S-au deblocat peste 7.600 de posturi din Sănătate și Asistență socială
Guvernul a aprobat deblocarea a 7.603 posturi din Sănătate, în contextul în care angajările erau blocate din vara anului trecut, dar sindicatele spun că problema a fost rezolvată doar pe jumătate, așa că nu renunță la protestul anunțat pentru luna februarie.
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, cele două memorandumuri ale ministerelor Sănătății și Dezvoltării, prin care s-a solicitat deblocarea angajărilor în spitale.
„Deblocăm astăzi angajările pentru aproape 8.000 de posturi în Sănătate și Asistență Socială! Astfel, toate spitalele care au deficit de medici, asistente și infirmieri vor putea face rapid angajări. Ministerul Sănătății are, în acest an, un buget cu peste 40% mai mare decât în 2023, deci nu este vorba de vreo problemă financiară. De altfel, am alocat circa 6,6 miliarde lei cu care am închis datoriile pe anul trecut din sistemul sanitar, asigurând și cheltuielile curente pe luna ianuarie, pentru medicamente și servicii medicale. Însă, fiecare angajare trebuie să se reflecte, concret, în servicii mai bune pentru pacienți, un plus de empatie și de responsabilitate. Asta este valabil și pentru medicii de familie. Bani avem, dar corect este să-i plătim mai bine pe medicii care muncesc serios! În așa fel încât serviciile prestate efectiv să primeze în fața plății pe liste de pacienți, adică pentru niște nume puse pe o hârtie!”, a anunțat premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.
Peste 3.000 dintre cele 7.603 posturi deblocate de Executiv sunt pentru unitățile medicale subordonate Ministerului Sănătății, iar celelalte pentru spitalele din subordinea autorităților locale, a precizat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, după ședința de Guvern.
Ministrul a subliniat că s-au aprobat „toate posturile de medic solicitate atât de către Ministerul Sănătății, cât și de către Ministerul Dezvoltării, iar aceste solicitări coincid cu solicitările unităților sanitare. În total, peste 2.500 de posturi de medic, jumătate din posturile de asistent și 30% din alt personal”, a detaliat ministrul Sănătății, care le-a cerut unităților sanitare „să demareze imediat procedurile necesare” pentru scoaterea acestor posturi la concurs în 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, astfel încât cei peste 7.600 de oameni „care ar putea să ajute sistemul de sănătate, să poată să fie angajați cât mai repede”.
Reprezentanții spitalelor spun însă că în cel mai bun scenariu vor avea oameni noi pe statele de plată abia peste două luni.
Și pentru serviciile de ambulanță au fost aprobate 365 de posturi, ministrul Sănătății subliniind că „medicina de urgență reprezintă o prioritate, iar intervențiile, mai ales acum, în această perioadă, la diverse solicitări, sunt extrem de importante și credem că în felul acesta putem acoperi nevoia de personal”.
Ministrul Sănătății a mai spus că, la nivelul Guvernului, vor continua discuțiile privind nevoile de personal în sistemul sanitar și, în funcție de gradul de ocupare al posturilor scoase la concurs și de necesități, vor putea fi inițiate și alte memorandumuri de aprobare, pe parcursul acestui an.
Alexandru Rafila a amintit că „de la 1 ianuarie toate posturile care se vacantează în sistemul de sănătate, indiferent de subordonarea unității sanitare, vor putea fi scoase la concurs fără memorandum. Deci … persoanele care se pensionează, pleacă din sistem ș.a.m.d. eliberează posturi care se pot scoate imediat la concurs de către conducerea fiecărei unități sanitare şi lucrul ăsta cred că este foarte bun”.
În contextul în care s-au deblocat doar jumătate din posturile cerute pentru asistenții medicali și 30% din cele pentru persoanlul TESA și auxiliar, lipsa de personal rămâne în continuare acută, mai ales în provincie, unde chiar dacă s-au aprobat toate posturile de medic cerute, este greu de crezut că se vor ocupa în totalitate.
Sindicatele spun însă că numărul de posturi deblocate reprezintă doar jumătate din necesar, iar „spitalele vor funcționa în continuare la nivel de avarie. Sunt anumite zone, precum UPU, care au fost deblocate şi anul trecut şi au rămas descoperite, pentru că ori nu s-a prezentat nimeni, ori au venit şi după prima lună, văzând salariul şi volumul de muncă, au renunţat. Noi mergem mai departe cu calendarul de proteste, deoarece am cerut și creșterea veniturilor și pentru plata gărzilor. În februarie este posibilă o grevă generală”, susține Iulian Pope, prim-vicepreședinte Sanitas.
Ministrul Sănătății spune însă că ar vrea mai întâi „să încercăm să ocupăm aceste posturi, nu să ne gândim de ce nu sunt mai multe. Nu sunt posturi care se ocupă de la sine, sunt posturi care se ocupă prin concurs”, a atras atenția Alexandru Rafila.
Referitor la majorările salariale cerute de sindicate pentru personalul TESA și celelalte categorii de personal nemedical din spitale, ministrul spune că „într-adevăr, este o problemă sensibilă, mai ales la nivelul personalului TESA din spitale și încercăm ca, în perioada următoare, în cursul acestui trimestru, să găsim o soluție și pentru personalul TESA, unde există într-adevăr situații în care salarizarea personalului nu este stimulativă, comparativ cu… (personalul CNAS – n.r.) și cu alt personal care lucrează în unitatea sanitară, mai ales la nivelul spitalelor”, a afirmat Alexandru Rafila, subliniind însă că acest lucru este posibil „în funcție de modul în care se strâng banii la bugetul de stat, încât acest lucru să poată să fie nu numai aprobat, ci și implementat”.
Memorandumul adoptat astăzi la propunerea Ministerului Sănătății deblochează angajările pentru 3.048 de posturi vacante sau temporar vacante din cadrul unităților subordonate Ministerului Sănătății: 1.055 de posturi de medic; 928 de asistenți medicali; 700 de posturi pentru personal de specialitate medico-sanitar și personal auxiliar-sanitar; 365 de posturi în cadrul serviciilor de ambulanță.
Alte 4.555 de posturi din sănătate și asistență socială au fost aprobate pentru unitățile publice din subordinea autorităților locale din cele 41 de județe și municipiul București: 1.510 posturi de medici solicitate (inclusiv stomatologi); 1.847 de posturi pentru personal medical auxiliar (asistente, moașe, infirmiere); 345 de posturi pentru personal de specialitate (kinetoterapeut, chimist, biolog, psiholog, laborant, tehnician medical, psihopedagog, farmacist etc.) și 853 de posturi pentru personal auxiliar (asistent social, jurist, inginer, economist, inspector etc).
Lipsa de personal din spitale se accentuează și în străinătate, după cum a atras atenția Organizația Mondială a Sănătății, dar în România, în timp ce medicii și asistentele pleacă spre alte țări, locurile care rămân libere sunt din ce în ce mai multe.