Știi și câștigi sănătate: Urzica, farmacistul de la marginea drumului
Mulți dintre dumneavostră țineți post în această perioadă, iar urzicile se numără printre delicatesele cu care ne putem răsfăța papilele gustative și în același timp ne întărim imunitatea. Urzicile sunt folosite din cele mai vechi timpuri ca aliment, plantă medicinală sau ca materie primă pentru obţinerea firelor pentru ţesături.
Le întâlnim primăvara din abundență în grădini, pe islazuri, pe lângă şanţuri, pe lângă drum, la marginea apelor, în păduri sau pe locuri grase unde au fost stâne de oi sau în piețe și sunt foarte gustoase. Au nenumărate proprietăți terapeutice, ajută organismul să se mențină sănătos și să se vindece de multe boli. Vitaminele, mineralele și alte proprietăți benefice pe care le deține această plantă ne vindecă de anemie, de boli de inimă, afecţiuni hepatice, diabet, boli de piele şi multe alte afecțiuni.
Așadar, să profităm acum și să ne facem rezerve de urzici, pe care le putem păstra fie în congelator, fie conservate și sterilizate în borcane după ce au fost fierte, ori uscate la întuneric, mărunțite și apoi puse în săculeți de pânză sau de gârtie, în cămară, la loc uscat și răcoros.
„Urtica dioica” cum i se mai spune urzicii, este o plantă medicinală care creşte spontan în Europa, Asia, nordul Africii şi vestul Americii de Nord. În unele culturi, urzicile sunt considerate plante cu proprietăți magice. În trecut, în Europa, era considerată plantă protectoare împotriva pericolelor, iar fiartă în amestec cu coada şoricelului, producea o băutură care insufla curaj în lupte şi încercări grele.
De asemenea, oamenii își puneau în buzunar un pumn de urzici pentru a-i feri de trăznet. Alții își puneau câteva frunze uscate de urzică în pantofi, pentru ca puterile malefice să nu le abată pașii spre locuri periculoase. Din urzici, femeile făceau mături, pentru a mătura spiritele rele din casă.
Înainte de apariția coloranților artificiali, urzicile erau folosite pentru obținerea coloranților naturali; sucul din frunze și din codițe era folosit pentru a obține culoarea verde, iar rădăcinile fierte erau folosite pentru obținerea culorii galbene. De asemenea, urzicile pot fi folosite pentru colorarea naturală a ouălor de Paști.
Înca din vremuri străvechi, din urzici se produceau materiale textile și hârtie de bună calitate. De exemplu, în timpul Primului Razboi Mondial, armata germană își confecționa uniforme din urzici.
Englezii făceau bere din urzici, iar tradiția s-a păstrat în anumite zone din Marea Britanie. Este o afacere destul de profitabilă, avand în vedere că din 40 de kilograme de urzici se pot obtine 3.000 de litri de bere.
„Urzica te muşcă, dar te şi vindecă”, spune o vorbă din popor. De 2000 de ani, planta care este răspândită pe toate continentele, este folosită ca leac pentru cele mai grave afecţiuni.
În Brazilia, de exemplu, este folosită ca leac pentru diabetici. În Cuba, urzica este recomandată în caz de insuficienţă renală, de răni sau de arsuri.
În Mexic, planta pişcătoare tratează afecţiuni ale pielii şi febra. În Peru, urzica şi-a câştigat reputaţia de calmant pentru astm, ulcer, dureri musculare şi artritice.
În Venezuela, terapeuţii tratează cu urzică bolile venerice, afecţiunile febrile şi rănile deschise.
În ţara noastră se crede că urzica se foloseşte în tratamentul a peste 80 de boli. Românii folosesc și florile de urzică moartă, care au efecte depurative, emoliente, astringente, antidiareice şi sedative. Acestea conţin mucilagii, flavonoizi, ulei volatil, săruri de potasiu şi constituie un excelent depurativ, ajută în tulburări gastro-intestinale, ale aparatului urinar şi în în afecţiuni repiratorii (bronşită). Și bolnavii de prostată pot conta pe eficienţa tratamentului cu această plantă. În acelaşi timp, urzica-moartă tratează leucoreea şi dismenoreea, susțin fitoterapeuții.
