Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Concurență pe posturile de referent și îngrijitoare la SJU Buzău
Prima probă a concursului de angajare va avea loc mâine, celor două posturi adăugându-li-se și un post de tehnician economist cu studii superioare de scurtă durată, pentru care s-au înscris doar doi candidați. Mâine va avea loc prima probă a examenului pentru ocuparea a trei posturi de personal nemedical pe care Spitalul Județean de […]
Noi posturi de personal nemedical, scoase la concurs de SJU Buzău
Candidații interesați își pot depune dosarele până la jumătatea acestei luni, urmând ca examenele să aibă loc în perioada 22-28 februarie. Spitalul Județean de Urgență Buzău a publicat recent anunțul referitor la organizarea unei noi sesiuni de concurs pentru trei posturi vacante de personal nemedical, în această perioadă fiind în plină desfășurare etapa de […]
Liftierii „le-au dat clasă” pompierilor la concursul de angajare de la SJU Buzău
Totodată, din cei cinci candidați înscriși pentru postul de referent la Serviciul de aprovizionare și transport, au rămas în cursă numai doi. Rezultate slabe obțiunute de candidații înscriși pentru posturile de referent de specialitate, liftier și pompier, la proba scrisă a concursului de angajare organizat de Spitalul Județean de Urgență Buzău. O parte dintre […]
Cinci candidați se luptă pentru postul de refernet de specialitate la SJU Buzău
Începând de mâine, unitatea sanitară va organiza concurs și pentru ocuparea a două posturi de liftier și a unui post de pompier. Mâine, începând cu ora 10.00, va avea loc prima etapă a concursului de angajare pentru personal TESA și auxiliar, pe care Spitalul Județean de Urgență Buzău l-a anunțat încă de la sfârșitul […]
Un referent și un funcționar administrativ, angajați la SJU Buzău
În perioada următoare, unitatea medicală va organiza concurs pentru ocuparea câte unui post de economist și de șef serviciu resurse umane și a unui post de șofer. După mai multe încercări soldate cu eșec din cauza slabei pregătiri a candidaților, două din cele trei posturi de personal TESA scoase la concurs de Spitalul Județean […]