România va plăti peste 10.000 de euro pentru a avea acces la registrele internaţionale cu donatori de celule stem hematopoietice

Cea mai mare parte din sumă o reprezintă cotizaţia de membru al Asociaţiei Mondiale a Donatorilor de Măduvă.

 

Pentru ca activitatea de transplant medular din România să se poată desfășura, este nevoie de celule stem hematopoietice recoltate de la donatori, iar Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice din România nu este suficient în acest sens, deși  a ajuns la circa 60.000 de donatori înscriși. Pentru a crește șansele de a găsi donatori compatibili cu pacienții cu cancere de sânge care necesită un astfel de transplant, țara noastră trebuie să fie membră în mai multe organizații europene și internaționale. În acest fel, medicii români vor avea acces la registrele internaţionale cu donatori de celule stem hematopoietice pentru a-i ajuta pe pacenții români, iar în același timp, România va oferi acces la registrul național, pentru pacienții din străinătate.

Calitatea de membru al acestor organizații internaționale presupune și plata unor cotizații, iar anul acesta, suma totală care trebuie achitată se ridică la 10.523 de euro. Aceasta va fi plătită din bugetul Ministerului Sănătății, nu înainte ca o hotărâre de guvern în acest sens să fie adoptată. Cea mai mare parte din suma alocată va merge către plata cotizației de membru al Asociaţiei Mondiale a Donatorilor de Măduvă care anul acesta este de 4.629 de euro.

 

Totodată, Ministerul Sănătății va achita și cotizaţia de membru al Grupului European pentru Sânge şi Transplant de Măduvă, în valoare de 900de euro, precum și taxa pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, de către Federaţia Europeană de Imunogenetică, în valoare de câte900 europentru fiecare dintre cele trei laboratoare acreditate. Cele trei laboratoare acreditate din România sunt Laboratorul de imunogenetică şi histocompatibilitate HLA al Institutului Clinic Fundeni, Laboratorul de imunogenetică şi histocompatibilitate HLA al Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională Prof. Dr. C. T. Nicolau și Laboratorul clinic de analize medicale al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

Se va achita, de asemenea, suma 2.294 de euro reprezentând taxa pentru acreditarea Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice de către Asociaţia Mondială a Donatorilor de Măduvă.

Suma totală a fost prevăzută în bugetul Ministerului Sănătății, iar plățile vor fi făcute prin Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, aflat în subordinea ministerului, finanţat integral de la bugetul de stat.

 

În 2020, cotizația de membru al cotizației de membru al Asociaţiei Mondiale a Donatorilor de Măduvă a fost de 4.245 de euro, pentru ca anul acesta să crească la 4.629  de euro. Aceasta include taxa de membru de 3.684, cotizația pentru numărul de donatori ai registrului național care au donat în anul precedent –  137 euro pentru fiecare donator, dacă numărul de donatori este cuprins între 1 și 99 – și cotizația pentru atribuirea unui cod unic internațional registrului național, legat de Asociația Mondială a Donatorilor de Măduvă. Aceasta din urmă este de 260 de euro, cu 5 euro mai mare decât anul trecut. În nota de fundamentare a hotărârii se mai arată că anul trecut, cinci români au donat celule stem, pentru fiecare din ei fiind plătită acea cotizație de 137 de euro, rezultând astfel o sumă totală de 685 de euro.

Din 2018, orice persoană sănătoasă cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani din România se poate înscrie online în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. Donarea de celule stem poate contribui la salvarea vieții pacienților cu cancer de sânge, care pot beneficia de un transplant de la o persoană compatibilă. Statisticile medicale arată că  mai puțin de 30% dintre pacienți au un donator compatibil în familie, astfel că pentru restul de peste 70%, singura șansă este găsirea unui donator compatibil neînrudit, din registrele donatorilor de celule stem hematopoietice. Este important ca Registrul Național să fie conectat cu bazele internaționale, deoarece cu cât sunt mai mulți donatori înregistrați, cu atât cresc șansele unui pacient de a-și găsi un donator compatibil.

 


Adaugati un comentariu


 

*