Spitalul Dimitrie Gerota angajează 200 de medici, fără concurs

2 noiembrie 2020 | 0 comentarii |

Perioada de încadrare este de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire, iar posturile sunt disponibile în cadrul Compartimentului Suport Covid-19 de la nivelul UPU.

 

Departamentul Situații de Urgență a anunțat disponibilitatea unui număr de 200 de posturi pentru medicii rezidenți din anii 4 și 5, dar și pentru cei care au promovat examenul de specialitate și nu au posturi, în cadrul spitalului Dimitrie Gerota, subordonat Direcției Medicale a Ministerului Afacerilor Interne. Necesarul de medici a apărut ca urmare a înființării Compartimentului Suport Covid-19 în cadrul Unității de Primiri Urgențe din structura unității medicale, pe fondul creșterii numărului de persoane infectate cu noul coronavirus.

Pentru a putea face față valului de pacienți, autoritățile au decis că este nevoie de înființarea unei astfel de compartiment, care să preia cazurile de Covid-19 în cadrul UPU, lăsând medicilor posibilitateasă se ocupe astfel și de pacienții cu alte patologii. Noua structură are prevăzut un număr de 200 de posturi de medici rezidenți și specialiști, iar pentru că spitalul Dimitrie Gerota face parte din Ministerul de Interne, a fost nevoie de o ordonanță de urgență care să reglementeze acest lucru.

 

Odată cu aprobarea actului normativ, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat cele 200 de posturi disponibile, care vor fi ocupate fără concurs, pe o perioadă determinată, de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 6 luni, în cazul în care situația epidemiologică nu se va îmbunătăți.

Posturile sunt destinate medicilor care au promovat examenul de specialitate dar nu au prins posturi, precum și medicilor rezidenți din anii 4 și 5 de studiu. Specialitățile vizate sunt Anestezie Terapie Intensivă, Medicină de urgență, Epidemiologie, Radiologie – imagistică medicală, Boli infecțioase și Pneumologie.

Cei 200 de medici vor fi încadrați pe funcții de personal contractual, iar ulterior încadrării vor fi detașați prin ordin al șefului DSU, acolo unde va fi nevoie de ei și vor contribui astfel la asigurarea asistenței medicale de specialitate pacienților cu Covid-19. Aceștia vor beneficia la încadrare de sporul Unității de Primiri Urgențe, iar în cazul detașării, de  sporul conform specialității respective, de indemnizația de detașare  –50% din salariul de încadrare – şi de diurna zilnică  reprezentând 2% din salariul de încadrare.

 

Important de reținut este și faptul că, înainte de încetarea contractului la spitalul Gerota, medicii se vor putea transfera, fără concurs, pe posturi vacante în specialitatea respectivă, din sistemul public de sănătate.

Medicii interesați de această ofertă trebuie să întocmească mai întâi un dosar de încadrare care să conțină o cerere tip, adresată directorului general al spitalului, un curriculum vitae – model Europass, copia actului de identitate, copii ale documentelor de studii și adeverință medicală care să conțină antecedentele medicale personale, inclusiv cele psihice, eliberată de către medicul de familie.

Aceste documente se trimit în format electronic , către Biroul de Resurse Umane din cadrul spitalului Dimitrie Gerota la adresele de e-mail spital.gerota@mai.gov.ro și dgmum-anunturi@dsu.mai.gov.ro, urmând ca documentele în original să fie prezentate la încadrare pentru conformitate. Relații suplimentare se pot obține, în intervalul orar 08.00-16.00, la numărul de telefon 021.3037080, interior 28227.

Modelul de CERERE se poate descărca de la adresa – http://www.dsu.mai.gov.ro/comunicat-angajari/

 


Adaugati un comentariu


 

*