Știi și câștigi sănătate: Corifeii școlii românești de Medicină

Ieri a debutat noul an universitar, iar astăzi este Ziua Mondială a Educației, desemnată de UNESCO şi este sărbătorită în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Ziua Educației este un bun prilej pentru a ne sărbătorim dascălii, să le arătăm prețuirea noastră, aă le mulțumim pentru tot ce au făcut pentru ca noi să ajungem ceea ce suntem astăzi și să le urăm „La mulți ani!”

Și pentru că sănătatea și educația constituie componente de bază ale capitalului uman și ale dezvoltării unei nații, ziua de astăzi este și un bun prilej de evocare a celor care au marcat învățământul medical românesc, astfel că astăzi ne vom aminti, împreună, că medicul Carol Davila este întemeietorul Școlii românești de medicină, iar misiunea sa a fost continuată de mulți alții corifei cărora le datorăm recunoștința noastră. Descoperirile și invențiile lor nu doar că ne-au ajutat să ajungem în stadiul actual în domeniul medicinei, dar pot servi și ca o sursă de inspirație pentru medici și viitori medici.

 

Carol Davila (1828-1884), medic român de origine franceză, este fondatorul școlii românești de medicină. După ce a absolvit Facultatea de Medicină din Paris, la 21 de ani, el a venit în Țara Românească, unde intenționa să rămână trei ani, dar a rămas până la finalul vieţii.

Numit medic-şef la Spitalul Militar, pe care l-a reformat și a creat aici primul laborator de analize, Carol Davila a pus bazele primei şcoli de medicină românească, a îmbunătăţit îngrijirea medicală acordată bolnavilor şi a reuşit să realizeze, în 1855, prima transfuzie de sânge din România și pune bazele Şcolii de Mică Chirugie, iar în 1856 înființază secţia de farmaceutică. În 1857, împreună cu Nicolae Kre­tzulescu (1812-1900), personalitate politică a vremii, a înfiinţat „Şcoala naţională de medicină şi farmacie”. Un an mai târziu, creează aici și secția de Medicină Veterinară. În 1869, școala înființată de Davila devine Facultatea de Medicina, Chirurgie şi Farmacie și introduce, la fel ca în Franța, examenul de admitere și de absolvire și obligativitatea lucrării de doctorat.

Carol Davila a contribuit și la apariția primului jurnal medical românesc – Romanian Pharmacopoeia, a fondat Crucea Roșie în România și a contribuit la crearea Grădinii Botanice din București, pentru învățare, relaxare și ca resursă pentru substanțele farmaceutice.

A primit cetățenia română la 31 mai 1868, după venirea lui Carol I, și a murit pe 24 august 1884, la vârsta de 56 de ani. Se spune că şi-a urmărit singur progresul bolii, şi-a adminstrat medicamente și şi-a monitorizat starea de sănătate până în ultimul ceas.

 

Victor Babeș (1854-1926), renumit bacteriolog și anatomopatolog, este cunoscut ca fondator al școlii românești de microbiologie. Alături de Victor Cornil, acesta a scris primul tratat de bacteriologie: Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase. A făcut numeroase descoperiri care au ajutat la tratarea tuberculozei și leprei, precum prezența bacililor tuberculozei în urina persoanelor bolnave și existența a peste 40 de microorganisme patogene, situându-se printre precursorii ideilor moderne asupra antibioticelor.

Ion Cantacuzino (1963–1934), medic și microbiolog, a inventat „Metoda Cantacuzino”, folosită și astăzi pentru vaccinarea împotriva holerei. Acesta a efectuat numeroase cercetări despre vibrionul holeric, imunizarea împotriva dizenteriei și patologia scarlatinei. A luptat pentru implementarea campaniilor antiepidemice, astfel încât România a ajuns a doua țară din lume care a introdus vaccinul BCG, astfel că încă din 1926, nou-născuții din România sunt vaccinați împotriva tuberculozei.

Gheorghe Marinescu (1863-1938), medic neurolog român, pe lângă numeroase studii, a realizat și primul film științific medical din lume, denumit „Tulburările mersului în hemiplegia organică” și a fost printre primii medici care au aplicat metode histochimice și electrofiziologice în cercetarea științifică a domeniului neurologiei. Printre cele mai cunoscute studii ale sale se regăsesc descrierea reflexului palmo-mentonier în afecțiunile sistemului piramidal și descrierea unui sindrom neurologic ereditar, Sindromul Marinesco-Sjogren.

