Sistem de telemedicină implementat în urma unui documentar tv

În urma difuzării unui documentar despre activitatea asistenților medicali comunitari care deservesc localitățile izolate din județul Botoșani, o firmă germană a decis să vina în ajutorul acestora și al pacienților.

 

Din această vară, locuitorii din cinci comune izolate ale județului Botoșani vor beneficia de consultații medicale prin intermediul unui sistem de telemedicină, putând astfel intra în contact de la mare distanță cu medicii de familie și cu alți specialiști care au fost de acord să ia parte la acest proiect pilot. Elementul principal îl vor constitui asistenții medicali comunitari, care vor avea misiunea de a se deplasa ca și până acum în zonele izolate din județ, având asupra lor niște tablete dotate cu camere web, pe care este instalată o aplicație care va face posibilă interacțiunea de la distanță dintre medici și pacienți.

Acest proiect care va fi implementat pentru început în comunele Cristeşti, Hilişeu-Horia, Lunca, Adăşeni şi Manoleasa – localități alese pe criteriul distanței față de unitățile de primiri urgențe și cel al acoperirii cu medici de familie în zonele respective – a pornit de la un documentar difuzat în Germania și Franța de canalul de televiziune Arte, în care era prezentată activitatea de zi cu zi a asistenților medicali comunitari din județ, care lucrează în zonele izolate. Evident că pentru telespectatorii din cele două țări, unde serviciile medicale sunt mult peste cele din România, documentarul a stârnit numeroase reacții, prin urmare, pe adresa DSP Botoșani sosind tot mai multe semnale din străinătate din partea unor persoane, asociații sau companii care și-au exprimat disponibilitatea de a se implica pentru a veni în sprijinul protagoniștilor documentarului și al pacienților de care aceștia au grijă.

 

Printre cei care au luat legătura cu autoritățile sanitare din Botoșani s-au numărat și reprezentanții unei firme de software din Germania, care au venit cu propunerea implementării unui astfel de sistem de telemedicină, oferindu-se să realizeze gratuit softul necesar și să suporte toate costurile necesare achiziției dispozitivelor.

Prin urmare, au fost achiziționate mai multe tablete dotate cu camere web, iar pe aceste dispozitive va fi instalată aplicația creată de specialiștii germani, prin intermediul căreia pacienții din cele cinci comune selectate în proiectul pilot vor putea fi consultați de la distanță de către medicii de familie și de medicii specialiști.

Tabletele vor fi distribuite asistenților medicali comunitari și medicilor implicați în proiect, primii având misiunea de a se deplasa în comunele respective și a identifica persoanele care au nevoie de consultații medicale. Prin intermediul tabletelor și al camerelor web cu care acestea sunt dotate, se va putea astfel realiza conexiunea între medici și pacienți.

 

Carmen Hliban, coordonatorul asistenților medicali comunitari la nivelul DSP Botoșani, spune că beneficiile acestui sistem de telemedicină sunt multiple, enumerând în acest sens reducerea costurilor privind transportul, diminuarea timpului de așteptare pentru pacienți și creșterea numărului de pacienți care vor putea fi vizitați de un asistent medical comunitar în cursul unei zile de lucru.

Distanţa la un pacient la altul este foarte mare, se face naveta, se merge pe jos. Activitatea derulată de aceşti profesionişti ai sistemului medical, care lucrează, practic, la firul ierbii, cu pacienţii, cu beneficiarii, în comunităţile rurale este foarte dificilă. Localităţile în care se va implementa acest sistem au fost alese pe criterii de distanţă faţă de secţiile de primiri urgenţă, iar un alt criteriu a vizat acoperirea cu specialişti în medicina de familie din zona rurală. Demararea concretă a acestui proiect se va realiza undeva în vară, spre toamnă, pentru că se lucrează la conexiunile pe partea de soft şi la conexiunile cu specialiştii, la interconectarea între softuri. Până în prezent au fost achiziţionate tabletele care urmează să fie folosite de asistenţii comunitari şi de medicii de familie şi specialiştii care vor fi cuprinşi în program şi au fost selectate cinci comune din judeţul Botoşani, greu accesibile, situate la distanţe mari faţă de oraş”, a declarat coordonatorul asistenților medicali comunitari din Botoșani.


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*