Știi și câștigi sănătate: Despre tutun și fumat

28 ianuarie 2021 | 0 comentarii |

Fumatul, acest obicei despre care se știe că este extrem de nociv pentru oameni, ascunde o istorie plină de curiozități și lucruri pe care unii dintre noi nici nu ni le-am imaginat.

 

Fumatul reprezintă unul din viciile universale acceptate. Mulți fumători au încercat să renunțe la tutun, dar au sfârșit prin a-și dori să fumeze mai mult. Țigara este cel mai popular placebo și pentru fiecare utilizator poate avea alt efect. Unii o folosesc pentru relaxare, alții pentru a se calma, alții pentru a-și stimula concentrarea. Cu alte cuvinte, pentru fiecare individ, țigara are exact efectul pe care persoana respectivă îl așteaptă de la ea.

Este binecunoscut faptul că dependenţa de tutun poate dăuna grav sănătăţii. Ca oricare alt obicei nociv, fumatul afectează atat viața fumătorilor, cât și pe cea a celor din jur. La fiecare persoană care moare din pricina fumatului sunt încă alți 20 de oameni afectați de cel puțin o boală gravă cauzată de fumat. De aceea, cu cât mai repede se renunță la fumat, cu atât întregul organism va fi mai protejat.

Unele lucruri despre ţigări, tutun şi fumat nu sunt foarte populare, dar cei care sunt încă tributari fumatului se pot gândi mai mult la ei înșiși și la ceilalți, la efectele devastatoare ale fumatului și la metodele de renunțare la acest viciu

 

* Tutunul, inițial nu era fumat, ci mestecat.

* Tutunul a început sa fie fumat în ceremoniile religioase din America de Sud și era, probabil, doar un privilegiu al șamanilor, preoților și vindecătorilor.

* Europenii au venit în contact cu tutunul în 15 octombrie 1492, când Cristofor Columb a primit în dar de la niște amerindieni frunze uscate de tutun.

* Cel care a adus tutunul în Europa este Ramon Pane, un călugăr care l-a însoțit pe Columb în America.

* Inițial se credea că tutunul poate vindeca orice boală, de la respirația urât mirositoare până la cancer. În Evul Mediu se credea că fumatul ajută la vindecarea bolilor și alungă duhurile rele.

* La mijlocul secolului al XVI-lea, se credea că fumatul vindecă sifilisul.

* În cartea sa despre istoria plantelor medicinale, dr. Nicolas Monardes afirma că tutunul este un remediu bun pentru 36 de boli (!?).

* În 1588, Thomas Harriet a promovat tutunul sub forma prizării unei doze zilnice, considerată de el necesară. Deși Thomas Harriet a murit de cancer nazal, oamenii au rămas ferm convinși de „beneficiile” tutunului.

 

* Termenul „fumat nu a existat până la sfârșitul secolului al XVII-lea. Până atunci i se spunea „beția uscată”.

* Primul european care a fumat a fost arestat pentru că oamenii au crezut că era posedat de diavol.* Un autor din perioada Renașterii, Ben Johnson, spunea că fumatul este făcut din „vânturile diavolului”.

* În timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial (1939-1945), țigările erau incluse în rația soldaților, fiind considerate la fel de importante ca hrana.

* În lume există circa 1,2 miliarde de fumători, ceea ce înseamnă aproximativ o treime din populaţia adultă. În România, 1 din 3 adulţi fumează, dar dintre cei cu vârsta între 25 şi 34 de ani, 46% sunt fumători activi.

* În fiecare an, fumatul este responsabil de moartea a 4 milioane de oameni, iar în România, 14% din numărul total al deceselor se datorează consumului de tutun.

* Fumatul reduce speranţa de viaţă, dar şi calitatea vieţii. În medie, o persoană care fumează 20 ţigarete pe zi trăieşte cu 7 ani mai puţin decât un nefumător.

* Oamenii de știință susțin că fumătorii pierd 14 ani din viață din cauza acestui viciu. Există și excepții, nu toți fumătorii vor muri tineri din cauza tutunului.

* Fiecare țigară fumată reduce speranța de viață cu 11 minute.

* Îmbucurător este faptul că 69% dintre fumători vor să se lase complet de fumat.

 

* Nicotina este derivată din numele lui Jean Nicot, ambasador francez în Portugalia, care la mijlocul sec. al XVI-lea, a recomandat la curtea Franței fumatul drept medicament.

* Nicotina este substanţa care produce dependenţa fizică de tutun, motiv pentru care fumatul este considerat o boală: adicţia de nicotină. Această dependenţă este mai puternică decât cea produsă de cocaină sau marijuana.

* Nicotina este un agent toxic foarte puternic, o doză de 5mg de nicotină fiind suficientă pentru a omorî un câine în  câteva clipe, prin paralizia nervilor motori, iar una de 60mg este la fel de eficientă pentru om.

* Nicotina ajunge în creier la numai 10 secunde după ce fumul a fost inhalat. În cazul fumătorilor, nicotina poate fi găsită în fiecare parte a corpului, chiar și în laptele matern.

