raport UNICEF indică faptul că mortalitatea infantilă ridicată din România are ca principale cauze nivelul scăzut de şcolarizare a mamei, sărăcia, marginalizarea geografică a comunităţilor şi a familiilor în cadrul comunităţilor, lipsa de acces la servicii medicale de bază, lipsa de informare profesională a medicilor, reglementări contradictorii în sistemul sanitar, lipsa de informare a părinţilor cu privire la serviciile de care pot beneficia, precum și lipsa abilităţilor parentale. Documentul menționează, de asemenrea, că mulţi copii sub un an au decedat la domiciliu sau în primele 24 de ore de la internarea în spital.

Referitor la situația la nivelul UE, în raportul Eurostat se mai arată că „una dintre cele mai semnificative schimbări care a dus la creşterea speranţei de viaţă la naştere a fost scăderea ratelor mor­talităţii infantile. În anii din perioada 2009 – 2019, rata mortalităţii infantile în UE a scăzut de la 4,2 decese la 1.000 de naşteri vii la 3,4 decese la 1.000 de naşteri vii. În ultimii 20 de ani, rata mortalităţii infantile a fost aproape înjumătăţită, având în vedere că acest indicator era de 6,2 decese la 1.000 de naşterii vii în anul 1999. Cele mai semnificative reduceri ale mortalităţii infantile s-au înregistrat, în general, în acele state membre ale UE care au avut tendinţa de a înregistra niveluri mai ridicate de mortalitate infantilă în anii anteriori, comparativ cu media UE”.

 


Adaugati un comentariu


 

*