Se majorează vârsta de pensionare a medicilor militari

12 iunie 2018 | 0 comentarii |

Medicii militari și subofițerii sanitari, indiferent de gradul militar deţinut, vor fi menţinuţi în activitate până la împlinirea vârstei de pensionare stabilită pentru medicii/asistenţii medicali civili.

 

Criza de medici care se resimte din plin în sistemul public de sănătate din România este din ce în ce mai acută și în sistemul medical militar, chiar dacă ân acest segment salariile și condițiile de a profesa sunt net superioare celor din domeniul civil. Pentru a diminua această criză, ministrul Apărării, Mihai Fifor, a decis ca în acest an universrsitar să se dubleze numărul de locuri la admitere pentru Institutul Medico-Militar (100 la UMF Carol Davila București și alte 100 de locuri la UMF Târgu Mureș), dar a luat în calcul și majorarea vârstei de pensionare a medicilor militari aflați deja în activitate.

Astfel, printr-un proiect legislativ, avându-l pe ministrul Fifor printre inițiatori, se propune egalizarea vârstei de pensionare a medicilor, indiferent dacă aceștia activează în sistemul medical militar sau civil.

Propunerea legislativă „pentru completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare” a trecut de Senat (prima Cameră sesizată) și va ajunge în curând la vot în Camera Deputaților (decizională), cu propunerea de adoptare.

 

Sursa foto: MApN

Potrivit proiectului de act normativ, medicii militari, indiferent de gradul militar deținut, vor ieși la pensie la aceeași vârstă la care ies și medicii din instituțiile medicale civile, respectiv, la vârsta de 65 de ani, și nu ca în prezent, când ofițerii medici au aceeași vârsta standard de pensionare cu cea a ofițerilor de arme, respectiv 56 de ani și 8 luni.  Potrivit actului normativ, vârsta de pensionare a acestora se va majora până la 60 de ani în 2030. Și în cazul subofițerilor sanitari, indiferent de gradul pe care-l dețin, vârsta de pensionare va crește până la 60 de ani în 2030, la ora actuală aceștia fiind pensionați la 56 de ani şi 8 luni, în timp ce asistenţii medicali civili se pensionează la 65 de ani.

În expunerea de motive, inițiatorii arată că, în contextul în care personalul din sănătatea publică migrează masiv către țări mai dezvoltate din punct de vedere economic și către mediul privat, este necesară modificarea vârstei de pensionare a medicilor militari, astfel încât aceștia să rămână mai mult timp în sistemul medical și să valorifice experiența profesională căpătată de-a lungul anilor.

Prezenta inițiativă legislativă urmărește, pe de o parte, clarificarea unor situații jridice punctuale, care se impun a fi corelate odată cu aparoția unor acet normative noi în domeniul salatizării, pensiilor militare, reformei în domeniul sănătății, iar pe de altă parte își propune reașezarea piramidei de grade și funcții și posibilitate de evoluție în cariera militară a diferitelor categorii de personal prin măsuri proactive de motivare și fidelizare, în contextul în care instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională se confruntă cu un puternic deficit de personal, generat de ieșirile masive din sistem, în perioada 2016-2017”, se arată în expunerea de motive.

 

Totodată, se consideră că un medic atinge un vârf de competență în preajma vârstei de 50 de ani, iar ieșirea la pensie a medicilor militari aproape de această vârstă nu permite pacienților să beneficieze de competența și experiența acestora.

Menținerea actualelor reglementări creează accentuarea deficitului de personal medical în sistemul de securitate națională, ordine publică și apărare națională, angajatorii privați pe acest segment beneficiind, fără investiții prealabile în formarea și dezvoltarea acestora, de experiența și expertiza medicilor și asistenților medicali militari, susțin cei ce au propus modificarea statutului cadrelor militare.

Proiectul de act normativ a obținut deja aviz favorabil din partea Guvernului, a fost prezentat  în Biroul Permanent al Camerei Deputaților și a fost deja dezbătut și aprobat în mai multe comisii, iar în scurt timp ar putea fi supus votului final în Parlament, după care va fi trimis la promulgare.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*