* Nivelul de nicotină din țigări a crescut semnificativ între 1997 și 2005, relevă un studiu american al Massachusetts Health Department și Harvard University. Acesta s-a majorat cu 11% în țigaretele unor branduri.

 

* Fumatul este cauza multor boli. Pentru fiecare literă din alfabet există cel putin câte o boală cauzată de fumat!

* Sistemul imunitar al fumătorilor este mult mai solicitat decât cel al nefumătorilor. Sângele fumătorilor conține mai puțini antioxidanți și răspunde mai rapid în cazul atacului unui virus, din cauză că este mai solicitat. Deși organismul fumătorului reacționează mai repede la viruși, răspunsul imunitar nu este la fel de puternic ca al unui nefumător.

* Dacă fumezi imediat după masă, creierul nu mai trimite în organism semnalele aferente digestiei, ci pregătește organismul pentru protejarea celulelor de toxinele conținute de țigară. Așa se explică numărul mare de boli digestive la fumători.

* Diabeticii ar trebui să știe că țigările conțin aproximativ 20% zahar. Mulți diabetici continuă să fumeze, neștiind că astfel le ajunge zahăr în sange. În plus, nu se știe ce efecte are arderea zahărului pentru organism.

* Fumatul cauzează cca. 30% din decesele prin cancer. În medie, aproximativ 90-95% din decesele prin cancer pulmonar la barbați și 70-75% la femei se datorează fumatului. Fumatul provoacă și alte forme de cancer precum: de trahee, laringe, bronhii, cavitate bucală, buze, limbă, faringe, esofag, pancreas, rinichi, vezică urinară, stomac și chiar col uterin.

* Riscul de a avea un atac de cord este de 250 de ori mai mare pentru fumători decât pentru nefumători.

 

* Țigările conțin peste 4.000 de ingrediente, iar prin arderea lor rezultă alte 200 de compuși chimici, mulți dintre aceștia afectâd direct plămânii.

* Țigările conțin: arsenic, formaldehidă, plumb, oxid de nitrogen, monoxid de carbon, amoniac plus alți 43 de agenți cancerigeni cunoscuți.

* Pentru a spori savoarea țigărilor este adaugată uree lichidă, un compus chimic prezent în urină. Ea devine componenta proteinei metabolizate. Ureea nu are miros și culoare, până când intră în contact cu apa, când duhnește. Această componentă se găsește și în fertilizatori, plastic, hrana unor animale, adezivi și chiar în explozivi.

* La începutul anilor ‘50, brandul Kent folosea în filtru crocidolit (azbest alb), o cunoscută substanță cancerigenă.

* Țigările light sunt produse prin combinarea tutunului cu CO2 și supraîncălzite până când tutunul își mărește volumul într-un mod asemănător cu spuma expandată. Apoi tutunul expandat este pus în aceeași hârtie ca și țigările obișnuite.

* Diferite topinguri sunt amestecate în tutun pentru a adăuga savoare și gust unic indus de producător. Câteva dintre acestea includ: cuișoare, lemn dulce, ulei de portocale, sâmbure de caisă, levănțică, cacao, ulei de morcovi, vanilie, rom etc.

 

* Țigările sunt cele mai vândute produse de pe planetă, cu aproximativ 1 trilion (o mie de miliarde) de un unități anual. Cu venituri 400 de miliarde de dolari anual, industria tutunului este una dintre cele mai mari din lume.

* Un miliard de bărbați și 250 de milioane de femei din întreaga lume fumează.

* În fiecare minut, în lume sunt vândute circa 10 milioane de țigări.

* 15 miliarde de țigari sunt consumate în întreaga lume, în fiecare zi.

* 25% din țigările vandute în întreaga lume sunt contrafăcute.

* Mucurile și pachetele goale de țigări reprezintă 38% din deșeurile din oceane și de pe plajele americane.

* O țigară aprinsă produce hidrocarburi de șapte ori mai rapid decât țeava de eșapament a unei mașini.

 

* Fumatul nu este ilegal, deși se știe că este foarte dăunător sănătății. Legislația în cazul acestui viciu variază de la o țară la alta. Unele țări permit chiar și minorilor să fumeze. Alte țări interzic vânzarea de tutun minorilor.

* Prima campanie publicitară anti-fumat din istoria modernă a fost inițiată de Hitler.

* Prima lege care a interzis promovarea sau reclama la fumat și țigări sau sponsorizări din partea „Big Tobacco” a fost implementata în timpul președintelui american Nixon. El a interzis reclamele televizate și i-a obligat pe producători să aplice mesaje de atenționare pe pachetele de țigări.

* Statele lumii colectează în zilele noastre aproximtiv 26 miliarde de dolari din taxe pe țigări. Din acești bani, doar 2% sunt directionați către programele de prevenire a fumatului.

* Interzicerea fumatului în public a dus la scăderea semnificativă a numărului persoanelor care frecventează cluburile, pub-urile, restaurantele unde nu se fumează, dar numărul celor are au renunțat la fumat nu s-a redus foarte mult.

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*