Solstițiul de iarnă – începe iarna astronomică

21 decembrie 2022 | 0 comentarii |

Debutul iernii astronomice 2022 are loc pe 21 decembrie, la ora 23 și 38 de minute, iar evenimentul este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcării reale a Pământului în jurul Soarelui.

 

În jurul datei de 21 decembrie (cel mai adesea), sau 22 decembrie (mai rar), are loc solstițiul de iarnă în emisfera nordică și solstițiul de vară în emisfera sudică. Așadar, în emisfera nordică, la 21 decembrie este cea mai scurtă zi a anului 2022, iar ziua va crește treptat, până la solstițiul de vară – 21 iunie.

Solstiţiul de iarnă este unul dintre cele patru mari momente astronomice ale anului (alături de solstițiul de vară și echinocţiul de primăvară şi cel de toamnă) și coincide cu ultimul curent meteoric al anului – Ursidele, a căror perioadă de manifestare este între 17 și 26 decembrie, cu punctul maxim în noaptea de 22 spre 23 decembrie.

Solstiţiu înseamnă „soare nemişcat” şi marchează prima zi a iernii astronomice în emisfera nordică, când se înregistrează cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte a anului. Acest eveniment astronomic este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui. În emisfera sudică a Pământului, fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 38′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii, el „urcă” – ținând cont de latitudinea medie a țării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont astfel că, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București).

 

Solstiţiul de iarnă se produce când înălţimea Soarelui deasupra orizontului şi intervalul diurn sunt minime (la sud de cercul polar de sud, Soarele nu răsare şi se află la unghiul maxim sub orizont). Este ziua anului în care lumina zilei are cea mai scurtă durată în emisfera nordică şi cea mai lungă durată în cea sudică.

Axa polilor Pământului este înclinată cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre, iar Soarele parcurge, pe parcursul unui an, cercul sferei cerești numit „ecliptică”. La momentul solstițiului de iarnă, Soarele se află în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 38′ sud față de Ecuator, efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Momentul solstițiului de iarnă, al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie, dar nu este un moment fix, care să se întâmple la aceeași oră. În 1903 a avut loc la 23 decembrie și va trebui să se aștepte începutul secolului al XXIV-lea pentru a-l vedea din nou producându-se la această dată. Într-o zi de 20 decembrie a avut loc de 10 ori la sfârșitul secolului al XVII-lea și va cădea din nou la acestă dată la sfârșitul secolului al XXI-lea și la sfârșitul secolului al XXV-lea.

 

Multe dintre popoarele precreștine aveau sărbători în perioada solstițiului de iarnă și cu siguranță că frigul și întunericul (mai ales că nu exista lumină artificială modernă) le afecta moralul. De aceea, faptul că ziua va începe să se lungească provoca o stare de sărbătoare cu mâncare, băutură, cu focuri uriașe și diverse incantații, toate acestea făcându-i pe oameni să uite de frigul de afară și de monotonia zilelor scurte.

Popoarele din vechime celebrau în special soarele, iar succesiunea anotimpurilor era extraordinar de importantă pentru ei, fiindcă de ele depindea viața lor (momentul recoltelor, de exemplu). Oamenii din nord credeau că Soarele este o roată care schimbă anotimpurile.

Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiță dădea naștere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Cea mai veche referință scrisă despre solstițiu a fost găsită în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ținea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monștrii haosului pentru încă un an.

 

La solstițiul de iarnă, celții țineau ospețe uriașe cu mâncare, băutură și focuri întreținute prin arderea multor trunchiuri de copac, în cinstea faptului că zilele începeau să devină tot mai lungi, după Solstițiu. Preoții lor, druizii, credeau că vâscul îi va proteja pe oameni de rele și de elementele ostile ale naturii precum tunetul și fulgerul. Inamicii se întâlneau sub vâsc pentru a face pace. Druizii tăiau vâscul din stejari, copaci considerați sacri și simboluri ale vieții.

Vâscul era important și pentru vikingi. Popoarele germanice, de la cele care au trăit pe vremea romanilor, până la vikingi, îl venerau pe zeul Odin, de la care vine și numele zilei de miercuri în engleză (Wednesday, de la vechiul Wōdnesdæg, ziua lui Odin).

