SJU Buzău a primit o nouă donație de aparatură medicală

Valoarea celor șase aparate medicale care vor intra în dotarea secțiilor spitalului este de aproape 70.000 de euro.

 

Spitalul Județean de Urgență Buzău a primit azi o dublă donație de aparatură medicală, constând în două aparate de ventilație mecanică și alte patru aparate EKG. Prima dintre donații a venit din partea Fundației Comunitare Buzău, care a achiziționat cele două aparate de ventilație mecanică în valoare de 36.000 de euro din donații strânse în cadrul campaniei Împreună Protejăm Buzăul, demarată la jumătatea lunii martie, la debutul stării de urgență.

Suma necesară achiziției celor două aparate de ventilație mecanică a fost donată integral de BRD, iar procedurile de achiziție au fost demarate în ultima perioadă din luna martie, și au fost finalizate cu succes zilele trecute.

Astfel, campania umanitară derulată în parteneriat cu Crucea Roșie Buzău și-a atins scopul, fiind achiziționate cele două ventilatoare mecanice pe care inițiatorii le aveau în plan încă de la startul campaniei, dar și numeroase echipamente de protecție și alte bunuri necesare, care au fost donate în perioada crizei spitalului județean și altor unități medicale din județ.

 

Cele două ventilatoare donate în cursul zilei de azi vor intra în dotarea secției ATI a spitalului.

Tot azi, a fost primită și o donație din partea Camerei de Comerț și Industrie Buzău, care a oferit unității medicale patru aparate EKG în valoare de 33.000 de lei, care vor deservi secțiile ATI, Cardiologie, UPU și  Explorări Funcționale.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău aduce mulțumiri Fundației Comunitare Buzău și Camerei de Comerț și Industrie Buzău pentru aceste donații care vin în sprijinul pacienților, precum și al cadrelor medicale în lupta cu noul coronavirus. Menționăm ca avem o colaborare veche si fructuoasă cu Fundația Comunitară Buzău, care a fost mereu alături de noi și ne-a sprijinit prin voluntariat, donații în echipamente și bani”, se arată într-un comunicat transmis astăzi de biroul de presă al unității medicale.

 


Adaugati un comentariu


 

*