Societatea Romana de Neuropatie Diabetica isi alege o noua conducere
Membrii organiziatiei isi pot depune dosarele pentru posturile din Consiliul Director pentru care se vor organiza alegeri luna viitoare.
Societatea Romana de Neuropatie Diabetica (SRND)-NeuroDiab isi va schimba, peste o luna, conducerea. Actualul Consiliu Director ajunge la final de mandat.
Astfel, in data de 20 iulie, cu ocazia unei noi editii a Scolii de Vara NeuroDiab, care se va desfasura la Sinaia, va avea loc si alegerea noii echipe, care va coordona activitatea organizatiei profesionale in perioada 2017 – 2021. Cu aceasta ocazia va fi ales un nou presedinte, doi noi vicepresedinti, un secretar general, un director stiintific si un trezorier, precum si trei membri ai Consiliului Director.
Zilele trecute a fost deschisa campania pentru depunerea candidaturilor, asa ca cei interesati isi pot depune dosarele, pana pe data de 10 iulie, inclusiv, pe pagina oficiala a Neurodiab, la sectiunea speciala destinata alegerilor de luna viitoare.
In perioada 11 – 14 iulie, o comisie de validare va evalua dosarele depuse, dupa care vor fi publicate candidaturile validate, pe acelasi site, pentru ca in data de 20 iulie sa aiba loc alegerile, in urma carora va fi desemnata o noua conducere.
Dosarul de candidat trebuie sa contina o scrisoare de intentie in care sa fie precizata si functia pentru care se candideaza, un CV cu fotografie si, in cazul candidatilor pentru functia de presedinte, un plan de management pentru viitorul mandat.
Isi pot depune candidaturile doar specialistii care sunt membri activi ai Neurodiab, cu drepturi depline, care au implinit varsta minima de 21 de ani, si au cotizatia platita la zi.
Candidatii validati pentru postul de presedinte isi vor sustine planul de management in data de 20 iulie, inainte de alegeri, iar pentru a castiga acest post, un candidat trebuie sa obtina cel putin jumatate plus unu din numarul voturilor membrilor prezenti.
Cursurile Scolii de Vara NeuroDiab vor avea loc anul acesta in perioada 20 – 23 iulie si se adreseaza exclusiv medicilor tineri – rezidenti si specialisti in diabet, neurologie, medicina interna, cardiologie, gastroenterologie, endocrinologie, urologie, nefrologie, chirurgie, ortopedie, medicina de familie. Pe parcursul celorr 4 zile, acestia vor lua contact cu profesionisti experimentati, lectori nationali si internationali de renume si se vor implica in sesiuni stiintifice, demonstratii, prezentari de caz si ateliere practice, pregatite pentru a contribui la dezvoltarea practicii medicale in gestionarea neuropatiei diabetice.
Neurodiab are drept scop desfasurarea de activitati cu caracter medical, stiintific, de cercetare si pregatire profesionala in domeniul medical, de edificare, largire a bazei materiale stiintifice pentru dezvoltarea si studiul neuropatiei diabetice in Romania, de promovare si sprijinire a integrarii Romaniei si sub aspect medical in Uniunea Europeana, precum si de furnizare de servicii medicale.