TERAPEUTUL TAU: Trecem, ne trecem si petrecem…

28 februarie 2015 | 0 comentarii |

Maine incepe primavara calendaristica. Este prilej de innoire, de optimism si speranta intr-o noua lectie invatata sau macar inceputa. Natura a luat-o inainte. Sa-i acceptam si noi provocarile! 

 

Taisia TRICA , psihoterapeut

Taisia TRICA , psihoterapeut

Trec clipe, zile, luni, anotimpuri si ani. E firesc! Si-n toate aceste treceri crestem, invatam, dam ascultare, ne razvratim, iertam, riscam, suntem evitanti, ne cautam si ne pierdem.

Si vine primavara, cu renastere, cu mirarea inceputului, cu griji, cu speranta intr-o noua lectie invatata sau macar inceputa. In culori de rosu si alb se petrece viata noastra. Si vine primavara, care ne aminteste de inceput, de viata si de provocarile ei.

Timpul se scurge pentru toti, dar fiece moment din trecerea noastra este un moment pentru a onora existenta. Va invit sa petreceti alaturi de iarba, flori, crengute firave, cer, aer nou, lumina. Suntem fiinte solare, dar uneori e necesar, cu orice risc,  sa coboram in strafundurile pamantului, pentru a fi noi.

 

incoltireSa risti …

Doua seminte stateau una langa alta in pamantul fertil de primavara.

Prima samanta spuse: «Vreau sa cresc! Vreau sa-mi trimit radacinile cat mai adanc in pamant si sa-mi infig spre lumina mugurii, prin scoarta pamantului… Vreau sa-mi desfac bobocii mei gingasi, ca un semn ca primavara a venit… Vreau sa simt caldura soarelui pe fata si binecuvantarea stropilor de roua dimineata, pe petalele mele!»

Si ea crescu.

Cea de-a doua samanta spuse: «Mie mi-e frica. Daca imi trimit radacinile dedesubtul meu, nu stiu ce voi intalni in intuneric. Daca imi fac loc prin pamantul tare si razbesc la suprafata, pot sa-mi ranesc mugurii delicati… Daca imi las mugurii sa se deschida si un melc incearca sa-l manance? Si daca ar fi sa-mi deschid bobocii, un copil poate sa ma smulga din pamant. Nu, e mai bine sa astept pana este mai sigur.»

Si astepta.

O gaina incepu, intr-o zi de primavara, sa scurme pamantul in cautare de ceva de mancare. Gasi samanta care astepta si o inghiti, imediat.

Morala povestii:

Aceia care refuza sa riste si sa creasca, vor fi inghititi de viata.

 

vine-primavaraCu siguranta suna banal, dar tare mi-as dori sa fie primavara asta prilej de sarbatoare, de introspectie, de reorientarea spre esenta fiintei umane.

Si nu va spun povesti. Ieri, la una dintre clasele unde imi desfasor activitatea didactica, elevii mei au vorbit despre conceptia proprie despre lume si viata. Si, va  rog sa ma credeti, ar fi util sa-i ascultam mai des. Poate o sa scriu mai mult despre acest subiect.

Va doresc, deocamdata, numai bucurii si provocari in primavara ce vine. O, a sosit, deja, peste noi! Sa fim veseli si optimisti!

 

*Taisia Trica este psihoterapeut, specialist in psihoterapie integrativa, consiliere psihologica, consiliere institutionala, consiliere cariera si management

 


Adaugati un comentariu


 

*