„Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI” la UMFST Târgu Mureș
Asociația Medicală Română și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș organizează edția inaugurală a Conferinței „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI”.
În perioada 6-9 iulie, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureș găzduiește prima ediție a Conferinței Naționale cu participare internațională „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI”, anunță conducerea universității, printr-un comunicat.
Programul științific al evenimentului va cuprinde teme din domeniile: ATI | Bioinformatică & Inteșigență artificială & Laser | Cardiologie | Chirurgie cardiovasculară | Cfururgie plastică | Chirurgie generală | Diabetologie | FARMACIE | Obstetrică & Ginecologie | Gastroenterologie – Hepatologie | Imagistică – Radiologie | Medicină de familie & Pediatrie | Medicină de laborator | Medicină de urgență | Neurochirurgie | Oftalmologie | Oncologie | ORL | Ortopedie | Pneumologie| Stomatologie | Reabilitare medicală | Simulare medicală | Urologie.
În cele 24 de secțiuni ale conferinței vor expune lucrări peste 200 de lectori din țară și străinătate. „Temele ce urmează a fi dezbătute de lectori pe parcursul celor 4 zile ale conferinței, vizează în mod special rolul și importanța tehnologiei în actul medical, de la diagnosticarea precoce de precizie, la tratamente și monitorizare eficace a diverselor patologii”, menționează UMFST.
„Destinată medicilor, farmaciștilor, specialiștilor în IT și inginerie medicală, biochimiștilor, bioinformaticienilor, cercetătorilor științifici, asistenților medicali, tehnicienilor și paramedicilor, această conferință o consider una dintre cele mai importante manifestări științifice organizate în ultimii 10 ani, în Târgu Mureș”, transmite rectorul UMFST, Leonard Azamfirei.
Academicianul Constantin Ionescu-Târgoviște este Președinte de onoare al Comitetului științific, din care fac parte Acad. Nicolae Zamfir, Prof. Dr. Tiberiu Bășagă, Prof. Dr. Mihai Berteanu, Prof. Dr. Șerban Vifor Gabriel Berteșteanu, Prof. Dr. Florin Bîrsășteanu, Prof. Dr. Ioan Chiricuță, Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, Prof. Dr. Ioan Coman, Prof. Dr. Ioan Mircea Coman, Prof. Dr. Sanda Copotoiu, Prof. Dr. Minodora Dobreanu, Prof. Dr. Călin Enăchescu, Prof. Dr. Cristian Radu Jecan, Prof. Dr. Gabriela Jimboreanu, Prof. Dr. Călin Molnar, Prof. Dr. Mariana Păcurar, Prof. Dr. Lucian Pulcașiu, Prof. Dr. Vasile Sârbu, Prof. Dr. Horațiu Suciu, Prof. Dr. Călin Petru Tătaru, Prof. Dr. Bogdan Timar, Prof. Dr. Camil Vari.
Conferința se va desfășura cu prezență fizică, în spațiile facultăților de Farmacie și Medicină Dentară din campusul UMFST Târgu Mureș, strada Gh. Marinescu, nr. 38.
Simultan cu desfășurarea lucrărilor pe secțiuni, în data de 7 iulie vor avea loc 2 workshop-uri demonstrative în gastroenterologie și chirurgie. Simulatoarele pentru endoscopie digestivă și chirurgie endoscopică (laparoscopică) vor fi amplasate în Sala F3 și Sala F4, etaj 1, clădirea Facultății de Farmacie, fiind disponibile pentru medicii și studenții care doresc să exerseze tehnici de ultimă oră în endoscopie și laparoscopie, sub coordonarea și îndrumarea unor specialiști cu experiență în domeniu.
Pe perioada derulării lucrărilor Conferinței în sala Press Room, din clădirea Facultății de Farmacie, reprezentanții mass-media vor putea discuta și realiza interviuri cu lectorii și invitații la conferință.
Conferința este creditată de Colegiul Medicilor cu 24 de puncte EMC.