S-au scurs 15 ani de la cea mai mare catastrofă produsă în județul Buzău

Victimele exploziei de la Mihăilești au fost comemorate în această dimineață, la locul tragediei.

 

În dimineața zilei de 24 mai 2004, în localitatea buzoiană Mihăilești, pe drumul european E85, la 32 de kilometri de Buzău, avea loc cea mai mare catastrofă rutieră din România, care constituie și în prezent una dintre cele mai triste pagini din istoria salvatorilor buzoieni, dar și din istoria modernă a pompierilor din întreaga țară.

Deși tot mai puțini români își mai aduc aminte de momentul fatidic de acum 15 ani, odată cu trecerea anilor, memoria acelei zile a rămas vie în amintirea celor care au avut norocul să supraviețuiască exploziei devastatoare a unui camion încărcat cu 20 de tone de azotat de amoniu, și a celor care și-au pierdut atunci camarazii sau pe cineva drag.

De altfel, aceștia sunt singurii care mai comemorează, an de an, tristul eveniment, așa cum s-a întâmplat și în această dimineață, la monumentul ridicat la Mihăilești, chiar pe locul în care 7 pompieri militari, 2 jurnaliști și alte 9 persoane și-au pierdut viața, iar alte 13 persoane au fost rănite grav, rămânând cu sechele pentru tot restul vieții.

 

Pentru cei care au uitat, reamintim că în acea dimineață fatidică, un camion încărcat cu 400 de saci cu azotat de amoniu s-a răsturnat pe marginea șoselei, ca urmare a exploziei unui cauciuc, fiind apoi cuprins de flăcări. La fața locului au fost chemați pompierii, însă chiar în momentul în care autospecialele au ajuns, iar militarii se pregăteau să intervină, amestecul de azotat de amoniu și motorină scursă din rezervorul camionului a atins temperatura critică. Pe fondul incendiului s-a produs o explozie devastatoare, care a spulberat totul pe o rază de câteva sute de metri. Suflul și schijele aruncate au afectat totul pe o rază de mai bine de un kilometru, chiar și mai multe case aflate la mare distanță, la marginea localității Mihăilești.

Craterul produs în urma dezastrului a fost astupat în grabă în urma dispozițiilor lui Miron Mitrea, ministrul Transporturilor de la vremea respectivă, o serie de probe ce ar fi putut fi relevante în anchetă rămânând probabil îngropate. De tragedia de acum 15 ani nu mai amintește acolo decât monumentul ridicat în memoria victimelor care au pierit în urma celei mai mari catastrofe de pe șoselele României.

 

Aici a avut loc azi o slujbă de comemorare organizată, ca în fiecare an, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neron Lupașcu din Buzău, pentru cinstirea memoriei celor șapte pompieri eroi care și-au pierdut viața în timp ce se aflau la datorie.

Totodată, în fiecare din subunitățile ISU din județ a fost ținut un moment de reculegere iar sirenele tuturor autospecialelor de intervenție au răsunat, dând astfel onorul celor șapte eroi, de la dispariția cărora se împlinesc astăzi 15 ani: maior post mortem – Doru-Mihai Mihalache, sublocotenent post mortem – Romeo Necula, sublocotenent post mortem – Valentin Cezar Manta, sublocotenent post mortem – Nicolae Jianu, sublocotenent post mortem – Silviu Stan, sublocotenent post mortem – Georgian Medeleanu, sublocotenent post mortem – Florentin Valentin Oprea.

Tot atunci au pierit, în timp ce își făceau datoria, jurnaliștii buzoieni Elena Popescu și Ionuț Barbu, cărora li se adaugă alți 9 localnici și ocupanți ai vehiculelor aflate la acel moment pe șosea, în apropiere de locul tragediei.

Procurorii au stabilit la scurt timp că explozia de la Mihăileşti a generat distrugeri de peste 2,6 miliarde lei vechi, Guvernul României a acordat câte un ajutor de urgenţă familiilor victimelor, în valoare de 120 de milioane de lei, iar răniţii au primit câte 60 de milioane de lei vechi.

Vinovaţi de producerea dezastrului de la Mihăileşti au fost găsiţi și pedepsiți de instană cei trei reprezentanţi ai firmelor care au asigurat transportul şi livrarea azotatului de amoniu. Nimic nu poate compensa însă pierderile de vieți omenești și durerea celor rămași cu sechele sau ale familiilor care și-au pierdut pe cei dragi.

 

Și-au pierdut viața la Mihăileşti, pe 24 mai 2004:

Alin Magearu, 37 de ani, Buzău

Camelia Simion, 50 de ani, Râmnicu Sărat

Daniel Pelmuş, 37 de ani, Mihăileşti, Buzău

Doru Mihai Mihalache, căpitan, 33 de ani, Buzău

Elena Popescu, reporter, 26 de ani, Valea Râmnicului, Buzău

Emil Şerbu, Valea Râmnicului, Buzău

Florin Valentin Oprea, locotenent post-mortem, 21 de ani, Blăjani, Buzău

Georgian Medeleanu, locotenent post-mortem, 21 de ani, Blăjani, Buzău

Ion Tudose, 34 de ani, Mihăileşti, Buzău

Ionuţ Ovidiu Barbu, cameraman, 25 de ani, Buzău

Liviu Stan, locotenet post-mortem, 23 de ani, Tisău, Buzău

Marian Ailincăi, 26 de ani

Nicolae Jianu, locotenent post-mortem, 25 de ani, Ruşeţu, Buzău

Rica Ionescu, 34 de ani, din Mihăilesti, Buzău

Romeo Necula, maior post-mortem, 35 de ani, Verneşti, Buzău

Valentin Cezar Manta, locotenent post-mortem, 21 de ani, Tisău, Buzău

Valentin Magearu, 23 de ani, Buzău

Roman Marcu Florin, 36 de ani, Craiova, şoferul TIR-ului

 

Au fost răniţi la Mihăileşti, în 2004:  

Gabriel Hurlup, şeful de post de la Mihăileşti

Marian Ilie Simi, pompier, rămas fără un picior

Raluca Novac avea 15 ani, se afla într-o maşina care venea de la Roman spre Bucureşti

Cornel Ciobanu, taximetrist

Bianca Gheorghe, 37 de ani

Constantin Vasilescu, plutonier adj. şef, 54 de ani

Nicoleta Popa, 22 ani, Buzău

Gabriel Tudose, mecanic utilaje în Bucureşti, din Buzău

Gheorghe Bănică, 37 de ani, Buzău

Romeo Baciu, 21 de ani, soldat

Mariana Bratu, soţia lui Alin Magearu

Romeo Panciu, pompier

Ramon Pătraşcu, pompier

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*