 

Nicolae Paulescu (1969-1931), medic și om de știință, este recunoscut pentru contribuția sa la descoperirea insulinei, mai exact a hormonului antidiabetic eliberat de pancreas. De asemenea, încă din 1897, acesta a demonstrat că coagularea sângelui din vena suprahepatică se face aproximativ în același timp cu coagularea sângelui din vena portă sau din venele periferice.

Ana Aslan (1897-1988) – medic român specializat în gerontologie, cu preocupări în gerontologia socială, a intuit și descoperit acțiuni terapeutice de tip biotrofic ale procainei, prin tratament de lungă durată și în doze mici, cu rol curativ și profilactic în tulburările distrofice legate de vârstă. A început experimentele pe un student care suferea o criză de artroză și a descoperit că procaina îi influențează pozitiv afecțiunea reumatică.

George Emil Palade (1912-2008), medic de origine română specializat în domeniul biologiei celulare, a primit, în anul 1974, Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină, pentru descoperiri care au avut un rol esențial în dezvoltarea biologiei celulare moderne. El a explicat mecanismul celular al producției de proteine, în urma descoperirii de particule intracitoplasmatice bogate în ARN, responsabile pentru biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau corpusculii lui Palade.

 

Învăţământul medical românesc s-a dezvoltat, de asemenea, cu ajutorul unor personalităţi precum Iacob Felix, fondatorul şcolii de igienă, Alexandru Marcovici, iniţiatorul clinicii medicale, Constantin Dumitrescu-Severeanu, întemeietorul clinicii chirurgicale, Zaharia Petrescu, fondatorul terapeuticii medicale, Alexandru Sutzu, care a pus la noi bazele psihiatriei.

Primele teze de doctorat la Facultatea de Medicină din Bucureşti s-au susţinut în 1873, iar până în 1888, doar 19 absolvenți au obţinut diploma de licenţă. Ulterior, toţi absolvenţii trebuia să susţină o teză de doctorat pentru a deveni doctori în medicină şi chirurgie.

La 1 ianuarie 1875, la iniţiativa profesorului Nicolae Manolescu, a fost înființată prima asociație studențească şi s-a numit Societatea studenţilor în medicină din Bucureşti. În anul 1887 au fost invitaţi să facă parte din colectivul profesoral Victor Babeş, fondatorul școlii românești de microbiologie, George Assaky, fondatorul şcolii de chirurgie experimentală, şi Nicolae Kalinderu, clinician, iniţiatorul orientării anatomoclinice în medicina din România. După anul 1890 s-au alăturat colectivului de profesori şi alţii, precum: Thoma Ionescu, fondatorul chirurgiei moderne româneşti, inovator în domeniul rahianesteziei; Gheorghe Marinescu, întemeietorul şcolii românesti de neurologie; Ion Cantacuzino, bacteriolog şi biolog, imunolog şi epidemiolog, creatorul şcolii româneşti de medicină experimentală.

 

Evoluţia şcolii de farmacie a avut loc în cadrul Facultăţii de Medicină, în anul 1898 fiind doar o secţie a acesteia, situaţie care s-a păstrat până în anul 1923, când a fost înfiinţată, separat, Facultatea de Farmacie. Un rol important în această evoluţie, altfel firească, l-a avut profesorul Ştefan Minovici (1867-1935).

Atragerea personalităţilor medicale a continuat şi după ce prima conflagraţie mondială a luat sfârşit, venind în corpul profesoral oameni precum Ion Nanu Muscel – clinician şi creator de şcoală; Anibal Theohari, creatorul terapeuticii experimentale şi al balneologiei; profesorul Ernest Juvara, ino­vator în tehnica chirurgicală şi instrumentală; profesorul Alexandru Obregia, care a ilustrat ştiinţa psihiatriei; Mina Minovici, creatorul şi organizatorul ştiinţific al medicinii legale în Romania; Francisc Rainer, anatomist şi antropolog; Constantin I. Parhon, promotor al endocrinologiei şi al biochimiei; Dimitrie Bagdasar, fondatorul şcolii de neurochirurgie; Constantin Ionescu-Mihaieşti, reprezentant al şcolii româneşti de microbiologie, unul din fondatorii Institutului „Dr. I. Cantacuzino”.

 

* Informațiile din acest articol au caracter informativ și nu înlocuiesc consultul medical sau recomandările medicului specialist.