Șefi de laborator, cercetați pentru că au refuzat să efectueze teste Covid-19

Aceștia sunt acuzați că au refuzat probe recoltate de la persoane suspecte, pentru a putea face teste pentru cei care intenționau să plece în concediu în străinătate.

 

Doi șefi de laborator din Craiova sunt cercetați penal pentru abuz în serviciu și zădărnicirea combaterii bolilor, fiind acuzați de procuri că au refuzat să prelucreze probe prelevate de la mai multe persoane suspecte de Covid-19, pe motiv de lipsă de timp, în condițiile în care aceștia prelucrau probe recoltate de la cei care intenționau să plece în vacanță peste hotare și aveau nevoie de o dovadă că nu sunt infectați cu noul coronavirus.

Este vorba de șeful laboratorului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova și de șeful laboratorului Spitalului Județean de Urgență din același oraș, acestea fiind laboratoarele în care sunt prelucrate testele recoltare de Direcția de Sănătate Publică Dolj, de la persoanele suspecte de Covid-19.

Procurorii care instrumentează cazul susțin că cei doi șefi de laborator au început să refuze probe primite de la DSP începând cu luna iunie, până în prezent, iar motivul invocat de aceștia era unul neîntemeiat.

Odată cu debutul sezonului vacanțelor, la cele două laboratoarele au început să fie prelucrate doar o parte din probele trimise de la DSP, șefii celor două unități invocând faptul că nu au timp suficient pentru a efectua testele întrucât au primit probe și din alte județe.

 

O parte dintre probele care ar fi trebuit analizate într-un interval cât mai scurt cu putință au fost astfel refuzate sau au fost amânate și s-a pierdut astfel timp prețios până la efectuarea testelor necesare în cazul unor persoane care erau suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Procurorii care instrumentează cazul susțin că, în acest timp, în cele două laboratoare erau efectuate teste la cerere, pentru persoane care doreau să plece în concediu în străinătate, și care nu prezentau nicidecum o urgență.

Mai grav este faptul că, întârziind nejustificat efectuarea testelor, a fost întârziată și luarea măsurilor preventive în cazul persoanelor suspecte, iar în acest mod, procurorii spun să cei doi șefi de laborator se fac vinovați și de comiterea infracțiuni ide zădărnicire a combaterii bolilor.

 

În ultimele săptămâni, într-un cămin de bătrâni din Craiova şi într-un centru pentru persoane cu dizabilităţi din Filiaşi, aproximativ 200 de persoane s-au îmbolnăvit de Covid-19, iar epidemiologii din cadrul DSP Dolj spun că, aici, rezultatele testelor au venit chiar şi după 10 zile.

În perioada iunie 2020 – până în prezent, funcţionari publici din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş Craiova, respectiv Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr.1 Craiova, unităţi spitaliceşti dotate cu aparate medicale tip P.C.R., folosite în detectarea virusului SARS COV 2, încadraţi în funcţia de şefi laboratoare, sub pretextul prelucrării unor teste din alte judeţe limitrofe, au refuzat să primească pentru testare toate probele recoltate de către DSP Dolj, în urma constatării unor cazuri de infectare cu virusul menţionat, fapt ce are ca urmare întârzierea în luarea unor măsuri de prevenire sau combatere a infectărilor în locaţiile identificate de organele de sănătate publică”, arată într-un comunicat remis pe această temă de către anchetatori.

 


Adaugati un comentariu


 

*