Statele UE caută soluții pentru a reduce dependența de țările asiatice a industriei farma

Un grup de 19 state membre ale Uniunii Europene, între care și România, a solicitat Comisiei Europene măsuri pentru stimularea investițiilor în capacități de producție în blocul comunitar și monitorizarea medicamentelor esențiale pentru sănătatea publică. 

 

Multe state europene, inclusiv România, care s-au confruntat în ultimul an cu o criză acută de medicamente uzuale în farmacii, pe fondul creșterii consumului din cauza unor epidemii de boli infecțioase, au identificat între cauzele acestei crize concentrarea producției de ingrediente farmaceutice active (API) în doar câteva zone de pe glob, mai ales în China. În aceste condiții, 19 state membre UE au solicitat Comisiei Europene, printr-un document emis în 2 mai, să ia măsuri mai drastice pentru a asigura securitatea aprovizionării cu ingrediente farmaceutice esențiale.

Documentul menționează că statele UE s-au confruntat în ultimele luni cu crize severe legate de aprovizionarea cu anumite medicamente, iar una dintre cauzele fundamentale este dependența mare de importurile de ingrediente farmaceutice de la câțiva producători și propune trei măsuri principale: crearea unui mecanism voluntar de solidaritate între statele UE pentru reducerea penuriilor de medicamente, elaborarea unei legislații pentru medicamentele critice (Critical Medicines Act) pentru a reduce dependența de importul de medicamente și ingrediente critice și elaborarea unei liste de medicamente critice în UE, pentru care urmează să fie monitorizate aprovizionarea, producția și lanțurile de valoare.

 

Cele trei propuneri sunt considerate necesarepe termen scurt, mediu și lung și trebuie considerate ca fiind complementare inițiativelor deja luate (…) sau anunțate (legislația farmaceutică)”, se arată în document. Acestea ar trebui „să prevină scenariile cele mai pesimiste, în care pacienții nu sunt tratați corespunzător din cauza lipsei unor medicamente, și să ofere un răspuns structural la cauzele fundamentale ale problemelor cu care ne confruntăm”, menționează documentul.

Autorii documentului consideră că viitoarea legislație pentru medicamentele critice trebuie să susțină producția medicamentelor esențiale și a API în Europa, în cazul produselor pentru care există o dependență totală de importurile de la un număr redus de producători sau țări.

Noua legislație va urma modelul celei deja elaborate pentru materiile prime critice și trebuie să includă crearea de mecanisme financiare pentru finanțarea investițiilor în facilități de producție de ingrediente farmaceutice.

 

Potrivit documentului, în 2019, peste 40% din API la nivel mondial proveneau din China, iar aproape toți producătorii de API depind de China pentru ingrediente farmaceutice intermediare, chiar dacă operează în alte țări. În afară de concentrarea geografică, există și o concentrare la nivelul siturilor de producție: pentru peste 50% dintre ingredientele farmaceutice active există mai puțin de cinci producători la nivel mondial. Din această cauză, statele din UE, ca și restul lumii, depind de câțiva producători pentru aprovizionarea cu cele mai multe medicamente.

Încă din anii ’90, companiile farmaceutice occidentale au început să relocalizeze producția de substanțe active în țări cu mână de lucru ieftină, precum China și India, unde în prezent este concentrată peste două treimi din producția mondială. Țările din Asia produc în prezent 80% din insulina și 60% din paracetamolul necesare la nivel mondial, iar numărul de companii producătoare este redus – principalele 35 de molecule pentru tratamentul cancerului sunt produse de trei companii chinezești.

 

Această concentrare a producției creează dificultăți atunci când apare o creștere bruscă a cererii sau alte problemede sănătate publică, precum întreruperea producției din cauza măsurilor de izolare din perioada pandemiei de Covid-19.

Războiul din Ucraina a agravat situația, generând dificultăți în aprovizionarea cu materii prime și o creștere a prețurilor de producție cu 25-30%. UN exemplu în acest sens este criza în aprovizionarea cu flacoane de sticlă,  subliniază semnatarii documentului transmis Executivului European.

Cele 19 state care au semnat documentul sunt: Austria, Belgia, Cehia, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania și Ungaria.

 


Adaugati un comentariu


 

*