Romania a gazduit primul Congres al Societatii Internationale de Medicina si Chirurgie Regenerativa

Evenimentul a fost unul de referinta in lumea stiintifica medicala, reunind peste 300 de specialisti  din intreaga lume si 50 de speakeri romani si din alte 10 tari de pe 4 continente.

 

Congresul SIMCRUn moment de referinta in activitatea Societatii Internationale de Medicina si Chirurgie Regenerativa (SICMR) s-a consumat, la sfarsitul saptamanii trecute, la Bucuresti, acolo unde a avut loc primul congres al acestei organizatii care reuneste specialisti din intreaga lume. Tema principala a congresului a fost „Noi frontiere in medicina si chirurgia regenerativa. Interdisciplinaritate, cercetare si aplicatii clinice”, fiind prezentate cu aceasta ocazie rezultatele revolutionare obtinute in ultima perioada in acest domeniu. Congresul, care a avut loc in perioada 15-16 mai, a fost precedat de o serie de workshop-uri care au inclus si cateva operatii de chirurgie regenerativa transmise in direct. Deschiderea oficiala a avut loc vineri, la lucrari participand peste 300 de cercetatori, medici clinicieni si studenti medicinisti. Totodata, congresul a reunit 50 de speakeri din Romania si peste 20 de specialisti reputati din 10 tari de pe patru continente. Totodata, manifestarea a reusit sa-i aduca in acelasi loc pe unii dintre cei mai cunoscuti specialisti din medicina romaneasca, precum prof. dr. Irinel Ppoescu, care a reprezentat Academia de Stiinte Medicale, academicianul Maya Simionescu, profesorul Adrian Streinu Cercel – care a reprezentat UMF Carol Davila sau prof. dr.Dana Jianu, copresedinte al SICMR.

 

congresPe prcursul celor doua zile ale manifestarii, participantilor le-au fost prezentate cele mai noi rezultate si metode revolutionare in domeniul medicinei si chirurgiei regenerative. Concluzia trasa la finalul lucrarilor a fost aceea ca aceasta ramura a medicinei reprezninta principala terapie a viitorului. Aceasta idee a fost enuntata si de prof. dr. Eckhard Alt, cunoscut cercetator si inventator german, care indeplineste si functia de copresedinte al Consiliului Stiintific al SICMR. Acesta a declarat ca „trebuie sa reusim sa intelegem pe deplin acest nou domeniu, insa sunt convins ca in viitor vom fi capabili sa regeneram atat organe, cat si diferite parti ale corpului iar terapiile viitorului se vor baza pe capacitatea imensa a corpului de a se regenera”.

Potentialul urias al medicinei regenerative a fost evidentiat si de academicianul Maya Simionescu, aceasta declarand in cadrul Congresului ca „vorbim de un domeniu relativ nou, insa cu un imens potential. Consider ca suntem foarte norocosi ca suntem implicati in acest domeniu provocator si cu numeroase beneficii pentru viitorul medicinei – medicina regenerativa. Capacitatea de regenerare a corpului este o realitate, pe care trebuie sa o fructificam in continuare”.

 

Dr. Alina Tanase

Dr. Alina Tanase

Lucrarile din prima zi a manifestarii stiintifice au vizat in special aplicabilitatea medicinei regenerative in hematologie, neurologie, oncologie, cardiologie, neurologie, ortopedie si chirurgie plastica.

In acest sens, celula stem pluripotenta are o caracteristica extraordinara, putand sa determine diferentierea catre toate celelalte celule si atunci, aceste celule diferentiate pot fi folosite in orice boala  pentru a reface tesuturile. Potrivit specialistilor, aceasta este o capacitate pe care numai celula pluripotenta o are.

In functie de terapia si scopul terapeutic ales, trebuie sa ne alegem tipul de celule stem necesare. Putem folosi celule diferentiate daca vrem sa le repopulam repede pentru a trata, dar fara efect pe termen lung si putem folosi celule stem specializate ca celule stem hematopoietice, care au o capacitate de repopulare pe termen lung sau putem folosi celule stem mezenchimale care au multiple proprietati”, a declarat dr. Alina Tanase, reprezentantul Institutului Clinic Fundeni. Potrivit  acesteia, un pas revolutionar in domeniul celulelor stem il reprezinta in prezent provocarea de a crea sangele artificial din celule pluripotente induse. „Asteptam rezultatele trialurilor clinice in anii urmatori si probabil ca, in viitor, vom avea foarte multe terapii bazate pe celulele stem, a mai precizat medicul specialist.

In ceea ce priveste folosirea medicinei regenerative in tratamentul bolilor neurodegenerative, profesorul grec Kostas Vekrelis a declarat ca domeniul este relativ nou si ca este nevoie ca specialistii sa se asigure ca nu fac mai mult rau decat bine prin injectarea acestora in creier. Trebuie sa evaluam siguranta celulelor stem inainte sa le injectam in creier, deoarece exista riscul aparitiei tumorilor”, este avertismentul specialistului grec.

 

Prof. dr. Dan Simionescu

Prof. dr. Dan Simionescu

O alta noutate prezentata in cadrul Congresului a fost succesul inregistrat prin folosirea celulelor stem in cardiologie, si anume in regenerarea tesutului valvei cardiace. Rezultatele preliminare in acest domeniu sunt mai mult decat imbucuratoare, dupa cum a declarat prof. dr. Dan Simionescu, de la Universitatea Clemson din Carolina de Sud. Din cele 49 de interventii realizate pe oi, 40 s-au dovedit un succes in implantarea valvei cu celule stem. De asemenea, am realizat cu succes si alte sapte interventii de implantare a valvei fara celule stem, a explicat acesta.

La nivel global, stenoza valvei aortice are o prevalenta de 3-4 la suta in randul populatiei si este un factor de risc al insuficientei cardiace. In prezent, nu exista tratament medicamentos pentru degenerarea valvei aortice, singura optiune fiind inlocuirea ei cu dispozitive artificiale. Potrivit statisticilor, in fiecare an, un million de persoane sunt supuse procedurilor de inlocuire a valvei. Din pacate, durata de viata a dispozitivelor medicale care inlocuiesc valve aortice variaza intre 15 si 20 de ani. Noile descoperiri in domeniul regenerarii tesutului valvei cardiace ar putea reprezenta, in viitor, o optiune salvatoare pentru pacientii cu stenoza de valva aortica.

 


Adaugati un comentariu


 

*