STUDIU: Recuperare miraculoasă a unor persoane cu Parkinson cu ajutorul boxului

Oamenii de știință australieni au obținut rezultate uimitoare în cazul unor persoane cu afecțiuni neurologice, după ce acestea au efectuat numeroase antrenamente de box.

 

Sursă foto:ecu.edu.au

Efectele sportului se dovedesc încă o dată uimitoare asupra fizicului și a psihicului uman. Boxul… probabil ultimul dintre sporturi pe care cei mai mulți oameni l-ar fi putut asocia cu beneficii asupra creierului și mai ales în cazul unor pacienți cu afecțiuni neurologice, s-a dovedit a avea efecte spectaculoase în cazul unor pacienți diagnosticate cu Parkinson.

O cercetare recentă a Universității Edith Cowan (ECU), realizată în parteneriat cu Institutul Perron și boxerul Rai Fazio, publicată în Physical Medicine and Rehabilitation, demonstrează că boxul – fără adversar, desigur, în acest caz – ar putea fi o modalitate valoroasă prin care persoanele care suferă de boala Parkinson își vor putea îmbunătăți calitatea vieții.

Colaborând cu Spitalul Sir Charles Gairdner și Universitatea din Australia de Vest, autorii studiului au monitorizat 10 persoane care sufereau de Parkinson în stadiu incipient, cărora li s-a solicitat să efectueze câte trei partide de box timp de o oră, la interval de 7 zile, timp de 15 săptămâni. Pacienții nu s-au luptat cu un adversar real, ci cu un dispozitiv sportiv gen Fightmaster, cu 11 ținte de pumni căptușite, montate pe un suport.

 

Un exercițiu complex

 

Dr. Travis Cruickshank

Programul a avut trei segmente distincte: o introducere în box, o componentă de mare intensitate și un segment provocator cognitiv. Participanții au efectuat runde de antrenament de câte două – trei minute, timp în care au boxat pe diferitele tampoane ale dispozitivului, în secvențe diferite, întrerupte de cel mult două minute de odihnă.

Ceea ce am făcut a fost să observăm cât de fezabil este un program de box pentru persoanele cu Parkinson, ceea ce nu se făcuse anterior. Am folosit monitoare de ritm cardiac pe tot parcursul activităților, astfel încât să putem monitoriza solicitarea cardiovasculară a participanților noștri, dar am folosit și scale care le-au măsurat nivelurile percepute de efort, atât din punct de vedere fizic, cât și cognitiv. Avem o mulțime de rezultate pentru a putea afirma că (n.r. boxul) este sigur, bine tolerat și că oamenilor le-a plăcut – a declart dr. Travis Cruickshank, de la Centrul ECU pentru Sănătate de Precizie, precizând că acest sport a crescut în popularitate în rândul pacienților incluși în studiu, în ciuda puținelor dovezi care ar recomanda utilizarea boxului în acest scop.

 

Beneficii majore

 

După cele 15 săptămâni de exerciții, 9 dintre cei 10 participanți și-au îmbunătățit scorul la scala unificată de evaluare a bolii Parkinson, instrument folosit pentru a măsura progresia și severitatea afecțiunii. Grupul a raportat, de asemenea, și o reducere a oboselii, precum și îmbunătățirea somnului. În plus, dr. Cruickshank a subliniat că boxul în echipă are avantajul de a combina mai multe aspecte ale terapiei, precum exercițiile fizice, stimularea cognitivă și socializarea, într-un singur exercițiu.

În trecut, lucrând cu oameni cu Parkinson am fi făcut exerciții într-o sală de sport, apoi un program separat de antrenament cognitiv computerizat și într-o altă etapă me-am fi ocupat de aspectul social. Cu boxul, le putem combina pe toate într-un timp scurt, ceea ce face totul mai plăcut și oamenii vor rămâne cu beneficiile”, a explicat specialistul.

 

O opțiune fezabilă

 

Dr. Cruickshank a menționat că un aspect cheie al studiului a fost stabilirea boxului ca opțiune fezabilă care să fie prescrisă persoanelor care trăiesc cu Parkinson în stadiu incipient. În ciuda intensității ridicate a multor antrenamente, participanții nu au raportat nicio creștere a durerilor musculare din program și nici leziuni majore, care ar putea fi de așteptat pentru persoanele cu Parkinson, ceea ce înseamnă că fiecare persoană a finalizat programul de 15 săptămâni cu aproape 97% din sesiunile de antrenament finalizate. Mai mult, „după ce am terminat studiul, toată lumea a ales să cumpere un Fightmaster și să-l instaleze acasă”, a menționat cercetătorul australian. Acesta a apreciat că, în viitor, astfel de programe ar putea fi derulate în casele oamenilor sau în clinici, ar putea fi autoadministrate, supravegheate într-o clinică sau făcute de la distanță prin telesănătate, astfel încât să fie accesibile cât mai multor oameni, din cât mai multe zone, care să poată fi incluși în continuare în program.

 

Concluzii și perspective

 

Autorii studiului au constatat că după cele 15 săptămâni de antrenamente, „camaraderia și relațiile pozitive formate între membrii studiului au servit și ca element motivant. Aceste beneficii sociale nu pot fi subestimate, mai ales având în vedere legătura dintre socializare și bunăstarea emoțională”.

Dr. Cruickshank a afirmat, de asemenea, că următorul pas va fi testarea eficacității terapeutice a boxului într-un grup mai mare de oameni care trăiesc cu diferite stadii ale bolii. Mai mult, el crede că boxul ar putea fi eficient pentru alte afecțiuni neurologice, cum ar fi boala Huntington, scleroza multiplă, accidentul vascular cerebral sau leziunile cerebrale traumatice și multe altele. „Dincolo de aceste afecțiuni neurologice, persoanele cu cancer ar putea înregistra beneficii în special asupra conținutului de minerale osoase și a masei musculare, care este afectată de tratamente, a completat el,adăugând că este important ca antrenamentul să fie adaptat la starea individuală a fiecăruia.

Dr. Cruickshank și-a exprimat speranța că programele de box ar putea fi lansate în tratarea bolii Parkinson la scară largă, într-un viitor nu prea îndepărtat. „Știm acum că este sigur, bine tolerat și oamenilor le place. Odată stabilită eficacitatea terapeutică cu studii mai mari – atunci va fi gata să fie implementat în comunitate”, a concluzionat dr. Travis Cruickshank, potrivit ecu.edu.au.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*