Dintre toate verdețurile care se vând primăvara în piețe, urzica este cea mai hrănitoare. Trebuie să avem însă grijă când le culegem, pentru că frunzele de urzică emană substanţe (acid formic) care în contact cu pielea produc urticarie (inflamaţie specifică, însoţită de usturime şi prurit intens), de unde şi denumirea latinească a plantei – „urtica dioica”. Perișorii urzicanți conțin histamină, acetilcolină, dar și o substanță ce determină contracția mușchilor netezi. Odată ce ne-am „împrietenit” cu ele însă vom putea profita din plin de beneficiile pe care ni le oferă.
Deși sărace în calorii, urzicile conțin substanţe proteice şi glucidice, steroli, ulei volatil, acid acetic, acid formic, vitaminele A, B2, C şi K, au un conținut important de minerale (calciu, fier, potasiu, siliciu), histamină, urme de acid formic şi o toxină încă incomplet identificată despre care se ştie totuşi că este responsabilă pentru efectul urticant la nivelul pielii și fibre. Frunzele conțin carotenoizi, în special luteina, betacaroten, dar și xantin sau licopen. Între acizii grași, frunzele conțin în special acid alfa-linolenic, iar în semințe predomină acidul linoleic.
Efectele benefice ale urzicilor îşi găsesc aplicaţia terapeutică în afecţiunile metabolice, afecţiunile reumatismale, în special gută, precum şi în unele cazuri de litiază renală. Studiile ştiinţifice arată că extractele din rădăcină de urzică au efecte favorabile în hipertrofia benignă de prostată şi afecţiuni alergice, cum ar fi rinita alergică.
În medicina tradițională se folosește planta întreagă: flori, frunze, tulpină, rădăcină. Florile au efect expectorant, diuretic, ușor sedativ și sunt indicate și în dismenoree, tulburări gastro-intestinale. Preparatele din urzică sunt recomandate în afecţiuni precum plăgile atone, ulcerele varicoase sau hemoroizii, dar și pentru a face părul să fie mai strălucitor şi mai puternic, sau pentru a „curăţa” sângele de toxine. În Grecia antică erau folosite în tratamentul artritei, tusei sau tuberculozei.
Sucul proaspăt de urzici are proprietatea de a scădea glicemia, de a preveni diabetul și de a împiedica alergiile să ne chinuie. Urzicile au capacitatea de a reduce „crizele” de strănut specifice rinitei alergice, dar studiile au dovedit și că diminuează răspunsul organismului la factorii alergeni precum polenul. Pentru a fi eficiente, trebuie consumate chiar înainte de a începe sezonul alergiilor.
Ceaiul de urzică este un excelent diuretic și detoxifiant natural, bogat în antioxidanți de preț, dar și foarte gustos. Datorită conținutului ridicat de vitamine și de minerale (în special fier) și efectului său revitalizant, urzica are proprietăți antianemice, remineralizante, hemostatice și echilibrează sistemul imunitar al organismului. După o cură cu ceai de urzică, rezultatele vor fi de-a dreptul spectaculoase, mai ales dacă urzica este asociată cu cătina.
Ceaiul de urzică este, de asemenea, un ajutor de preț în tratarea problemelor urinare. Urzicile conțin substanțe care interacționează cu hormonii care produc probleme la nivelul tractului urinar. Având o influență benefică pentru pancreas, ceaiul de urzici scade și nivelul glicemiei, vindecă bolile și inflamațiile căilor urinare, precum și retenția urinară patologică. Deoarece are un ușor efect ușor laxativ, este recomandat mai cu seama pentru o cură de primavara.
Tot cu ceai de urzică se activează regenerarea țesuturilor și epitelizarea lor, tratamentele cosmetice pe bază de urzică fiind foarte eficiente în îmbunătăţirea aspectul tenului, făcându-l mai curat şi mai sănătos. De asemenea, compresele cu ceai de urzici ajută la cicatrizarea rănilor.
Infuzia de urzici este recomandată în perioadele de efort intelectual intens, de oboseală fizică și psihică, atunci când organismul este privat de fier, iar urzicile restabilesc echilibrul acestui mineral esențial. Infuzia și tinctura de urzică sunt recomandate, de asemenea, pentru combaterea tensiunii arteriale și a tahicardiilor. Se recomandă o cură de trei căni de ceai de urzică pe zi, timp de o lună.
Durerile articulare sunt, și ele, ameliorate cu ajutorul urzicilor. Potrivit studiilor în domeniu, urzicile au efecte antiinflamatoare, așa că sunt extrem de eficiente în reducerea inflamațiilor de la nivelul articulațiilor. Decoctul de urzici poate fi folosit pentru calmarea iritațiilor pielii și pentru vindecarea acneei, fiind astringent și antiseptic.
