Știi și câștigi sănătate: Boala celiacă – intoleranța autoimună la gluten

Boala celiacă – enteropatia glutenică, numită și celiachie este, de fapt, o afecțiune sistemică (afectează întregul organism), cornică (pentru toată viața), intoleranța autoimună pe care unele persoane o manifestă la gluten. Aceasta afectează în special intestinul subțire, dar și alte organe și este una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni digestive cronice. Este singura boală autoimună în care anticorpii nu se formează în zonele limfoide, ci în intestin, cauzând un grad variabil de leziuni intestinale. Dacă persoanele cu boală celiacă consumă alimente care conțin gluten (proteină care se găsește în cereale precum grâul, secara, orzul, dar și în unele produse alimentare, cum ar fi anumite sosuri), intestinul subțire declanșează o reacție imunologică prin care mucoasa intestinală este distrusă, iar nutrienții necesari organismului, în special grăsimi, calciu, fier și foalați nu mai sunt absorbiți așa cum ar trebui, generează disconfort și degradarea stării de sănătate.

Boala celiacă nu are simptome specifice, iar unii pacienți resimt doar semne ale deficitelor nutriționale. Există, însă, și persoane care se confruntă cu simptome gastrointestinale semnificative.

 

Moștenirea genetică este principala cauză a apariției bolii celiace, dar aceasta poate fi influențată și de diverși factori de mediu sau de consumul alimentelor care conțin gluten. Boala celiacă poate afecta atât adulții, cât și copiii sau sugarii în dieta cărora sunt introduse cereale. Prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta boala celiacă persoanele care au rude de gradul I diagnosticate cu această boală și cele care suferă de alte afecțiuni autoimune, cum ar fi tiroidita autoimună sau diabetul zaharat de tip 1.

Copiii sau sugarii cu boala celiacă pot resimți apatie, anorexie, anemie, pot avea tegumente palide, scaune voluminoase și decolorate, le scade tonusul muscular (hipotonie generalizată), abdomenul crește în volum (distensie abdominală) și manifestă o încetinire a procesului de creștere.

La adulți, simptomele cele mai des întâlnite sunt stare de oboseală, anemie, anorexie, diaree moderată, eliberare de grăsimi în cantități mari prin fecale (steatoree). Unii adulți care au această boală pot observa și scăderi în greutate sau pot avea manifestări ale deficienței de vitamina D și de calciu. Boala celiacă este, de asemenea, asociată cu un risc mai mare de afecțiuni hepatice, de la boală hepatică grasă până la insuficiență hepatică severă.

 

O diagnosticare corectă presupune efectuarea unei serii de analize medicale de laborator, iar una dintre primele metode care-i ajută pe medici să descopere această boală este determinarea anticorpilor anti-transglutaminază tisulară și a anticorpilor anti-endormisium IgA, prin efectuarea unor teste de sânge. Depistarea acestora în organism determină diagnosticarea cu boala celiacă testul negativ nu exclude posibilitatea ca boala să fie, totuși, prezentă.

Endoscopia digestivă superioară (examinarea esofaglui, stomacului și duodenului cu ajutorul endoscopului) cu biopsii multiple (examinarea unor fragmente de țesut sau de celule) este, de asemenea, utilizată și ajută la stabilirea unui diagnostic corect. În perioada diagnosticării este important ca pacientul să nu elimine glutenul din regimul alimentar, pentru că testele efectuate analizează modul în care corpul răspunde la interacțiunea cu această proteină, iar în lipsa ei, acuratețea rezultatelor poate scădea.

 

 

Tratamentul recomandat în boala celiacă este unul nutrițional, pacienții vor adopta un regim alimentar strict, din care sunt excluse în totalitate produsele și alimentele care conțin gluten. Este eficient în cazul majorității pacienților, ajutând la revenirea la normal a mucoasei intestinale și, implicit, la evitarea complicațiilor.

O persoană cu boala celiacă nu va tolera produsele care conțin gluten, astfel că ea va trebui să le consume doar pe acelea în compoziția cărora nu se găsește această proteină, cum ar fi salata verde, fructele și legumele în stare proaspătă, preparatele pe bază de legume, cartofii, orezul, peștele, carnea, ouăle.

Unele persoane diagnosticate cu boala celiacă pot dezvolta și intoleranță la lactoză, din cauza acțiunii negative produse de gluten la nivel intestinal. Acestor persoane li se recomandă să renunțe și la produsele care conțin lactoză.

