Secția Buzău a Spitalului CF Galați, transformată în unitate suport Covid19

30 iulie 2020 | 0 comentarii |

Totodată, cei 13 medici de medicină școlară din județ au fost detașați la Direcția de Sănătate Publică, unde se vor ocupa în special de evaluarea pacienților nou depistați cu SARS-CoV-2.

 

În urma solicitărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Buzău, Ministerul Sănătății a inclus în lista spitalelor suport Covid-19 și secția exterioară Buzău a Spitalului Regional CF Galați, cunoscut buzoienilor ca „Spitalul CFR”.

Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial, iar astăzi, reprezentanții DSP Buzău și cei ai CF Galați se întâlnesc la Prefectură, pentru a pune la punct detaliile  privind funcționarea acestei unități medicale conform normelor și protocoalelor în care se încadrează srotalele suport Covid-19.

Pentru început, vrem să stabilim ce dotări mai sunt necesare, pentru ca secția de la Buzău a CF Galați să poată avea noua funcționalitate: trebuie asigurate circuitele, trebuie văzut dacă mai au nevoie de ceva aparatură și de medicamente, dacă le mai trebuie personal medical, precum și stabilirea protocolului de intervenție pentru gestionarea pacienților diagnosticați cu SARS-CoV-2. Sperăm ca în cel mai scurt timp să punem totul la punct și să se înceapă noua activitate”, a precizat directorul executiv adjunct al DSP Buzău, Daniela Dumitru, care a menționat că unitatea medicală are 80 de paturi, dar probabil doar 50 vor putea fi valorificate pentru pacienți Covid-19, având în vedere că trebuie respectate alte norme de internare decât cele obișnuite.

 

Daniela Dumitru

Pentru început, aici vor fi internați  pacienții asimptomatici și cu simptomatologie ușoară care nu au mai putut fi internați, pentru evaluare. „Avem deja 100 de pacienți care n-au mai putut fi internați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat și în secțiile exterioare destinate tratării pacienților infectați cu noul virus din cadrul Spitalului Județean Buzău, pentru că nu mai au locuri disponibile. Aici, când se mai externează câte unul dintre pacienții vindecați, se internează cazurile cu simptomatologie medie și cele grave. În plus, aceștia nu au putut fi nici evaluați de un medic, pentru că nu a existat posibilitatea internării lor pentru 48 de ore, în care să li se facă analizele necesare și să li se observe simptomatologia, iar la Spitalul CFR asta vrem să se întâmple, cât mai curând, pentru ca ulterior, medicul evaluator să ne comunice dacă pacientul respectiv trebuie internat sau poate rămâne în carantină la domiciliu”, a explicat Daniela Dumitru.

Conform ultimei raportări a DSP Buzău, în județ sunt 100 de persoane confirmate pozitiv  la infecția cu SARS-CoV-2, dar pentru că spitalele care pot să preia bolnavi Covid sunt pline, au fost izolați la domiciliu, unde nu pot fi evaluați de un medic, așa cum este procedura, pentru a se decide dacă este neapărat necesară internarea sau pot rămâne în continuare la domiciliu.

 

Problema evaluării va fi rezolvată, deocamdată, cu ajutorul celor 13 medici școlari detașați la DSP, prin decizia Comandantului acțiunii, dr. Raed Arafat, începând cu data de 31 iulie. Doi dintre ei s-au prezentat chiar de astăzi la DSP și au început să lucreze alături de personalul medical al instituției.

Conform Legii privind măsuri igienico-sanitare pentru situaţii deosebite de risc epidemiologic sau biologic, medicii au la dispoziţie 48 de ore pentru a evalua şi diagnostica un pacient depistat pozitiv cu SARS-CoV-2, iar în funcţie de simptome, analize şi de alte afecţiuni, decid dacă se impune izolarea sau spitalizarea acestuia, în funcţie de starea pacientului.

În cel mult 48 de ore, medicul poate propune ca pacientul să rămână în spital până la vindecare sau dacă, în cazul în care nu prezintă simptome grave, poate merge acasă. Pacientul care refuză internarea şi pleacă acasă trebuie să semneze o declaraţie pe propria răspundere că nu va interacţiona cu alte persoane, iar în cazul în care autorităţile vor demonstra că nu a respectat regulile şi i-a infectat şi pe alţii, riscă dosar penal.

Persoanele care au un test pozitiv, dar nu prezintă simptome în primele 48 de ore în spital, se pot izola la domiciliu, iar poliţia va verifica dacă respectă sau nu legea. Măsura carantinării se aplică persoanelor care au intrat în contact direct cu persoanele infectate și se dispune pentru fiecare persoană individual prin decizie a Direcției de Sănătate Publică competentă teritorial.

 

În ultimele 24 de ore, în județul Buzău s-au depistat 36 cazuri noi de îmbolnăvire cu noul Coronavirus. Cinci dintre pacienți au fost testați și diagnosticați la laboratoare private, iar alți cinci în unități sanitare din București. Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 10 ani și 89 de ani, dar internați au fost doar cei cu simptome mai grave, întrucât la acest moment, în județul Buzău, toate paturile destinate internării acestei categorii de pacienți sunt ocupate. Din această cauză, 100 de pacienti confirmați pozitiv, asimptomatici sau cu simptomatologie ușoară, se află în izolare la domiciliu (în ziua anterioară erau 76).

S-a ajuns astfel ca Buzăul să aibă 1.285 de  persoane confirmate pozitiv Covid-19 de la începutul pandemiei. Dintre acestea, 683 au fost declarate vindecate, iar  35 au decedat. Ultimul deces este al unui pacient în vârstă de 68 ani din Buzău, care s-a prezentat la UPU – Spitalul Județean de Urgență Buzău cu simptomatologie respiratorie severă (dispnee, fatigabilitate, febră) în data de 26 iulie, acesta având și comorbidități (mielom multiplu stadiul III). Starea pacientului s-a agravat rapid, iar în dimineata zilei următoare a survenit decesul. A fost confirmat cu SARS CoV2 a doua zu după deces.

La ora actuală, 154 de buzoieni se află în carantină la domiciliu, iar pentru alți 208 a fost instituită izolarea la domiciliu. 

.

 


Adaugati un comentariu


 

*