Pentru că urzica este bogată în vitamina K, sucul și ceaiul obținute din această plantă au proprietatea de a combate sângerările gingivale și/sau nazale. Inflamațiile bucale pot fi și ele calmate cu ajutorul ceaiului de urzică, cu care se pot face spălături de trei ori pe zi.
Sub formă de tincturi sau creme, urzica este folosită în uz extern pentru tratarea afecțiunilor cutanate precum eczemele, acneea ori excesul de sebum, însă poate fi și încorporată în măști de păr care stimulează regenerarea părului sau ca ingredient de bază în prepararea unor șampoane. Un ceai concentrat de urzici poate fi folosit și pentru spălarea și clătirea părului, fiind eficient în eliminarea mătreții și regenerarea podoabei capilare. Se prepară dintr-o ceașcă de urzici mărunțite (sau o mână de urzici proaspete), opărite timp de un sfert de oră, cu un litru de apă clocotită. Se strecoară amestecul și lasă la răcit până la o temperatură suportabilă, apoi se clătește părul, după o spălare prealabilă.
De asemenea, combinând urzicile cu salvia, în cantități egale, se obține un amestec cu efect sporit de scădere a glicemiei. Este nevoie de o lingură de amestec de plante la o cană de apă pentru a prepara un decoct. Se lasă la fiert 20 de minute și se consumă 2-3 căni, zilnic, timp de 10 zile.
Seminţele de urzică sunt, de asemenea, un veritabil energizant al funcţiilor organismului în caz de oboseală, ineficienţă profesională şi epuizare. La persoanele care se apropie de partea a doua a vieţii, ele au şi efect de stimulare a memoriei. Seminţele de urzică se zdrobesc şi se administrează cu miere sau apă, de trei ori pe zi, înainte de masă. Cura durează 2-3 săptămâni.
Bogăția de substanțe benefice pe care le conțin a determinat nutriționiștii să recomande urzicile atât ca aliment cât și ca plantă medicinală pentru detoxifierea organismului și regenerare.
Supa-cremă sau garnitura de urzici sunt extrem de gustoase și sănătoase. Aceste plante conțin proteine și glucide, aminoacizi, vitaminele B2, K și C, polivitamina A, acid pantotenic, beta caroten, săruri de calciu, fier, siliciu, magneziu, potasiu, amine, cetone, steroli etc. – atât de necesare unui organism pentru a-și păstra sănătatea.
Tradiționala mâncare de urzici cu usturoi și hrean este, de asemenea, pe cât de gustoasă, pe atât de sănătoasă. Dacă nu țineți post se poate asezona cu ouă poșate sau ochiuri, dar și cu carne.
Pentru a menține proaspete alimentele usor perisabile (pește, fructe, legume etc.), se recomandă învelirea acestora în urzici. Frunzele de urzică țin bacteriile și mucegaiurile departe.
Atenție! Pe lângă multitudinea de beneficii pe care ni le oferă, urzicile au și o serie de contraindicații, pe care este bine să le cunoaștem. Nu se recomandă consumul sau folosirea pentru preparate fitoterapeutice a urzicilor mature, deoarece toxinele pe care acestea le acumulează odată cu maturizarea rezistă la fierbere și pot produce iritaţii la nivelul tegumentelor, mucoasei gastrice şi mucoasei căilor urinare.
Preparatele din urzică nu se administrează copiilor sub doi ani, femeilor însărcinate (determină contracții ale uterului) și nici celor care alăptează. La vârstnici, consumul de urzici poate agrava tromboflebita. Celor care consumă frecvent urzica este li se recomandă să aiba grijă ca dieta lor zilnică să conțină destul potasiu.
Datorită proprietăţilor de detoxifiere, urzicile pot provoca, la unele persoane, un uşor disconfort gastro-intestinal, iar actiune lor diuretică poate cauza un dezechilibru electrolitic, dacă se consumă urzici în exces.
Urzicile nu trebuie consumate în exces de către persoanele care au probleme cardiovasculare, deoarece consumate în cantități mari pot duce la creșterea coagulării sângelui. Nu sunt recomandate nici persoanelor cu aterioscleroză, polipi, adenom testicular sau cu hemoragie uterină provocată de fibroame și mioame.
Este indicat ca înainte de a începe un tratament cu extract de urzici să vă consultați cu medicul dumneavoastră de familie, mai ales dacă urmați un tratament medicamentos, pentru că unele medicamente pot interacţiona în mod negativ cu această plantă.
* Articolul are caracter informativ și nu înlocuiește cosultul medical.