Manifestările bolii celiace pot provoca un nivel ridicat de disconfort iar în timp, boala duce la o degradare a stării de sănătate, favorizând declanșarea altor afecțiuni. De aceea este ideal ca, la apariția oricăror semne care par a fi simptome ale acestei boli, să se efectueze un control medical, în urma căruia să se verifice dacă există vreo problemă de sănătate.

 

Lipsa diagnosticării corecte și a unui tratament adecvat pot duce, în timp, la agravarea bolii celiace și la complicații, la nivelul întregului organism. Osteoporoza se numără printre afecțiunile asociate cu boala celiacă. Dacă intestinul subțire nu mai permite absorbția calciului, densitatea oaselor va scădea, dezvoltându-se osteopenie, care poate evolua spre osteoporoză. Din cauză că organismul nu mai primește din alimentație substanțele nutritive de care are nevoie pentru o bună funcționare poate apărea malnutriția. Infertilitatea este o altă complicație care poate surveni în urma netratării bolii celiace. Aceasta poate apărea atât în cazul femeilor, dar și în cel al bărbaților. În plus, femeile se pot confrunta și cu perioade menstruale mai dureroase sau pot dezvolta endometrioză – afecțiune care presupune creșterea țesutului care căptușește interiorul uterului, în afara acestuia.

După stabilirea diagnosticului și instituirea dietei fără gluten, pacientul trebuie să meargă periodic la control, conform recomandărilor medicului gastroenterolog. Printre complicaţiile bolii celiace se numără cele nutriţionale (anemie, osteopenie/osteoporoză) dar și riscul de a dezvolta alte boli autoimune, precum și o serie de malignităţi (limfom, cancer esofagian, cancer intestinal).

 

Istoria bolii celiace

* Considerată o boală „modernă”, boala celiacă are o istorie foarte îndelungată. Prima mențiune a fost făcută în secolul 2 î.Hr., de Aretaeus din Cappadocia, care a dat și numele bolii, după grecescul koelia – abdomen. El spunea că, dacă stomacul nu reține alimentele, iar acestea trec nedigerate și nemetabolizate, și nimic nu este absorbit (ca nutrient) în corp, acea persoană se numește celiac.

* Abia în 1887, dr. Samuel Gee din Londra, o autoritate în domeniul pediatriei la acel moment, este primul care a documentat beneficiile unei diete foarte sărace în cereale cu gluten. Într-o prelegere despre boala celiacă, el a susținut că dacă există un tratament, acesta trebuie să fie unul bazat pe un regim alimentar în care trebuie redusă cantitatea de alimente făinoase din dietă. Nu se știa însă, la acel moment, că era necesară o dietă care să excludă glutenul.

* În anul 1924, Sidney Haas descria succesul dietei cu banane la opt copii diagnosticați cu boala celiacă. Mulți ani, dieta cu banane, care excludea în mod explicit biscuiții, pâinea, cartofii și toate celelalte cereale a avut succes, evident, pentru că excludea complet cerealele ce conțineau gluten, deși Haas era convins că vinovații erau carbohidrații și refuza orice alt punct de vedere.

* În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când rezervele de pâine erau foarte reduse, o nouă descoperre schimbă cursul cercetărilor despre boala celiacă și glutn. Dicke, un pediatru olandez, a observat că starea generală a micilor săi pacienți celiaci s-a îmbunătățit. Când trupele aliate au parașutat pâine în Olanda, a constatat că starea pacienților lui s-a agravat din nou. Atunci a făcut legătura cu glutenul, iar în următorii ani a publicat, în colaborare cu alți cercetători, o serie de lucrări în care pentru prima oară se documentează rolul glutenului din grâu și orz în boala celiacă.

 

* În anii ‘50, Margot Shiner, gastroenterolog pediatru, descrie un instrument care îi permite recoltarea și examinarea biopsică a duodenului. Acesta este îmbunătățit apoi de lt. Col Crosby, iar folosirea lui a făcut posibilă înțelegerea legăturii dintre boala celiacă și modul specific al acesteia de a afecta mucoasa intestinală. Astfel se putea observa cu ușurință o leziune la nivelul mucoasei intestinale și se putea recolta și efectua biopsia. Exista însă o reținere în diagnosticarea bolii, pentru că lumea medicală nu era convinsă că leziunile la nivelul intestinului erau cauzate exclusiv de consumul glutenului.

