Peste 200 de militari și civili au participat la prima ediție a exercițiului medical interinstituțional Mascal 22

25 mai 2022 | 0 comentarii |

Scenariul exercițiului a fost fictiv și a avut ca scop verificarea și exersarea punerii în aplicare aPlanurilor de intervenție în cazul unei situații cu victime multiple”.

 

Prima ediție a exercițiului medical interinstituțional MASCAL 22, care a avut loc la Baza militară 99 Deveselu și în bazele aeriene 85 „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, din Bacău, și 57 Mihail Kogălniceanu, organizat în perioada 16 și 25 mai, de Comandamentul Forțelor Întrunite al MApN, s-a încheiat cu succes, anunță Ministerul Apărării (MApN).

La eveniment au participat peste 200 de militari și civili, cu circa 40 de mijloace tehnice de interveție (ambulanțe simple și pentru victime multiple, autospeciale de stingere a incendiilor, de descarcerare, de primă intervenție și comandă, precum și PIRANHA de tip MEDEVAC) din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerului Sănătății, precum și militari aliați din bazele militare menționate, precizează MApN, într-un comunicat.

 

Scenariul exercițiului a fost fictiv și a avut ca scop verificarea și exersarea punerii în aplicare aPlanurilor de intervenție în cazul unei situații cu victime multiple”. Forțele participante au avut oportunitatea de a se antrena împreună și de a acționa coordonat pentru aplicarea planurilor de intervenție în astfel de situații, precum și de a exersa cooperarea interinstituțională în situația producerii unor incidente cu victime multiple.

Ministerul Apărării intenționează să permanentizeze acest exercițiu, astfel încât să poată avea loc „cu frecvență anuală”. „MASCAL este un eveniment în care numărul, tipul sau severitatea leziunilor victimelor depășesc capacitatea și capabilitățile unei formațiuni medicale. Astfel, declanșarea acestuia nu este determinată de tipul sau amploarea incidentului care a generat victimele, ci de capabilitățile disponibile la nivelul formațiunii medicale”, se precizează în comunicat.

 

Sursă foto: Baza Deveselu; Baza Kogalniceanu /Facebook

 


Adaugati un comentariu


 

*