Mortalitatea se menține la un nivel ridicat în pandemie
Februarie 2021 a fost a noua lună la rând în care s-a înregistrat supramortalitate la nivel național, după care s-a înregistrat o scădere a numărului deceselor, dar odată cu al treilea val al pandemiei de coronavirus este de așteptat să se înregistreze noi vârfuri ale curbei mortalității.
Datele făcute publice de Institutul Național de Statistică (INS) indică faptul că România s-a confruntat și la începutul anului cu supramortalitate, februarie fiind a noua lună la rând în care s-a înregistrat un număr de decese fără precedent în ultimii 10 ani, pentru perioada respectivă. Astfel, în luna februarie s-au consemnat 23.720 decese, cu 2.021 mai multe decât în perioada similară a anului trecut, însemnând o creștere cu 9,3%. Dintre decesele lunii februarie, 2.015 au fost în rândul pacienților confirmați cu Covid-19, număr aproape egal cu diferența față de perioada similară a anului trecut, ceea înseamnă că această creștere de 9,3% poate fi atribuită deceselor provocate de Covid. Mai trebuie menționat că 95% dintre decesele Covid-19 din februarie au fost cazuri ale unor pacienți care aveau și alte afecțiuni.
Supramortalitatea din primele două luni ale anului este dată însă de un de un număr excesiv de decese din cauza bolilor aparatului circulator și a bolilor aparatului respirator, în care sunt incluse și decesele asociate Covid-19.
Mai exact, în timp ce în luna februarie 2021 s-au înregistrat 13.000 de decese din cauza bolilor aparatului circulator și 3.856 din cauza bolilor aparatului respirator, în aceeași perioadă din 2020 erau consemnate 12.322 de decese de natură cardiacă și 1.838 de decese din cauze respiratorii, aceea fiind perioada în care când impactul pandemiei nu se resimțea în România.
Deși s-a menținut la cote ridicate, mortalitatea la nivelul lunii februarie a scăzut față de lunile anterioare, când s-au înregistrat chiar și peste 36.000 de decese într-o lună și creșteri cu aproape 70% față de perioadele similare din anul anterior.
Astfel, în noiembrie 2020 s-au înregistrat 34.769 de decese, cu 14.287, sau 69,8%, mai multe decât în noiembrie 2019, în timp ce în decembrie au fost raportate 36.116 decese, în creștere cu 58,7% față de aceeași lună a anului precedent. A fost perioada de vârf a valului al doilea al pandemiei, iar de la începutul anului s-a intrat pe un trend descendent, odată cu reducerea numărului de cazuri noi de Covid-19 confirmate zilnic. S-a ajuns la 28.390 de decese în ianuarie, cu 5.038 sau mai multe decât în perioada similară a anului anterior, dar considerabil mai puțin decât în lunile anterioare, pentru ca în februarie să existe o nouă scădere, până la 23.720 de persoane.
În martie a început să se manifeste valul al treilea al pandemiei de coronavirus, iar rata mortalității a crescut vertiginos, dacă privim numai numărul de decese din rândul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2, raportate zilnic de oficialitățile din sănătate. Deși la începutul lunii aprilie, dr Raed Arafat, susținea că România a controlat destul de bine pandemia și are una dintre cele mai mici rate de mortalitate din cauza CIOVID, din Europa, de 12 cazuri la 10.000 de locuitori, doar puțin mai ridicată decât Norvegia și Finlanda care au 10 decese la 10.000 de locuitori (cea mai mică rată din UE) și decât Germania și Elveția care au 11 decese la 10.000 de locuitori, dar mult sub alte țări precum SUA sau Spania care au 17 decese la 10.000 de locuitori, în timp ce Bulgaria are 19, Belgia -20, Ungaria -22, iar Cehia -25 de decese la 10.000 de locuitori.
Datele pe luna februarie sunt cele mai recente comunicate de INS, însă ținând cont valul al treilea al pandemiei este cel mai violent de până acum, există toate premisele ca statisticile pe martie și aprilie să indice creșteri a numărului de decese. Acestora li s-ar putea adăuga decesele survenite din alte cauze, în contextul în care accesul pacenților non-covid la servicii medicale este din nou limitat.
Anul trecut, numărul total de decese din România a crescut cu 36.358 față de 2019, ajungând la 296.711, cel mai mare din ultimii 10 ani. Ar mai fi de menționat faptul că o creștere accelerată a început din luna aprilie, după ce, la finele lunii martie, era consemnat primul deces Covid-19 din România.