* Primul protocol de diagnosticare a bolii celiace a fost formulat în 1969, s-a numit „Criteriile Interlaken” și a fost urmat ani de zile. Protocolul omitea însă una din descoperirile anterioare, faptul că analizele de sânge efectuate asupra copiilor ce consumau gluten dovedeau prezența unor anticorpi specifici.

* Primii anticorpi descoperiți au fost anticorpii anti-gliadin, detectați și raportați de Berger, în 1964. Cu toate că efectuarea analizelor de sânge era mult mai comodă decât o serie de biopsii, avantajele acestei investigații au fost recunoscute mult mai târziu.

* În anii ‘80, protocolul se schimbă pe baza ultimelor descoperiri și diagnosticarea se bazează strict pe criterii clinice și de laborator, cu o precizie a diagnosticului de 95%. Numărul biopsiilor se limitează la una, cea inițială.

* În 1990, ESPGHAN (European Society for Paediatric Gastroenterology Hepatology and Nutrition) stabilește un nou protocol și publică ghidul valabil și astăzi.

* Boala celiacă este astăzi cunoscută ca boală autoimună, declanșată de ingerarea de gluten. I s-a dovedit caracterul genetic (genele DQ2 sau DQ8), s-a identificat antigenul lipsă, enzima transglutaminază tisulară. De la tehnologii în domeniul alimentației, pentru a rezolva probleme imediate ale celiacilor, până la dispozitive prietenoase de depistare a glutenului din mâncare, lucrurile evoluează cu o viteză incredibilă, iar legistatia se adaptează lor. Se caută totodată remedii permanente pentru acestă afecțiune, se fac studii pentru depista cauzele dar și mecanismele declanșării bolii celiace.

 

Mituri

* Toată lumea ar trebui să urmeze o dietă fără gluten. În realitate, o dietă fără gluten este indicată doar celor care suferă de boala celiacă sau au sensibilitate la gluten.

* Alimentația „fără grâu” este echivalentă alimentației „fără gluten”. În realitate, grâul este doar una dintre cerealele care conțin gluten, alături de secară și orz. Produsele alimentare care nu conțin grâu în ele pot să conțină alte cereale (orz, secară) care au gluten. Cei care au alergie la grâu trebuie să excludă din alimentație grâul și toate produsele derivate, cei care au sensibilitate la gluten sau boala celiacă trebuie să excludă din alimentație toate produsele care conțin gluten.

* Dieta fără gluten îți dă mai multă energie. În realitate, dietele fără gluten sunt caracterizate de o varietate mai mare a fructelor, legumelor, nucilor și leguminoaselor. Eliminarea produselor din cereale (pâine, paste, produse de patiserie, biscuiți) lasă loc consumului unei cantități și varietăți mai mari de vegetale, lactate, nuci și semințe. Energia pe care o resimt cei care urmează o dietă fără gluten se datorează varietății alimentare.

* Dieta fără gluten slăbește. În realitate, dacă ești sănătos și alegi să urmezi o dietă din care excluzi produsele care conțin gluten este posibil să slăbești pentru că vei consuma mai puține produse făinoase. Dacă ai fost diagnosticat cu boala celiacă atunci dieta fără gluten poate să îți aducă kilograme în plus. Boala celiacă afectează intestinele, iar nutrienții se absorb mai greu. Astfel după ce treci la dieta fără gluten, vilozitățile intestinale se refac și ai putea chiar să iei în greutate.

* Nu există cereale fără gluten. De fapt, există o varietate destul de mare de cereale care nu conțin gluten și pot fi integrate în mesele zilnice în rețete delicioase: amarant, hrișcă, porumb, mei, quinoa, orez, sorg.

* Nu am aceleași simptome ca un membru din familia mea care are boala celiacă, deci nu sufăr de așa ceva. Din păcate, boala celiacă și sensibilitatea la gluten au legătură cu moștenirea genetică, deși simptomele diferă de la o persoană la alta. Dacă suspectezi o sensibilitate la gluten sau o boală celiacă, trebuie să te adresezi medicului specialist pentru un diagnostic corect.

 

Referințe: Cure celiace diseaze; Beyondceliac.org Laboratory Corporation of America;  Directory of Services and Interpretive Guide. Celiac Disease Comprehensive Profile; Xavier Bossuyt. Celiac Disease – General and Laboratory Aspects;

 

* Articolul are caracter informativ și nu înlocuiește cosultul medical.