Start cu dreptul al primei competitii de semimaraton pe traseu montan din Buzau
Toti participantii, desi nu la fel de numerosi ca la alte competitii deja consacrate, s-au declarat multumiti de organizare si de traseul de pe dealurile de la Sarata Monteoru.
Sambata a avut loc, la Sarata Monteoru, prima editie a unei competitii pe care organizatorii isi doresc sa o transforme intr-o traditie si un eveniment reprezentativ pentru judetul Buzau, iar inceputul a fost unul de bun augur.
Daca pana acum, Buzaul a gazduit numeroase concursuri de alergare, organizatorii competitiei Istrita Escape – clubul buzoian XM Raid si agentia Runscapes – au propus de aceasta data altceva, iubitorilor de miscare in aer liber, imbinand placerea de a alerga cu aceea de cutreiera prin natura, departe de asfalt si de tumultul vietii cotidiene din oras. Evenimentul, care a avut loc sambata la Sarata Monteoru, a constituit in acest sens o dubla premiera pentru judetul Buzau, fiind prima competitie de trail running – alergare pe trasee de drumetie montana – si totodata primul concurs de semimaraton organizat vreodata, aici.
Concursul s-a desfasurat pe trei sectiuni, cea mai facila fiind cea destinata copiilor. Celelalte sectiuni au fost crosul desfasurat pe un traseu de 9,2 kilometri si semimaratonul pe un traseu de 22,4 kilometri.
Desi consursul de semimaraton a fost cea mai dificila si solicitanta dintre sectiuni, a beneficiat de cel mai mare numar de participanti.
Concursul de semimaraton, desi a fost cea mai dificila si solicitanta dintre sectiuni, a beneficiat de cel mai mare numar de participanti. Astfel, in timp ce la cros s-au inscris 23 de participanti, iar la concursul destinat copiilor, 17 concurenti, la startul semimaratonului s-au aliniat 37 de participanti, pregatiti sa ia cu asalt dealul Istrita. Imbucurator pentru organizatori a fost faptul ca printre participanti s-au numarat si concurenti din alte judete si din Capitala, care au facut special drumul pana la Buzau pentru a participa la aceasta competitie, necunoscuta inca printre pasionatii de alergare.
Majoritatea participantilor aveau la activ experienta altor competitii de alergare, sau cel putin se numarau printre cei care practica frecvent aceasta forma de miscare, dar multi dintre ei au participat pentru prima data la un concurs de acest gen, organizat pe traseu montan. Terenul, pe alocuri accidentat, portiunile cu noroi sau pantele ceva mai abrupte nu i-au descurajat pe participanti, din contra, acestea au constituit elemente de pe traseu pe care multi le-au apreciat.
Cele mai multe laude ce le-au fost aduse organizatorilor au fost legate de traseul cursei, ales astfel incat sa nu fie nici lejer ca „o plimbare pe bulevard”, dar nici extrem de dificil, dand astfel posibilitatea tuturor concurentilor sa duca proba la bun sfarsit, chiar daca nu s-au clasat pe primele locuri.
Participantii au avut cuvinte de apreciere si in ceea ce priveste organizarea competitiei care, chiar daca nu s-a ridicat la nivelul unor evenimente consacrate, care beneficiaza de mai mult sprijin atat din partea sponsorilor, cat si a autoritatilor, nu a lasat de dorit.
Avand in vedere aprecierile pozitive de la finalul curselor, initiatorii intentioneaza sa organizeze si alte competitii similare, pe alte trasee montane din judet, profitand de faptul ca Buzaul are un bun potential din acest punct de vedere. Acestia spera totodata ca, pe masura ce initiativa lor va deveni mai cunoscuta, atat pe plan local, cat si la nivel national, sa beneficieze si de colaborare din partea autoritatilor judetene, precum si de mai multi sponsori, imbunatatind astfel conditiile si premiile oferite concurentiilor.