S-a încheiat protestul angajaților CNAS, dar cresc nemulțumirile în DSP-uri și în farmacii
Legea care majorează salariile angajaților din casele de sănătate a fost votată în Parlament, așa că protestele angajaților CNAS „se opresc aici!”, au anunțat reprezentanții sindicaliștilor.
„VICTORIE! Membrii Federației Caselor de Asigurări de Sănătate, Federație afiliată la Blocul Național Sindical, vor avea venituri mai mari! Parlamentul Romaniei – Camera Deputatilor, for decizional în acest caz, a aprobat proiectul de lege pentru care am ieșit în stradă timp de 10 zile! FELICITĂRI TUTUROR! PROTESTELE SE OPRESC AICI! Blocul Național Sindical, în numele tuturor angajaților CNAS – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, membri ai Federației Sindicatelor din Casele de Asigurări de Sănătate, mulțumește Coaliției de guvernare pentru adoptarea proiectului de lege care mărește drepturile salariale ale angajaților CNAS!”, a anunțat liderul BNS, Dumitru Costin.
Proiectul de lege privind aprobarea OG nr. 21/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x nr. 172/2023), care prevede, între altele, creşteri de salarii pentru angajaţii Caselor de Asigurări de Sănătate a fost adoptat, marţi, de Camera Deputaţilor, cu 203 voturi „pentru”, unul „împotrivă” și 55 de abţineri, iar un deputat nu a votat.
Încep plățile către furnizorii de servicii medicale
După aprobarea legii pentru care au protestat angajații din Casele de Sănătate din toată țara, preşedintele CNAS, Andrei Baciu, a declarat că a primit asigurări că în toate casele teritoriale vor începe, de marţi, plăţile pentru spitale, servicii medicale şi medicamente, iar programul cu publicul va fi reluat.
„Practic, astăzi se deblochează criza din sănătate”, a spus președintele CNAS. Andrei Baciu a amintit că „adoptarea proiectului nu pune presiune pe bugetul de stat şi că modificările implică strict fondurile proprii ale CNAS. În acelaşi timp, am reparat o inechitate, pentru că profesionişti din domeniul asigurărilor sociale de sănătate câştigau mult mai puţin decât angajaţi din alte instituţii cu funcţii similare”.
În consecință, protestul la care urmau să participe astăzi angajaţii caselor naționale de sănătate, pentru că nu au beneficiat de nicio creștere salarială din 2018 și până în prezent, a fost anulat, astfel că salariații din spitale își vor primi salariile, iar unitățile medicale nu vor rămâne fără medicamente și materiale sanitare, iar asigurații care au de rezolvat o problemă la casele de sănătate nu mai au restricții.
Farmaciștii ies în stradă
S-a rezolvat problema angajaților din casele de asigurări de sănătate, dar nemulțumirile din sistemul medical continuă să persiste. Grupul de iniţiativă al farmaciştilor din România şi Sindicatul Naţional al Farmaciştilor din România anunţă că farmacişti din toată ţara vor participa la miercuri, un protest care va avea loc în Piaţa Victoriei, reclamând că, în ultimii ani „nu a fost luată nicio măsură de sprijinirea acestui sector, deşi este unul hiper-reglementat” şi că „farmacistul este o profesie de care autorităţile îşi aduc aminte doar atunci când sunt la ananghie, acesta fiind uitat însă din discuţiile care vizează strategii de sănătate sau programe de prevenţie”.
Farmaciștii solicită, printre altele, decontarea la termen de către CNAS a medicamentelor eliberate de farmacii, implicarea farmacistului în monitorizarea pacienţilor cu boli cronice şi „plata serviciilor farmaceutice pentru a putea susţine cheltuielile de funcţionare, inclusiv pentru remunerarea personalului farmaceutic la un nivel corespunzător pregătirii”.
Nemulțumiri în DSP-uri
Nemulțumiți de salarii și de lipsa personalului sunt și angajații din Direcțiile de Sănătate Publică. Aceștia susțin că sunt 20 de DSP-uri care nu au medici pentru inspecție și control în spitale, iar în toate DSP-urile sunt doar 40 de medici care verifică situația inspecțiilor din unitățile sanitare.
Sindicatul Național Forța Legii, afiliat Confederației Meridian, transmite că „o mare nedreptate a fost făcută în Parlament, lucrătorilor din Direcțiile de Sănătate Publică” județene și a municipiului București, care „nu se bucură de același tratament salarial prin noua lege. Și aceasta deși, în ședința de plen de luni, deputatul Ringo Dămureanu, Secretar al Camerei Deputaților, a cerut plenului să acorde tratament egal între cele două instituții și să admită amendamentul respins în Comisia de Muncă. Amendamentul favorabil lucrătorilor din DSP-uri a fost supus luni votului plenului Camerei Deputaților și respins. Prin votul de marți, Camera Deputaților îi răsplătește pe lucrătorii din CAS-uri pentru greva făcută și îi pedepsește pe medicii și asistenții din DSP-uri pentru că nu au protestat și ei”, transmit reprezentații Forței Legii.