Solstițiile și echinocțiile erau pentru oamenii din vechime, lipsiți de instrumente moderne, un fel de „markeri” astronomici care le indicau perioadele în care trebuie să facă plantări sau recoltări. Fiind momente extrem de importante, meritau marcate prin sărbători care, măcar câteva zile, dădeau iluzia unei vieți mai bune.

 

Substantivul românesc „solstițiu” are etimologie dublă: latinescul solstitium (solstițiu) și franțuzescul solstice. Substantivul latin solstitium este format din cuvântul latin sol, solis, solem: „Soare” și stitium, derivat al verbului sisto, sistere, stiti, statum: „a opri”, „a face să stea”, „a rămâne constant”, „a se menține”. Substantivul francez solstice este un împrumut din limba latină: solstitium – „solstițiu”.

Spre deosebire de celelalte zile din an, când unghiul făcut de Soare cu orizontul la trecerea meridianului se schimbă semnificativ, de la o zi la alta, la solstiții acest unghi devine câteva zile staționar, din cauza inversării sensului său de variație.

Termenul latin solstitium era deja utilizat la sfârșitul Republicii Romane; în secolul I î.Hr., Plinius cel Bătrân îl folosește în mai multe rânduri în cunoscuta sa lucrare Istorie Naturală, în același sens cu cel actual. De asemenea, din punctul de vederea astronomic modern, este perioada în care declinația Soarelui pare constantă, iar mișcarea sa aparentă spre nord sau spre sud pe sfera cerească pare să se oprească înainte de a-și schimba direcția.

 

Tradiția spune că este bine ca prima persoană care îți intră în casă după solstițiul de iarnă să fie bărbat, pentru a te bucura de protecție și noroc în tot anul care vine. În seara solstițiului se spune că este bine să aprinzi o candelă sau o lumânare pe care să o lași până dimineața, pentru că odată cu solstițiul de iarnă se deschid cerurile și străfundurile, se spune că acum se bate binele cu răul.

În urmă cu sute de ani, la solstițiul de iarnă, oamenii obișnuiau să sacrifice animalele, dar mai târziu, această practică a fost înlocuită cu sacrificarea simbolică a unui brad sau stejar, care ulterior era ars. Românii se deghizau în animale (urs, capră sau cerb) şi defilau cu aceste măşti prin sate. Aceste obiceiuri vin din perioada pre-creştină, dar au fost păstrate ca tradiţii peste veacuri și au loc și se păstrează și zilele noastre. Conform unui alt obicei vechi, în noaptea solstiţiului, oamenii urcă pe un deal, cu torţe aprinse în mâini, pentru a întâmpina răsăritul soarelui.

Tot în această zi se spune că nu este bine să stai singur în casă și că este bine să fii în compania persoanelor dragi, pentru a nu rămâne singur până la următorul solstițiu și este bine să dai de pomană copiilor și oamenilor nevoiași. În trecut, se împărțeau frunze de laur și smochine, iar mai târziu turta dulce a devenit cel mai îndrăgit produs.

Nu în ultimul rând, solstițiul de iarnă este o zi bună pentru a face o analiză a timpului trecut din acest an și a rezultatelor pe care le-ai obținut.

 

Și din punct de vedere astrologic, solstițiul de iarnă prezintă o importanță deosebită, deoarece el este ultimul eveniment al anului, cel care face trecerea înspre un an nou și poate reprezenta o piatră de hotar pentru mulți dintre noi.

Tot pe 21 decembrie, Soarele intră în semnul Capricornului și influențează energia întregului sezon care va veni. De astăzi și până pe 20 ianuarie 2022, atitudinea noastră va deveni mai sobră, mai rece, dar și mai matură și mai înțeleaptă. Este momentul ideal în care ne putem evalua relațiile de orice fel sau cariera, un bun moment în care să facem bilanțul dorințelor, speranțelor și posibilităților individuale și să le investim cu puterea realității și a acțiunii, mai ales că perseverența și răbdarea vor fi caracteristice în această perioadă. Atunci când există un echilibru între dorință, realitate, gând și acțiune, forțele celeste puternice conlucrează pentru a le manifesta.

 


Adaugati un comentariu


 

*